Rezumat
Premiile Săptămânii Comediei 2026Șapte zile de teatru la Brașov și două spectacole sold-outSăptămâna Comediei, și dincolo de scena teatrului
Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Săptămâna Comediei s-a încheiat duminică, 8 noiembrie, la Brașov, cu Gala de decernare a premiilor și spectacolul „O zi mai lungă decât veacul”, prezentat de Teatrul „Sică Alexandrescu”.
Timp de șapte zile, festivalul a adus în fața publicului brașovean spectacole ale unor importante teatre din România, două dintre reprezentații fiind sold-out. Programul a inclus și evenimente gratuite dedicate copiilor și beneficiarilor Fundației Bucuria Darului.


Marele câștigător al ediției din acest an a fost spectacolul „Regina nopții”, text și regie de Leta Popescu, producție a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați, care a obținut patru dintre cele șapte premii acordate de juriu: Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, Cea mai bună scenografie și Cea mai bună actriță.
Pentru al șaselea an consecutiv, un juriu format din profesioniști ai teatrului a acordat premii artiștilor și spectacolelor invitate în festival. În acest an, juriul a fost alcătuit din Maria Zărnescu, teatrolog și critic de teatru, președinta juriului, Alina Epîngeac, teatrolog și critic de teatru, și Doru Mareș, scriitor, traducător și critic de teatru.


Premiile Săptămânii Comediei 2026
Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost acordat producției „Regina nopții”, de Leta Popescu, a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați.


Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit Letei Popescu, pentru regia spectacolelor „Regina nopții”, de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, și „LIRDA”, de la Teatrul de Comedie București.
Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost câștigat de Bogdan Spătaru, pentru scenografia spectacolului „Regina nopții”, de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați.
Premiul pentru cea mai bună actriță i-a revenit Oanei Mogoș, pentru rolul Mamaia Valeria din spectacolul „Regina nopții”, de Leta Popescu, producție a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați.


Premiul pentru cel mai bun actor a fost acordat lui Adrian Nicolae, pentru rolurile Antifolus din Efes și Antifolus din Siracuza din spectacolul „Comedia erorilor”, prezentat de Teatrul Nottara București.


Juriul a acordat și două premii speciale:
Distribuției spectacolului „LIRDA”, de la Teatrul de Comedie București, formată din Andreea Samson, Laura Creț, Gloria Găitan, Mirela Zeța și Smaranda Caragea, pentru armonizarea performanței actoricești.


Spectacolului-concert „Mai e vreun candidat?”, de Ada Milea, producție a Teatrului Național „I. L. Caragiale” București, pentru performanță muzicală.




Șapte zile de teatru la Brașov și două spectacole sold-out
Desfășurată între 2 și 8 noiembrie, la Teatrul „Sică Alexandrescu”, ediția a XIII-a a Săptămânii Comediei a reunit spectacole prezentate de șase teatre din București și Galați, alături de producția teatrului brașovean care a încheiat festivalul.
Două dintre spectacolele ediției s-au jucat cu casa închisă: „Comedia erorilor”, prezentat luni, 2 noiembrie, de Teatrul Nottara București, și „Mai e vreun candidat?”, spectacolul-concert conceput de Ada Milea și prezentat sâmbătă, 7 noiembrie, de Teatrul Național București.
Programul festivalului a inclus și spectacolele „LIRDA”, de la Teatrul de Comedie, „Muzici și faze”, de la Teatrul Excelsior, „Ulciorul sfărâmat”, de la Teatrul Stela Popescu, și „Regina nopții”, de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați.
Publicul brașovean a avut ocazia să urmărească spectacole regizate de către Sânziana Stoican, Leta Popescu, Cristian Ban și Gelu Colceag, dar și spectacolul-concert „Mai e vreun candidat?”, conceput de Ada Milea. Pe scena festivalului au urcat actori precum Șerban Pavlu, Emilia Popescu, Manuela Hărăbor, Laura Vasiliu, Ionuț Grama, Mirela Zeța, Tudor Cucu-Dumitrescu, Andreea Samson, Oana Mogoș, Alina Petrică și Vitalie Bichir.
Festivalul s-a încheiat duminică, 8 noiembrie, cu Gala de decernare a premiilor, urmată de spectacolul „O zi mai lungă decât veacul”, după romanul lui Cinghiz Aitmatov, în regia Marianei Cămărășan, prezentat de Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov.


Săptămâna Comediei, și dincolo de scena teatrului
Pe lângă cele șapte spectacole din programul principal, festivalul a organizat și trei reprezentații suplimentare, cu acces gratuit, pentru a aduce teatrul mai aproape de categorii diferite de public.
La AFI Brașov, copiii și familiile au fost invitați la două spectacole interactive prezentate de Teatrul la Mustață din București: „Copiii au idei trăsnite”, sâmbătă, 7 noiembrie, și „Prințesele Fermecate”, duminică, 8 noiembrie. Cele două evenimente au oferit celor mici ocazia de a participa activ la poveștile de pe scenă.


Un alt moment al ediției a fost spectacolul „Un bărbat aproape complet”, un proiect Theater Light Studio, prezentat luni, 2 noiembrie, la sediul Fundației Bucuria Darului din Brașov. Reprezentația, oferită gratuit beneficiarilor fundației, a făcut parte din inițiativa festivalului de a facilita accesul la cultură pentru persoanele care au mai puține oportunități de a participa la evenimente teatrale.


În total, ediția a XIII-a a Săptămânii Comediei a cuprins zece spectacole, desfășurate la Teatrul „Sică Alexandrescu”, AFI Brașov și sediul Fundației Bucuria Darului.
Festivalul Săptămâna Comediei este organizat de Asociația AS CULT Brașov.
Săptămâna Comediei este un proiect finanțat de Ministerul Culturii și cofinanțat de Centrul Cultural „Apollonia Hirscher” Brașov, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și al Consiliului Local Brașov.
Partener instituțional: Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, RAP Group, Clinicco, Sennheiser, Delaco, AFI Brașov, Aro Palace, Sergiana, Kronospan, Autonovex, Romarg, Party Sound, Cartofisserie, Merittio.
Parteneri media: Magic FM, Zile și Nopți, BizBrasov, forwardBrasov, myTex.ro, Brasovștiri.ro.




