Rezumat
Jonathan Coe, în dialog cu Radu Paraschivescu la NOD Festival 2026Maja Lunde vine pentru prima data în RomâniaMatt Haig, unul dintre invitații internaționali ai festivaluluiCine mai vine la NOD Festival 2026Programul NOD pentru copii și tineriÎntrebări frecvente despre NOD Festival 2026
NOD Festival 2026 aduce la Brașov, între 24 și 27 septembrie, autori importanți ai literaturii contemporane internaționale. Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig se numără printre invitații ediției care reunește literatura, teatrul și filmul sub umbrela drepturilor de autor.
NOD Festival revine în ultimul weekend al lunii septembrie cu o nouă ediție dedicată întâlnirii dintre literatură, teatru și film sub umbrela drepturilor de autor. Printre invitații de anul acesta se numără trei dintre cele mai apreciate voci ale momentului: Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig, autori care au cucerit milioane de cititori din întreaga lume.
Jonathan Coe, în dialog cu Radu Paraschivescu la NOD Festival 2026
Considerat unul dintre cei mai importanți romancieri britanici contemporani, Jonathan Coe a transformat realitatea politică și socială a ultimelor decenii în literatură inteligentă, profund actuală și accesibilă unui public larg. Autor al unor romane devenite repere ale literaturii europene contemporane, Coe este recunoscut pentru amestecul său inconfundabil de umor, ironie și sensibilitate. La NOD 2026, publicul va avea ocazia să participe la o conversație specială între Jonathan Coe și Radu Paraschivescu, scriitorul și traducătorul care îi dă voce în limba română de mai bine de două decenii (duminică, 27 septembrie, de la ora 17, la Aula Universității Transilvania).
Maja Lunde vine pentru prima data în România
Scriitoarea Maja Lunde, una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane europene, vine pentru prima data în România. Cu peste patru milioane de exemplare vândute și traduceri în peste cincizeci de țări, autoarea bestsellerului internațional Istoria albinelor a devenit o referință globală prin romanele sale dedicate relației dintre om și natură. Universul său literar a depășit granițele cărții, iar romanul Sora de zăpadă a fost adaptat de Netflix în 2024 (sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 20, la Aula Universității Transilvania).
Matt Haig, unul dintre invitații internaționali ai festivalului
Line-up-ul internațional este completat de Matt Haig, unul dintre cei mai iubiți și mai influenți autori contemporani. Romanul său Biblioteca de la Miezul Nopții a devenit un fenomen global, cu peste 15 milioane de exemplare vândute și traduceri în 56 de limbi și este în curs de adaptare cinematografică, cu Florence Pugh în rolul principal. Romanul Trenul de la Miezul Nopții, lansat pe 21 mai, domină deja topurile de vânzări din întreaga lume (vineri, 25 septembrie, de la ora 20, la Aula Universității Transilvania).
Cine mai vine la NOD Festival 2026
De asemenea, NOD 2026 a anunțat deja prezența unor autori apreciați din România și din străinătate, printre care Miguel Gane, scriitorul de origine română considerat cel mai bine vândut poet contemporan de limbă spaniolă. Publicul îi va putea întâlni, de asemenea, pe Rene Karabash, autoarea care s-a numărat anul acesta printre finaliștii International Booker Prize cu romanul She Who Remains, aflat în prezent în curs de adaptare cinematografică, pe Iulian Ciocan sau Iris Wolff.
Programul NOD pentru copii și tineri
Ediția din acest an aduce și o extindere a programului dedicat celor mai tineri cititori. Copiii și familiile vor avea ocazia să participe la întâlniri, lecturi și activități speciale alături de autori îndrăgiți precum Usch Luhn, Alec Blenche, Lavinia Braniște sau Ioana Pârvulescu. De asemenea, iubitorii genului YA vor avea ocazia să-i întâlnească pe Marian Coman, la finalul seriei Haiganu, sau pe norvegianul Aslak Nore, proaspăt intrat cu succes pe piața literară din România.
Organizat de Reading is Cool și MATCA, NOD – International Literary Rights Festival își dorește să facă un nod între literatură, teatru și film, domenii pe care le reunește sub umbrela drepturilor de autor, creând astfel o tradiție pentru profesioniști, dar și un loc de întâlnire pentru publicul dornic de experiențe culturale de calitate. Toate informațiile pot fi găsite pe canalele de social media NOD Festival (Facebook, Instagram, LinkedIn), dar și pe site-ul oficial nodfestival.ro.
Text de LIV TANE | FESTIVALURI
Cover foto colaj nodfestival.ro.
Întrebări frecvente despre NOD Festival 2026
Când are loc NOD Festival 2026?
NOD Festival 2026 are loc la Brașov, între 24 și 27 septembrie 2026.
Când are loc întâlnirea cu Jonathan Coe la Brașov?
Jonathan Coe va participa la o conversație cu Radu Paraschivescu duminică, 27 septembrie, de la ora 17:00, la Aula Universității Transilvania.
Când o poate întâlni publicul pe Maja Lunde?
Întâlnirea cu Maja Lunde este programată sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 20:00, la Aula Universității Transilvania. Potrivit materialului festivalului, aceasta este prima sa vizită în România.
Când participă Matt Haig la NOD Festival 2026?
Matt Haig este anunțat pentru vineri, 25 septembrie, de la ora 20:00, la Aula Universității Transilvania.
Ce este NOD Festival?
NOD – International Literary Rights Festival reunește literatura, teatrul și filmul sub umbrela drepturilor de autor și este organizat de Reading is Cool și MATCA.









