Interviu cu Chris Simion-Mercurian: „Riscul artistic începe acolo unde artistul renunță la confortul de a fi pe placul tuturor”

Interviu cu Chris Simion-Mercurian

De aproape două decenii, scena teatrului independent românesc s-a împletit cu dezvoltarea unui festival care a susținut mereu producțiile curajoase, experimentul, revitalizarea unor tematici clasice, cartografierea unor teritorii neexplorate.

Anul acesta, UNDERCLOUD împlinește 19 ani și am stat de vorbă cu Chris Simion-Mercurian, fondatoarea festivalului, despre curaj, fricile inerente unui asemenea demers, despre riscuri, dar și despre cum arată teatrul independent în prezent.

UNDERCLOUD la 19 ani: frica, libertatea și riscul artistic

Fiecare ediție UNDERCLOUD are propria personalitate. Care este marca ediției a 19-a?

FRICA. La 19 ani ai curajul să îți iei lumea în cap, dar încă te temi de necunoscut. Mi s-a părut că este o vârstă foarte potrivită pentru a vorbi despre toate fricile cu care trăim. Frica de noi înșine, de ceilalți, de eșec, de schimbare, de viață, de moarte. Trăim într-o societate în care frica este prezentă peste tot, uneori chiar cultivată și folosită ca instrument de control. Dar frica poate fi și un punct de plecare.

Important este ce alegem să facem cu ea. Ediția a 19-a propune 19 spectacole în 10 zile, perspective diferite asupra unor lucruri despre care nu avem întotdeauna curajul să vorbim. Și cred că teatrul are această putere extraordinară: să ne pună față în față cu propriile frici și să ne ajute să le privim, uneori, chiar și cu umor.

Ce cauți când alegi un spectacol de teatru independent? Riscul artistic, spiritul rebel?

Caut autenticitate. Caut spectacole care au o miză, care se nasc dintr-o nevoie reală de a spune ceva, nu din dorința de a demonstra ceva. Teatrul independent nu este valoros doar pentru că este independent, iar experimentul nu este valoros doar pentru că este experiment. Mă interesează libertatea cu care un artist își asumă propria viziune, curajul de a pune întrebări incomode și de a ieși din formulele sigure. Nu cred în provocarea gratuită.

Cred în spectacolele care au forța să te tulbure, să te contrazică, să te facă să pleci din sală altfel decât ai intrat. Pentru mine, riscul artistic începe acolo unde artistul renunță la confortul de a fi pe placul tuturor.

Cum vezi scena teatrului independent după 19 ani de UNDERCLOUD? Există mai mult curaj și o libertate mai mare?

În 19 ani, teatrul independent a crescut enorm din punct de vedere artistic. Au apărut generații noi, limbaje noi, artiști care au curajul să vorbească despre teme pe care, poate, în urmă cu două decenii le ocoleam. Există mai multă libertate de expresie, dar nu sunt convinsă că există și mai multă libertate de a crea. Pentru că libertatea artistică are nevoie și de condiții în care să se poată manifesta. Nu poți să îi ceri unui artist să fie permanent curajos, în timp ce el trăiește permanent cu frica zilei de mâine. Aceasta este una dintre marile contradicții ale teatrului independent românesc.

Avem talent, avem viziune, avem curaj, dar încă ne lipsesc mecanismele de susținere pe termen lung. După 19 ani de UNDERCLOUD, cred că adevărata provocare nu mai este doar să demonstrăm că teatrul independent există, ci să îi oferim șansa să dureze.

Publicul, experimentul și curajul de a merge mai departe

Crezi că publicul românesc este mai dispus să se apropie de experiment în teatru față de acum 19 ani?

Da, și cred că festivaluri precum UNDERCLOUD au contribuit la această schimbare. Publicul de astăzi este mai curios, mai deschis către forme diferite de expresie și mai dispus să accepte că teatrul nu înseamnă doar divertisment. Dar cred că experimentul nu trebuie să fie un scop în sine. Un spectacol poate avea un limbaj radical și să nu transmită nimic, după cum un spectacol aparent simplu poate produce o schimbare profundă în spectator.

Mă interesează întâlnirea dintre artist și public. Îmi place ideea că poți veni la teatru cu cineva cu care nu ești de acord și că, după spectacol, puteți avea o conversație pe care altfel nu ați fi avut-o. Nu trebuie să gândim la fel ca să putem sta împreună în aceeași sală. Poate că tocmai aceasta este una dintre cele mai importante funcții ale teatrului astăzi.

Dacă ai putea să îi spui ceva lui Chris de la prima ediție de festival, ce ar fi?

I-aș spune să nu îi fie frică. Sau, mai bine zis, să nu aștepte să îi dispară frica pentru a face lucrurile în care crede. Pentru că frica nu dispare. Se schimbă, capătă alte forme, alte dimensiuni, dar rămâne acolo. Și de multe ori tocmai lucrurile de care ne este cel mai frică sunt cele care merită făcute. I-aș spune că vor fi ani foarte grei, că va întâlni oameni extraordinari, dar și dezamăgiri, că va trebui să o ia de multe ori de la început. Și că toate acestea fac parte din drum.

Nu i-aș spune să schimbe nimic. Poate doar să aibă mai multă încredere în ea și să nu uite niciodată de ce a început.

După 19 ani de festival, mai ai aceleași emoții de început?

Da, dar astăzi emoțiile vin la pachet cu o responsabilitate mult mai mare. La început exista o doză de inconștiență frumoasă. Nu știam exact în ce mă aventurez și poate tocmai asta îmi dădea libertatea să încerc. Acum știu câtă muncă, câtă fragilitate și câte riscuri există în spatele unui festival. Știu că nimic nu este garantat. Dar emoția întâlnirii cu publicul, cu artiștii, cu un spectacol care te surprinde este aceeași. Și cred că există o legătură foarte puternică între tema acestei ediții și ceea ce simt eu după 19 ani.

Curajul nu înseamnă absența fricii. Înseamnă să continui să faci ceea ce crezi, chiar și atunci când îți este frică. Dacă după 19 ani încă am emoții, înseamnă că UNDERCLOUD este la fel de viu pentru mine ca în prima zi.

Interviu de Silvia Dumitrache