Rezumat
Folclorul ca memorie vieDe la „Talisman” la „Antagonica”„Ce port eu cu mine?”„Antagonica”, live la Expirat
Aura Șova, între rădăcini și libertate: „Talisman” și povestea unui album care se apropie
Aura Șova lansează „Talisman”, o piesă despre rădăcini, libertate și legătura invizibilă cu locul din care venim.
Într-o conversație despre tradiție, memorie și identitate, artista vorbește despre felul în care folclorul poate deveni un limbaj contemporan. Și, aproape în treacăt, dezvăluie că pe 9 octombrie va lansa albumul „Antagonica”, un proiect care pare să ducă mai departe întrebările deschise de „Talisman”.
Aura, „Talisman” vorbește despre rădăcini, dar și despre libertate. De unde a pornit această piesă?
Cred că a pornit din nevoia de a înțelege ce rămâne cu noi atunci când plecăm. Uneori avem impresia că, pentru a merge mai departe, trebuie să ne desprindem complet de ceea ce a fost înainte. Pentru mine, „Talisman” vorbește despre opusul acestui lucru.
Despre toate acele lucruri pe care le luăm cu noi fără să ne dăm seama: povești, amintiri, gesturi, cuvinte, imagini din copilărie, lucruri pe care le-am auzit de la cei mai în vârstă. Ele devin, într-un fel, un talisman.
De ce ai ales tocmai această imagine a talismanului?
Pentru că un talisman este ceva pe care îl porți cu tine. Nu trebuie să îl vezi permanent ca să știi că există.
Așa simt și legătura cu locul din care venim. Nu este neapărat ceva vizibil și nici ceva care trebuie demonstrat. Este o parte din noi care rămâne acolo, undeva în interior, indiferent cât de departe ajungem.
Pentru mine, talismanul nu este un obiect protector în sensul clasic, ci identitatea pe care o porți cu tine: amintirile, poveștile și lucrurile pe care le-ai învățat.
Folclorul ca memorie vie
În piesă apar elemente inspirate din imaginarul folcloric românesc – pădurea, traista, nuielele, poveștile. Ce înseamnă folclorul pentru tine astăzi?
Nu îl văd ca pe ceva care trebuie conservat într-o formă fixă. Folclorul este o memorie vie. Tocmai de aceea cred că poate continua să existe și să vorbească oamenilor de astăzi.
Mă interesează foarte mult întâlnirea dintre ceea ce vine din trecut și ceea ce trăim acum. Basmele, pădurea, traista, nuielele nu sunt pentru mine niște simboluri care trebuie să construiască o imagine rigidă despre origini. Sunt un vocabular interior.
Sunt lucrurile pe care le iei cu tine atunci când lumea devine prea mare și ai nevoie să-ți amintești drumul spre tine.
Așadar, „Talisman” nu este despre întoarcerea în trecut?
Nu. Este mai degrabă despre a merge înainte fără să uiți de unde ai plecat.
Nu cred că tradiția trebuie să ne țină pe loc. Din contră, cred că poate să crească odată cu noi. Dacă o păstrăm vie, ea se poate transforma, poate căpăta alte forme și poate spune lucruri noi.
Talismanul nu îți spune unde trebuie să rămâi. Îți amintește cine ești, oriunde ai ajunge.
Există și o idee foarte puternică în jurul piesei: „Nu un steag, ci o poveste. Nu o frontieră, ci un drum spre casă.” Cum ai ajuns la această perspectivă?
Pentru că am vrut să mă îndepărtez de ideea că rădăcinile trebuie neapărat să însemne granițe.
Pentru mine, apartenența nu înseamnă să construiești o separare între „noi” și „ceilalți”. Înseamnă să ai o poveste pe care o cunoști și pe care o poți duce mai departe.
Casa poate fi un loc, dar poate fi și o stare, o amintire sau un drum pe care îl recunoști în tine.
De la „Talisman” la „Antagonica”
„Talisman” pare să deschidă un univers mai amplu. Există o poveste mai mare în spatele acestei lansări?
Da. „Talisman” este parte dintr-o direcție mai amplă pe care o construiesc acum. Este un punct important pentru mine, pentru că adună foarte multe dintre temele care mă interesează: identitatea, memoria, relația dintre trecut și prezent, felul în care ne formăm și lucrurile pe care le păstrăm în noi.
Dar nu aș vrea să explic totul de la început. Cred că unele lucruri trebuie descoperite treptat.
Asta sună ca și cum „Talisman” ar fi doar începutul.
Este începutul unei povești mai mari.
Și, de fapt, pot să spun acum un lucru pe care nu l-am spus foarte mult până în momentul acesta: pe 9 octombrie va apărea și albumul meu, care se numește „Antagonica”.
„Antagonica”. Titlul ridică imediat niște întrebări. Ce înseamnă?
„Antagonica” este povestea întâlnirii dintre om și lumea care îl formează.
Albumul pornește de la o întrebare foarte simplă, dar care pentru mine a devenit din ce în ce mai complicată: cât din ceea ce devenim este alegerea noastră și cât este ceea ce lumea ne-a obligat să învățăm ca să supraviețuim?
Nu vreau să dau acum toate răspunsurile. Cred că albumul trebuie ascultat și descoperit în propriul lui ritm.
Putem spune atunci că „Talisman” este o cheie pentru „Antagonica”?
Poate fi una dintre chei.
„Talisman” este punctul în care trecutul încetează să mai fie doar ceva de care fugi și devine ceva ce poți purta cu tine.
Iar pentru mine, aceasta este una dintre ideile importante ale albumului: întâlnirea dintre ceea ce primim și ceea ce alegem să devenim.
„Ce port eu cu mine?”
Ce ai vrea să rămână cu oamenii după ce ascultă „Talisman”?
Poate întrebarea: „Ce port eu cu mine?”
Nu neapărat dintr-un loc nostalgic. Ci din dorința de a înțelege ce ne formează.
Cred că fiecare om are propriul lui talisman. Poate fi o poveste, un loc, o voce, o amintire, o lecție sau chiar un lucru aparent foarte mic care a rămas cu el ani întregi.
Pentru mine, asta înseamnă „Talisman”.
Să mergi înainte, dar să nu uiți drumul înapoi către tine.
Iar dacă piesa îi face pe oameni să se gândească măcar pentru câteva minute la propriul lor drum, atunci și-a îndeplinit rostul.
„Talisman” este, așadar, o invitație?
Da! O invitație de a merge mai departe fără să ne fie teamă de ceea ce am fost. De a nu transforma trecutul într-o închisoare, dar nici într-un lucru de care trebuie să ne rușinăm sau să fugim. Să îl luăm cu noi, să îl transformăm și să vedem ce putem face mai departe cu el. Pentru că, până la urmă, nu este un steag, ci o poveste. Nu este o frontieră, ci un drum spre casă.
„Antagonica”, live la Expirat
După lansarea albumului „Antagonica”, urmează și concertul de la Expirat. Ce pregătești pentru această întâlnire cu publicul?
Concertul de la Expirat Halele Carol va fi primul moment în care „Antagonica” va putea fi trăită live, împreună cu oamenii. Îmi doresc să fie mai mult decât o prezentare a albumului – să fie o experiență în care muzica, poveștile și universul pe care l-am construit să capete o altă formă în fața publicului. Ne întâlnim marți, 27 octombrie, accesul este de la 20:00, iar concertul începe la 21:30. Pentru mine, va fi un moment important, pentru că abia atunci albumul începe cu adevărat să circule și prin oamenii care îl ascultă.
