Festivalul Internațional de Muzică ”D.G. Kiriac” are două etape distincte. Prima, între anii 1970-1988, cu caracter national, cand s-au desfășurat primele zece ediții la care au participat aproximativ 170 de coruri mixte, bărbătești, de femei, de tineret și copii din toate județele României.
Începând cu a doua etapă, festivalul a păstrat numele marelui compozitor român D.G. Kiriac și se desfășoară sub denumirea „Festival Internațional de Muzică Corală ”D.G. Kiriac”.
Compozitorul D.G. Kiriac s-a născut in urma cu 150 de ani, la 16 martie 1866. Tot acum 150 de ani, la 12 februarie 1866, a luat ființă Corul ”LIEDERTAFEL”, primul cor care a avut un statut de funcționare. De asemenea, anul acesta mai aniversăm:
– 30 de ani de când Corul ”ARS NOVA” a obținut Trofeul Festivalului Coral ”D.G. Kiriac” (1986);
– 25 de ani de la fondarea Festivalului Internațional ”D.G. Kiriac”;
– 50 de dirijorat ai prof. Gheorghe Gomoiu.
Prima ediție internațională a avut loc în zilele de 23-26 iulie 1992, la inițiativa Societății Culturale „ARS NOVA” și a prof. Gheorghe Gomoiu, dirijorul Corului „ARS NOVA”, cu sprijinul Asociației Corale din România – președinte Petre Crăciun, a compozitorilor Irina Odăgescu și Dan Buciu și a senatorului francez Maurice Vericel care a asigurat cheltuielile primei ediții.
După apariția, în urmă cu 25 de ani, a Regulamentului de desfășurare a Festivalului Internațional „D.G.Kiriac”, cu aprobarea Ministerului Culturii și a Asociației Naționale a Corurilor din România, a avut loc prima ediție, în perioada 23-26 iulie 1992.
In decursul timpului au participat peste 260 de coruri din ţară şi străinătate: Belgia, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Israel, Letonia, Mexic, Moldova, Olanda, Portugalia, Rusia, Spania, S.U.A., Turcia, Ucraina şi Ungaria. Anul acesta la festival vor participa coruri din România, Germania și Grecia, dupa urmatorul program:
MIERCURI 22 IUNIE 2016 Ora 19.00 – Piteşti la Sala Mare a Teatrului „Al.Davila” Piteşti
- Corul Universităţii de Muzică Bucureşti ”MUSICA SELECTA”, dirijor Gabriel Popescu
- Corul Casei de Cultură ”ION IONESCU” Topoloveni, dirijor Preot Ion Isăroiu
- Corul ”ALLEGRETTO”al Liceului Dinu Lipatti Piteşti, dirijor Sandu Cristian
- Corul ”CARMEN ARGESIS” al Centrului Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Argeş, dirijor Cornelia Ionescu
- Corul Casei de Cultură Mioveni, dirijor Mihai Iancu
JOI 23 IUNIE 2016 Ora 19.00 – Piteşti
- Concert Filarmonică
VINERI 24 IUNIE 2016 Ora 18.30 – Topoloveni la Casa de Cultură „Pr. Ion Ionescu” Topoloveni
- Orchestra Simfonică de Tineret ”DA CAPO” Poessneck-Landul Turingia – Germania, dirijor Daniel Vlad
- Corul „ARS NOVA” al Teatrului „Al.Davila” Piteşti, dirijori Gheorghe Gomoiu, Radu Titi
- Corul ”I.D. CHIRESCU”Cernavodă, dirijor Anghel Dinculescu
- Corul ”ARMONIA” Plopeni, dirijor Cornel Mutu
- Corul Casei de Cultură ”ION IONESCU” Topoloveni, dirijor Preot Ion Isăroiu
SÂMBĂTĂ 25 IUNIE 2015 Ora 18.30 – Piteşti la Sala Mare a Teatrului „Al.Davila” Piteşti
- Orchestra Simfonică de Tineret ”DA CAPO” Poessneck-Landul Turingia – Germania, dirijor Daniel Vlad
- Corul „ARS NOVA” al Teatrului „Al.Davila” Piteşti, dirijori Gheorghe Gomoiu, Radu Titi
- Corul „KALITEHNIMATA” Grecia, dirijor Maria Mihalopulu
- Corul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, dirijor Pr. Gheorghe Neacşu
- Corul„PRELUDIU” Bucureşti, dirijor Voicu Enăchescu
DUMINICĂ 26 IUNIE 2016 Ora 12.00 – Mioveni la Casa de Cultură Mioveni
- Corul ”ORFEU” al Centrului de Cultură si Arte ”George Topîrceanu” Curtea de Argeş, dirijor Alexandru Ionescu
- Corul „KALITEHNIMATA” Grecia, dirijor Maria Mihalopulu
- Corul ”CARMEN ARGESIS” al Centrului Judeţean pentru conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Argeş, dirijor Cornelia Ionescu
- Corul Centrului Cultural Mioveni, dirijor Mihai Iancu
Ora 18.00 – Piteşti la Sala Mare a Teatrului „Al.Davila” Piteşti
- Colocviu ”Ocolul lumii cu Ars Nova” – Întâlnire cu Marinela Somazzi – Consulul României în Elveţia


