Family Sunday – Pisicile de la Muzeu: Comoara din Egipt la CINEMAX Veranda
O duminică cu activități, aventură și surprize pentru cei mici
O nouă ediție Family Sunday
Pe 20 septembrie, CINEMAX Veranda invită familiile la o nouă ediție Family Sunday, eveniment dedicat copiilor și timpului petrecut împreună la cinema. De această dată, cei mici sunt așteptați la “Pisicile de la Muzeu: Comoara din Egipt”, într-o după-amiază cu activități, surprize și o nouă aventură pe marele ecran.
Începând cu ora 15:00, copiii vor avea parte de activități interactive și momente de distracție pregătite special pentru ei. Participanții vor primi și surprize oferite de partenerii evenimentului: cărți de la Editura Litera și vouchere de discount la Trapped Escape Room, din Veranda Mall.
Pisicile de la Muzeu
De la ora 16:00 începe proiecția filmului “Pisicile de la Muzeu: Comoara din Egipt“. La doi ani după aventura în care au salvat Mona Lisa, șoricelul Maurice descoperă un papirus străvechi care ascunde drumul către un duh egiptean ce poate îndeplini o singură dorință la o mie de ani. Alături de Vincent, Cleopatra și cei doi pisoi ai lor, pornește spre Egipt, într-o călătorie printre piramide, pe Nil și prin tunelurile secrete ale Luxorului. Pe parcurs, prietenii vor descoperi că lucrurile pe care și le doresc pot fi mai aproape decât cred.
Family Sunday completează experiența unei ieșiri la cinema cu activități și surprize dedicate copiilor, înainte de începerea filmului, oferind familiilor un program de duminică în care joaca și filmul se întâlnesc în același loc.
📍 Locație: CINEMAX Veranda, București
📅 Data: 20 septembrie 2026
🕒 Ora: 15:00 – Activități | 16:00 – Proiecția filmului


Despre CINEMAX Veranda
CINEMAX, situat în Veranda Mall, cu o suprafață de 2.700 m², are 12 săli de proiecție, cu o capacitate totală de 1078 locuri.
CINEMAX Veranda pune la dispoziție un program divers disponibil în format 2D sau 3D, cât și ATMOS, de la blockbustere hollywoodiene, la producții independente, filme autohtone, spectacole de teatru, concerte sau evenimente dedicate.
– Două săli VIP cu bar și lobby dedicat, cu scaune individuale din piele, 24 de locuri fiecare;
– O sală pentru copii, cu finisaje specifice grupei de vârstă, cu 56 de locuri;
– Sală DOLBY ATMOS dotată cu proiector LASER 4K, cu o capacitate de 276 de locuri;
– Săli cu capacități între 60 și 280 de locuri ce pot fi folosite atât pentru proiecții, cât și pentru evenimente private;
– Scaune “LOVE SEATS” pentru mai multă intimitate și PREMIUM PLUS pentru relaxare completă.
Pentru mai multe informaţii privind programul filmelor şi al tuturor activităţilor din cinematograf, vizitaţi www.cine-max.ro și paginile de Facebook și Instagram.
Zile și Nopți
Descoperă secțiunea Junior: evenimente, filme și locuri pentru copii, pe Zile și Nopți




