Mai toate topurile de specialitate arată fără drept de apel că, în ceea ce privește educația, finlandezii sunt cei mai eficienți și reușesc cel mai bine să producă oameni capabili să se integreze pe piața forței de muncă. Finlanda a înțeles că ceea ce contează în viață e ceea ce știi să faci pe bune, adică practica, și nu ceea ce se presupune că ar trebui să faci, adică teoria. Dacă citești câteva articole despre sistemul ăsta din nord, o să ți se pară de-a dreptul SF. Zilele de școală încep între ora 9 și 9:45, elevii stau cel mult cinci ore la școală pentru că guvernul a scos din programă materiile neimportante, profesorii sunt mai degrabă prieteni cu elevii și, pe lângă toate astea, în școală se predau decența și modestia. Sună bine, nu? Mi se pare că tot sistemul ăsta te face să ai mai multă încredere în rasa umană. Până când te trezești că nu te cheamă Mikko Korhonen și deci n-o să ai parte de așa ceva pentru că tu trăiești și înveți în România. Știi prostia aia cu „merg la școală ca să ma dezvolt personal”? Uit-o! Și asta cât mai repede. Ai auzit vreodată cum răspund copiii la întrebarea: „Ce vrei să te faci când o să fii mare?” Toți visează departe: președinți, astronauți, inventatori. Școala românească e pedofilul ăla care stă într-o dubă neagră și se hrănește cu genul ăsta de vise. Mai ții minte că ți-am povestit că Finlanda a înțeles ce înseamnă cuvântul „practică”? România, nu. Și treaba asta mă scoate din sărite pentru că te gândești cât timp îți pierzi să memorezi chestii inutile, pe care apoi să le scuipi ca ultima moară stricată. De fapt, ascultă-mă: nu înveți absolut nimic, o să te trezești la finalul celor patru ani de liceu că nu știi nimic despre nimic. Și atunci șansele tale de a câștiga un ban sunt mai jos de nivelul mării.
Maria Cujbă





