Expoziția Mamelushn Art la Teatrul Evreiesc de Stat

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți | Publicat: 28 septembrie 2022


Teatrul Evreiesc de Stat va participa în cadrul proiectului cultural Noaptea Albă a Galeriilor – NAG din acest an cu expoziția Mamelushn Art, care aduce în atenția publicului lumea teatrului, a poveștilor și a personajelor preferate, văzute însă printr-o perspectivă specială, aceea a inocenței copilăriei.

Expoziția va cuprinde lucrări realizate de copiii pasionați de artă sub toate aspectele sale: teatru, muzica, pictură, grafică, literatură, dans etc.

Vă invităm alături de noi să susținem împreună micii mari artiști, ca modalitate de a încuraja libera exprimare prin artă de la cele mai fragede vârste și să privim fascinanta lume a teatrului, în care poveștile și personajele prind viață, printr-un simplu creion colorat și multă imaginație.

Evenimentul va fi prezentat publicului în spațiul TES Gallery din foaierul Teatrului Evreiesc de Stat, începând cu data de 1 octombrie, de la ora 18:00.

Intrarea este liberă!

Până pe 30 septembrie așteptăm pe adresa de e-mail marketing@teatrul-evreiesc.ro desene din partea spectatorilor noștri juniori, despre cum își imaginează ei lumea teatrului. Vom oferi la schimb, pentru fiecare desen în parte, câte un bilet la spectacolul ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR de Lewis Carroll, programat sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00!

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate artei și culturii pe Zile și Nopți

Artă & Cultură →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută