– Sînt la Tel Aviv pentru o expoziţie de grup. Am venit aici după ce-am făcut un workshop la Praga, că așa-i viața, școala de artă din București mă dă afară din atelier, iar aia cehă mă invită să le predau. Anul ăsta mă învîrt la Berlin, Riga, Lausanne, Eindhoven şi poate Beirut. Noutatea este că o să am proiecte singur sau împreună cu Lia la Sibiu, Satu Mare, Craiova şi Sf. Gheorghe. În rest, viața mea e simplă: vin, stau un pic, plec, revin, mai stau un pic.
*- Ai publicat recent „20/22”, o carte care cuprinde România dintre 1991 şi 2010. Cum ţi-au părut textele acum?*
– Cartea rezistă, deși nu-i roman, nu-i eseu, nu-i cronică, nu-i jurnal… La unele texte încă rîd de cîte ori le recitesc. La altele parcă s-au tocit cuvintele şi-au rămas numai diacritice. Vis-à-vis-urile sînt ok, chiar nesperat de proaspete, primele sînt cam fundamentalist de dreapta. Acum, după douăzeci de ani, am devenit mai critic şi mai civic. M-am stîngit.
O parte din textele de artă le-aş rescrie. Mă oftic că n-am fost mai pe fază şi n-am punctat tot ce se întîmplă bun sau dramatic pe scena artistică… am scris cam pe apucate şi, iată, acum apucătura a devenit istorie.
