Dragă Românie,
Uite am simțit să-ți scriu…. Nu știu dacă cuvintele astea vor prinde cândva lumina tiparului dar merită să risc. M-am gândit să-ți scriu pentru că nu te văd prea bine, am auzit lucruri triste despre tine. Ai un amalgam de stări în ultima vreme. Ești ca o mare învolburată. Ești tristă, furioasă, nehotărâtă, confuză, imparțială dar cel mai important, ești puternică. Ești puternică fiindcă încă nu-ți arăți lacrimile. Ești ca o mamă bună care suferă de dragul copiilor ei. Ei bine, aici am vrut să ajung. Copiii tăi suferă și ei, Românie. Suferă că nu mai pot. Bătrâni, tineri, adolescenți, școlari, nomazi, tătari, negri, albi, cu toții suntem copii tăi, indiferent de vârstă, de culoare, de etnie, etc. Dar cu toții suferim în mod diferit, să știi. Nu știu alții cum sunt, dar eu…noi, adolescenții, suferim diferit față de adulți. Și asta cred că știi și tu. Este un impact pe care nu îl resimțim acum dar care ne va durea mai târziu. Da, noi, generația asta “fără minte”, pe care nu ne interesează decât de noi înșine, generația asta care nu știe ce înseamnă munca cu adevărat. Și poate că așa e, poate că suntem mai libertini, poate nu știm noi cum e cu politica dar noi știm ce vrem, și știm cum să cerem. Generația asta, Românie, vrea să trăiască în țara sa natală. Iar generația asta, e viitorul tău, Românie dragă. La fel cum sunt și părinții și bunicii noștri. Și mă întreb, ce te deranjează pe tine, țară dragă? De ce nu ești liniștită? De ce e tot timpul răscoală? Ce nu e bine cu tine….și cum putem ajuta…?
Îți adresez o serie de întrebări pentru că și eu sunt la fel de confuză că și tine. Îmi adresez și mie aceleași întrebări. Cu ce am greșit că mi-am ales să-mi trăiesc aici viitorul? Cu ce ai greșit tată, că ai muncit o viață, în praf și mizerie, în cărbuni și metale grele, că nu ai știut ce e aia sărbătoare legală, pentru câțiva lei pe lună? De ce n-ai acceptat, tată, funcția aia, de acum câțiva ani în urmă?…acum eram…acum nu mai știam ce gust avea apa de la canal… Mamă, de ce mamă ai făcut două facultăți ca să te chinui să-ți găsești serviciu? De ce te-ai zbătut atâta pentru un loc de muncă? Poate acum era altfel, poate acum nu vă vedeam doar pe Facebook, poate nu comunicam doar pe Skype, poate, poate… Și totuși eu nu înțeleg…Dacă nu sunt suficiente alea două facultăți, făcute de tine mamă, atunci câte facultăți trebuie să ai ca să conduci țara asta mamă? Așa de multe studii sunt nevoie? Așa multe limbi străine trebuie să știi? Dacă, voi, părinții noștri, nu știți care sunt lipsurile sistemelor din țara asta, atunci cine le știe mai bine decât voi toți? Nu înțeleg…Nu mă înțelegeți greșit…Nu am nimic cu nimeni. Nu mă interesează ce serviciu secret se bate cu ce serviciu secret…Eu vreau doar liniște. Vreau să fie bine, atâta tot. Pentru că în joc e viitorul meu și al nostru. Sunt doar un adolescent din mulțime. Poate nu m-am lovit de toate aceste probleme dar e de datoria mea să duc vocea celorlalți adolescenți mai departe.
La început m-am gândit că poate greșesc eu. Poate toate lucrurile astea au sens. Poate toate legile astea care par la început idioate se vor lega cumva, cândva…Poate toate persoanele astea care se perindă prin parlament, pe la conducere, prin guvern, și care elaborează an de an discursuri somptuoase, poate ne vor scoate cumva din negura asta ce ne-a cuprins în ultimii ani.
Și da, poate că noi nu știm cum e cu politică și nici nu vrem să știm, nu ne interesează cine conduce de fapt țara asta, cine are puterea supremă, nu știm dacă suntem un popor de dreapta sau de stânga…Dar noi vedem. Asistăm muți, după care învățam. Noi înțelegem. Înțelegem că lucrurile nu merg bine, și nu contează din ce cauză. Lucrurile nu merg bine!
Dar noi adolescenții avem speranță și credem în schimbare. Am învățat că răsturnările nefirești pot avea o durată, nu pot avea un viitor….
Așa că Românie, fii liniștită. Poate nu ți-o zicem prea des, dar noi te iubim. Iubim drumurile de munte și casele vechi, iubim Transfăgărășanul și peisajele desprinse din rai, iubim Maramureșul cum iubim mâncărurile tradiționale. Iubim că avem și mare și munte. Suntem norocoși, avem o țară frumoasă. Și luptăm, luptăm în fiecare zi ca tu să fii mândră, luptăm pentru un sistem de sănătate mai bun, luptăm pentru un sistem de educație perfect, luptăm pentru autostrada aia Comarnic-Brașov, pe care o să ne înghesuim cu toții în drumul nostru către munte, luptăm pentru întârzieri mai puține ale CFR-ului, pentru un accent mai mare pus pe sportivii și pe actorii noștrii, luptăm pentru reimpadurirea ta, pentru mâncare mai puțină din export. Luptăm pentru toate astea,Românie. Luptăm pentru un viitor mai bun. Așa că, ai grijă de tine!
Te vizitez cu drag,
ca un turist în țara lui…
Ne vedem la vot!
Semnat,
un alt adolescent ce-și iubește țara…





