Rezumat
De la primul tatuaj la realism și suprarealismCreativitate, emoție și relația cu clientulProvocările meseriei de artist tatuatorSfaturi pentru primul tatuaj și evoluția industriei
Pentru Dani Pralea, artist tatuator din București, tatuajul este mai mult decât o demonstrație de tehnică: este o formă de expresie artistică în care ideile, emoțiile și poveștile personale capătă contur pe piele.
Pasionat de realism și suprarealism, artistul vorbește în acest interviu BODY ART despre începuturile sale, provocările meseriei și lucrurile pe care ar trebui să le știe oricine înainte de primul tatuaj.
Pralea Dani are 39 de ani și este din București. Este artist tatuator full-time, iar în momentul de față tatuajul îi ocupă cea mai mare parte din timp. Este un domeniu în care simte că are foarte mult loc de explorat și în care încă descoperă lucruri noi.
De la primul tatuaj la realism și suprarealism
Cum a început povestea ta cu arta tatuajelor? A fost o alegere spontană sau ceva planificat în timp?
Nu a fost ceva plănuit. Mi-a plăcut desenul dintotdeauna și am fost atras de partea asta creativă încă de când eram copil. La 14 ani am făcut primul meu tatuaj, iar de acolo lucrurile au început să se lege treptat. Nu pot spune că atunci știam că voi ajunge să fac asta profesional, însă a fost primul contact cu lumea tatuajelor și, în timp, pasiunea s-a transformat într-o meserie.
Ai o formare clasică sau ai învățat totul din practică? În ce mod ți-ai defini stilul personal ca tattoo artist?
Am învățat în principal din practică. Am experimentat foarte mult, am încercat din nou și am căutat constant să mă îmbunătățesc. Cred că experiența acumulată în timp contează enorm în meseria asta. Chiar și acum experimentez și încerc lucruri noi, pentru că nu cred că ajungi vreodată într-un punct în care să spui că nu mai ai nimic de învățat. Dacă ar fi să-mi definesc stilul, mă regăsesc cel mai mult în zona realismului și a suprarealismului, două direcții care îmi oferă foarte multă libertate creativă.
Creativitate, emoție și relația cu clientul
Ce înseamnă pentru tine un „tatuaj reușit”? Doar tehnic sau și emoțional?
Pentru mine, un tatuaj reușit înseamnă mai mult decât o execuție bună, din punct de vedere tehnic. Atunci când ideea clientului și creativitatea mea se întâlnesc și reușim să obținem ceva care ne reprezintă pe amândoi, atunci, consider că rezultatul este cu adevărat bun. Sigur că partea tehnică este foarte importantă, dar un tatuaj poate fi impecabil executat și, totuși, să nu transmită nimic. Îmi place atunci când există și o poveste, o emoție sau un sens în spatele lucrării.
Cum reușești să transformi o idee vagă a clientului într-o operă de artă personală?
Cred că partea aceasta este una dintre cele mai importante etape ale procesului. Totul începe cu o discuție cât mai clară cu clientul, pentru a înțelege ce își dorește și, mai ales, ce vrea să transmită prin acel tatuaj. După discuție, caut și propun imagini care să reprezinte ideea principală. Odată ce avem aceste repere, începe partea în care pot interveni creativ și pot transforma elementele respective într-un design coerent, care să arate bine nu doar ca imagine, ci și pe corp.
Ai vreo poveste de client care ți-a rămas în minte și pe care o porți cu tine?
Nu pot spune că am o singură poveste care să-mi fi rămas în mod special în minte. De-a lungul timpului am întâlnit foarte mulți oameni și fiecare a venit cu povestea lui, cu motivele și experiențele lui. Poate că tocmai diversitatea asta este una dintre părțile interesante ale meseriei. Fiecare client vine cu o perspectivă diferită, iar uneori și discuțiile din jurul unui tatuaj sunt la fel de interesante ca lucrarea în sine.
Provocările meseriei de artist tatuator
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
Fiecare lucrare vine cu propriul ei set de provocări și cred că asta face meseria interesantă. Nu există două proiecte identice, chiar dacă uneori pot părea asemănătoare, la prima vedere. Cea mai mare provocare apare însă atunci când clientul este foarte rigid și nu lasă suficient spațiu pentru partea artistică. Uneori, cea mai dificilă parte nu este execuția tatuajului, ci să-l conving pe client că anumite modificări sau propuneri sunt necesare pentru ca rezultatul final să fie unul cât mai bun. Până la urmă, scopul este același: să plece cu un tatuaj de care să fie mulțumit și peste ani.
Care este partea preferată a procesului: schițarea, tatuarea propriu-zisă, reacția clientului?
Îmi place tot procesul, de la prima idee și schiță până la tatuarea propriu-zisă. Fiecare etapă are farmecul ei și contribuie la rezultatul final. Totuși, momentul culminant este, fără îndoială, finalul. Atunci când mă uit la lucrarea terminată și văd că tot timpul și tot efortul depus au prins contur, iar clientul este mulțumit, ai sentimentul că toate etapele au meritat.


Sfaturi pentru primul tatuaj și evoluția industriei
Ce sfaturi ai pentru cineva care își face primul tatuaj?
Nu te grăbi! Deciziile luate în grabă duc, de multe ori, la rezultate mai puțin bune și permanente. Studiază bine portofoliile artiștilor pentru a găsi artistul cel mai potrivit cu care să colaborezi.
Ce obstacole ai întâmpinat în parcursul tău ca tattoo artist și cum le-ai depășit?
A trebuit să lupt cu părerile celor apropiați, care nu vedeau în asta un job serios. La început, căutarea de clienți care să mă lase să-mi fac arta pe ei a fost dificilă, dar, cu încredere și perseverență, am început să lucrez din ce în ce mai bine, iar lipsa clienților nu a mai fost o problemă. Obstacolele sunt multe de zi cu zi, dar, cu răbdare, reușesc să depășesc toate provocările pe care le presupune acest proces.
Cum vezi evoluția industriei de tatuaje în România? Ce s-a schimbat în ultimii ani?
Cred că industria evoluează într-o direcție foarte bună. În ultimii ani, mentalitatea oamenilor s-a schimbat destul de mult și tatuajul nu mai este privit atât de mult ca o etichetă sau ceva negativ, ci din ce în ce mai mult ca o formă de artă și de exprimare personală. A crescut și nivelul artiștilor, au apărut oameni noi, cu stiluri și viziuni diferite, iar accesul la informație și la ceea ce se întâmplă în industria internațională este mult mai ușor.
Interviu realizat de GRUIA DRAGOMIR | BODY ART
Citește și acest articol Zile și Nopți CLIN D’OEIL | JULIE BOEHM: “Pentru mine, a face artă înseamnă reducerea la esenţial”
CLIN D’OEIL | JULIE BOEHM: “Pentru mine, a face artă înseamnă reducerea la esenţial”
Zile și Nopți
Descoperă colecția de articole dedicate artei și culturii pe Zile și Nopți







