Prima dragoste

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 28 octombrie 2017 | Actualizat: 13 martie 2022


Unde am avut primul contact? La bibliotecă. Am remarcat faptul că ieșea din tipare, că nu se conforma regulilor pe care le aveam eu stabilite. Și cu toate astea am trecut pe lângă în fiecare zi, fără să îi acord o șansă. Încercam din greu să mă uit ba în stânga, ba în dreapta, doar-doar nu aș mai fi dat cu privirea de aspectul său pătrunzător. Se poate spune că fizic, era de o frumusețe neconvențională. Se vedea limpede că trecuse prin experiențe mai puțin plăcute și că timpul își puse amprenta asupra-i.

Tu, cititorule, să nu faci ca mine. Să nu lași niciodată o asemenea necunoscută, o asemenea curiozitate nerezolvată atât de mult timp. Poate ție norocul nu îți va surâde, tocmai pentru că te-ai decis să acționezi după prea multă vreme.

Cu toate astea, acest joc în care privirea mea se oprea asupra-i, în care nu știam dacă să îi acord atenția mea sau nu, în principal „the chase”, avea farmecul lui. Erau dăți în care nu aveam idee dacă va fi acolo și rămâneam surprinsă, dar erau și dăți când într-adevăr eram privată de imaginea sa.

Într-un final mi-am făcut curaj și i-am acordat atenție. Emoționată, am decis să îi dau șansa bine meritată. Și nu mi-am irosit timpul, care apropo, a fost mult prea scurt. Doar patru săptămâni nu sunt suficiente când e vorba de o dragoste așa mare. Dar ce să-i faci? Am încercat să prelungesc timpul împreună, însă era rezervat pentru altcineva. Cu inima cât un purice, am evitat spațiul primei mele iubiri o perioadă. Inevitabil, însă, m-am reîntors la bibliotecă și am fost captivată de alta. Până la urma, e doar o carte, nu-i așa?

 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută