Sunt ca un Benjamin Button al motherhood-ului. Cu fiecare an care trece, mă întorc parcă și mai intens la acele luni de februarie, când s-au născut copiii mei. La prima mea zi de mamă. Aveam 30 de ani și eram intruchiparea visului corporatist. Călătoream, făceam bugete, mă întâlneam cu oameni influenți, iar noaptea mă trezeam ca să mai notez ceva, ca să nu pierd șirul gândurilor despre job. Nu-mi amintesc tihna, ci avioanele, ședințele, programările la medic și circumferințele mele care creșteau, până când aveau să găzduiască o ființă întreagă. Și de atunci, totul s-a schimbat.
Oricâte sfaturi ai auzi, oricât ai citi, la testare intră doar nou-născutul și psihicul tău. Să iți pui viața “pe hold“, ca să fii alături de cineva dependent de tine, e o probă de curaj și rezistență. Luni cu nesomn, în care alergi de la alăptat la schimbat, jucat, legănat, calmat colici. Și apoi, alte luni de condiție fizică și concentrare, ca să îl sprijini când merge, ca să îl supraveghezi să nu înghită obiecte mici, să nu cadă pe scări, să nu doboare peste el obiecte grele sau lucruri fierbinți. Urmează tantrumurile, “de ce-urile”, proba răbdării. Să iți păstrezi calmul și interesul, să fii acolo pentru copilul tău, văzând realitatea prin perspectiva lui și nu prin frustarea ta, mi s-a părut cea mai valoroasă lecție pe care am învățat-o în copilăria fetelor mele. După care, apar oglinzile. Achizițiile copiilor, reziliența lor, reprezintă suma gesturilor și a propriilor noastre reacții. Devenim creatorii pattern-urilor din copilărie, despre care vorbesc, mai târziu, psihologii.
Dar dinamica vieții de părinte care își trăiește conștient rolul, vine cu zile bune și rele, când sărbătorim succesul, sau greșim și o luăm de la capăt. Și în tot noianul acesta de bucurii și neliniști, de confruntări cu ce nu știam despre noi, apare Superputerea, care înlocuiește cercănele cu vitalitatea, renunțarea cu răbdarea, umbra cu lumina.
Iubirea pentru copiii noștri e îndelung răbdătoare. E cea despre care se spune că toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le iartă. E dragostea care ne face mai buni. Și care nu piere niciodată.
