Sau de ce nu e bine să scrii noaptea

Simt un dor de ducă… Şi m-aş cam duce! Unde? Habar nu am! Oriunde! Clar nu pe o insulă pustie. Am nevoie de comunicare. De orice fel. Aş opri timpul în loc vreo două secole. Poate m-aş simţi mai bine. Poate îmi vine mintea la cap. Poate mă fac mare. La vară o să… Multe pe hârtie, multe în cap. Vre-una importantă? Nu! Poate doar să iau fiecare zi aşa cum e. Mare lucru ar fi asta. Poate la vară. Mi-e poftă de batoane energizante, de cafea, de ciorbă de cartofi cu costiţă de porc, de spanac cu ochiuri, de cartofii prăjiţi… Mi-e poftă! La cât mi-e de poftă cred că aş gusta şi din mine. Da` cred că sunt acru…

Am început să colecţionez pliante ale pizzeriilor care livrează la domiciliu. Nu c-aş fi comandat până acum pizza acasă… Am două. Pliante! Acum trebuie să mă hotărăsc de la care să comand. Poate la vară! Oare câte grame are creierul meu? M-am tot gândit la treaba asta. Am încercat eu să aproximez ceva, am mai citit în stânga, am mai intrebat în dreapta, şi cred că mi-am făcut o idee. Dar cred că e greşită. Mereu îmi simt capul plin. O fi creierul meu mare? Sau e doar plin cu idei de tot felul? Mă pun la somn că e devreme. Poate mai stăm şi mâine până la ora asta. Poate mai batem câmpii… Până îi învineţim! Poate… Poate la vară… Printre toate celălalte!