Concurs Zile și Nopți & Electromureș: câștigă un pick-up cu ac safir și difuzor Bluetooth

30 de răspunsuri

1. Primul vinil primit cadou a fost cu muzica romaneasca, slagaruri vechi

   Am fost tare incantat sa il ascult si acum dupa multi ani de zile il am si il pastrez amintire

   Răspunde

   1. Uff, primul vinyl a fost cu formația RUN DMC cumpărat din Brașov în tabăra școlară . Îl ascultam la un pick -up vechi primit de la bunici. Ce vremuri.

      Răspunde

2. Cand eram mic, mama imi povestea despre bunicul ei, strabunicul meu. Imi povestea despre cum, fiu de cioban, ajunsese intelectualul satului. Eu nu l-am cunoscut niciodata, dar am crescut cu imaginea lui din fotografii: un barbat aratos, cu parul lung, pe care si l-a pastrat chiar si la batranete. Il stiam prin lucrurile pe care le lasase in urma, biblioteca lui, masivul pickup, colectia de muzica, singura din zona. Stiam ca ii dedica melodii strabunicii mele, ca ii canta la cobza si din voce.

   Stiam si ca a avut mai multi copii, dar ca ei nu au stiut sa pretuiasca ceea ce le lasase. Si-au luat partea de teren si celelalte mosteniri, au vandut ce au putut si au plecat din sat. In timp, casa strabunicului a fost golita, l ucrurile i s-au imprastiat intre copii, iar ceea ce fusese candva lumea lui a inceput sa dispara, bucata cu bucata.

   Casa insa, a ramas bunicii mele. Ea si-a ridicat in aceeasi curte propria casa, mai mare si mai frumoasa , iar casa veche a ramas in urma, goala, pana la finalul anilor ’90, cand bunica a hotarat sa o darame.

   Dar, inainte sa o darame, mama si bunica au incercat sa salveze tot ce mai putea fi salvat. Au intrat in casa si au inceput sa scoata lucrurile care mai aveau valoare. Eu eram copil si le ajutam cum puteam, fara sa inteleg prea bine ca, de fapt, asistam la disparitia unei lumi pe care nu avusesem sansa sa o cunosc.

   Era dupa-amiaza cand au vrut sa scoata canapeaua din bucatarie. Cand au ridicat-o, sub ea au gasit un vinyl vechi si prafuit cu Maria Tanase. Era ultimul disc ramas din colectia strabunicului.

   Colectia lui fusese impartita intre copiii sai, iar aproape totul disparuse in timp. Dar discul acela ramasese acolo, ascuns sub o canapea. Mama, care l-a iubit foarte mult pe strabunicul, l-a luat cu noi acasa. Nu aveam pickup, nu aveam cum sa l ascultam, dar mama a pastrat discul.

   Au trecut ani. Eu am crescut si, la un moment dat, am ajuns sa ma mut in Amsterdam. Am locuit intr-o casa veche care, spre norocul meu, avea un pickup functional. La urmatoarea vizita in Romania, am luat discul strabunicului cu mine.
   L am pus pe pickup si, pentru prima oara in viata mea, am ascultat Maria Tanase.

   Si, in timp ce acul atingea vinilul, m-am gandit ca undeva, cu multe decenii in urma, un om care fusese fiul unui cioban isi construise o biblioteca si o colectie muzicala.. intr-un sat in care nimeni nu se astepta ca el sa devina un intelectual.. Discul a trecut din casa lui in casa bunicii mele, de acolo in mainile mamei, apoi in ale mele si, in cele din urma, a ajuns tocmai in Amsterdam.

   Astazi am, la randul meu, o colectie muzicala impresionanta. Am adunat discuri, muzica si lucruri care imi spun ceva. Dar, dintre toate, acel disc vechi cu Maria Tanase are un loc aparte, pentru ca imi da senzatia ca, dupa atatia ani, strabunicul meu imi lasase si mie o amintire.

   Răspunde

3. Copil fiind intr-un oras de province, stateam la curte si ne spalam in cadita. In fiecare sambata, insa, mergeam in vizita la rude mai instarite care stateau la bloc, faceam “baie pe cap” si ascultam la infinit discul Mirabelei Dauer…of, cum se mai invartea roata morii…

   Răspunde

4. Povestea mea se leagă mai exact de un vinil care nici până în ziua de azi nu știu ce vinil era exact însă știu piesa și îmi amintesc vag părți din Pick-ul. Se întâmpla prin ’95-’96, aveam 5-6 ani pe vremea aia și aveam acvariu cu pești. În cartier aveam o persoană mai înstărită (avea Cielo vișiniu) care avea un acvariu mare încastrat cumva în perete și în acea zonă lumina era destul de obscură așa că acvariul se vedea superb, verzui de la plante, apa bolborosind ușor de la oxigen, sanitarii aceia mici alb-rozalii mișcând rapid peste pietricele.
   Dar, cumva în capătul holului de unde era acvariul se deschidea o cameră destul de spațioasă dar tot așa cu niște lumini moi, calde și jos în stânga sclipea ceva alb – roșiatic: un acordeon; pâș pâș m-am dus către el și am început să-l butonez – până am fost auzit 😂: PUNE-L JOS, NU E VOIE 🫣.
   Și m-am așezat pe un fotoliu cu o cuvertură maro. Atunci l-am văzut: cea mai mișto sculă pe care o văzut până atunci, sofisticată, extraterestră parcă: Capacul transparent, baza maro ca de lemn și inserții argintii. Părea solid și de mare calitate. Totuși, copil fiind, am avut limbrici, m-a mâncat în fund și am apăsat:
   – HEYYYYYY!!!!!! P…..a lu’ mumăta, de ce umbli acolo? 😂🫣😂
   Dar, Nothing else matters mi-a rămas bine întipărit împreună cu toate legăturile către ce ulterior am înțeles că ar fi fost stație de amplificare cu ceva un sistem de boxe destul de scump.
   După acest episod soția domnului ne aduna când nu era el acasă și ne punea tot felul de muzică în timp ce noi admiram și dădeam tot felul de bune peștilor din acvariu.

   Răspunde

5. Vinilul meu preferat este cu o selecție din arii celebre de operă. L-am primit cadou de la o bătrânică. Este și el, evident, “bătrânel”!😁

   Răspunde

6. Nu e un vinil , erau mai multe. Aveam în jur de 7, 8 ani și locuind la țară , îmi pierdeam vremea la bunici. Bunicii mei erau oameni simpli , tarani , iar în cele mai multe zile exploram curtea casei. Și uite așa am ajuns în podul casei, unde am găsit “ comoara” . Nu doar o cutie întreagă cu viniluri , ci și pick up ul, căruia îi lipsea “ cocoșelul”, motiv pentru care nu puteam sa- l folosim. Dar cu ajutorul părinților a devenit funcțional. Am ascultat tot, în mare parte muzica populară veche ( Maria Tănase, Dolănescu, Maria Ciobanu) dar și muzica lăutărească ( Gabi luncă)

   Răspunde

7. Îmi aduc aminte că și cum s-ar întâmplat acum câteva secunde: acul de diamant a atins disc-ul cu un pârâit fin, un sunet ca de lemne uscate trosnind în sobă, iar în camera mea mică de adolescent s-a făcut dintr-o dată liniște. Apoi, din difuzoarele pick-up-ului, au țâșnit primele note.
   ​Era primul meu vinil.
   ​Îl cumpărasem dintr-un magazin mic și întunecos, care mirosea a hârtie veche și a ceară. Am strâns bani de buzunar săptămâni întregi, refuzând ieșirile în oraș și prăjiturile de la cofetărie, doar pentru a avea acea bucată rotundă de vinil negru, greu și lucios. Când vânzătorul mi l-a pus în mână, învelit în coperta lui de carton puțin roasă la colțuri, am simțit că țin în brațe un secret uriaș, destinat doar mie.
   ​Coperta avea o grafică fascinantă – culori stridente care păreau să se dizolve una în alta și o fotografie ușor mișcată a trupei mele favorite. Am peivit-o de atâtea ori încât i-am invatat fiecare detaliu: fiecare zgârietură fină de pe carton, fiecare cuvânt din versurile tipărite pe spate.
   ​În anii aceia ai tinereții, vinilul acela nu era doar muzică; era un sanctuar. Când lucrurile deveneau prea complicate, când școala mă copleșea sau prima dragoste îmi lăsa un gust dulce-amar, ma retrăgeam în camera mea, scoteam discul din husa de hârtie cu o grijă aproape religioasă, apucându-l doar de margini ca să nu prind amprente pe șanțurile fine.
   ​Piesa a treia de pe fața A era preferata mea. Acolo discul avea o mică imperfecțiune, o zgârietură fină căpătată la o petrecere unde s-au plimbat discul prin mâinile tuturor prietenilor invitați. Acul sărea mereu jumătate de secundă exact înaintea refrenului, un mic „pop” sonor care devine, în timp, amprenta mea personală pe album. Nimeni altcineva din lume nu asculta piesa aceea exact așa cum o auzeam eu.
   ​Anii au trecut, viața s-a grăbit, iar pick-up-ul vechi a adunat praf înainte să dispară de tot la o curățenie generală. Vinilul s-a pierdut și el prin vreun subsol sau prin cutiile uitate ale vreunui mutat, înlocuit treptat de casete, CD-uri și, în cele din urmă, de fișiere digitale invizibile.
   ​Dar uneori, când aud piesa aceea întâmplător la radio sau pe telefon, creierul meu anticipază reflex acel mic „pop” dinaintea refrenului. Și pentru o fracțiune de secundă, sunt din nou în camera de atunci, la 18 ani, privind discul cum se rotește lent la 33 de rotații pe minut, când timpul părea să aibă alt ritm, iar muzica era ceva ce puteai, la propriu, să ții în palme.

   Răspunde

8. Totul a început weekendul trecut, când părinții mei au decis că este timpul pentru o curățenie generală în pod. Printre cutii uitate și amintiri prăfuite, au scos la lumină o adevărată comoară ascunsă: o colecție impresionantă de viniluri păstrată cu grijă timp de zeci de ani. Am privit fascinat cum scoateau disc după disc, de la Phoenix la formații internaționale, dar ochii mi-au rămas ațintiți pe două albume legendare: „Thriller” de la Michael Jackson și un disc de colecție cu Loredana Groza.
   Părinții mi-au povestit cu zâmbetul pe buze cum în anii lor de tTinerețe, discul cu Michael Jackson era o adevărată raritate pe care au obținut-o cu mari eforturi, iar muzica Loredanei răsuna la fiecare petrecere din camera de cămin. Am atins coperta din carton învechit de timp și am simțit o conexiune incredibilă cu acele vremuri pe care le știam doar din povești. Deși am crescut în epoca streaming-ului digital, unde muzica e la un click distanță, nimic nu se compară cu magia tactilă a unui vinil și cu fâșâitul cald al acului care atinge șanțurile discului.
   Acea după-amiază a transformat un simplu moment de curățenie într-o punte între generații. Pentru mine, cele două discuri au devenit mai mult decât niște obiecte vintage: sunt amprenta tinereții lor și începutul pasiunii mele pentru sunetul autentic. Un pick-up Electromureș ar fi piesa lipsă din casa noastră, locul în care albumul „Thriller” și șlagărele Loredanei ar putea să prindă din nou viață, aducând laolaltă amintirile părinților mei și entuziasmul meu de a le reasculta.

   Răspunde

9. Vinilul pe care il am cel mai de pret in colectia mea este unul mostenit de la strabunicul meu, nu avea multa carte dar stia sa se semneze cu initiala numelui “D”.
   Este un vinil de muzica poulara, mai exact de la Ion Dolanescu si Maria Ciobanu, muzica pe care o indragea. Zilnic asculta muzica usoara, ba chiar avea un casetofon in curte sa o poata asculta peste tot unde se afla.
   Pasiunea pentru muzica si in special pentru vinilui vine de la el. Inainte sa nu mai fie, mi-a spus ca merg acolo unde le tinea el si sa imi aleg unul care imi place cel mai mult. 🥹

   Răspunde

10. Îmi aduc aminte când eram mic și primisem de la bunici o pungă plină cu viniluri și un pick-up. Ascultam muzică românească veche și povești în limba română. Copil fiind, eram fascinat de acel pick-up, deoarece nu înțelegeam cum poate funcționa un astfel de aparat, și eram înnebunit după poveștile pe care le ascultam “pe repeat”. Anii au trecut, iar acum, la 24 de ani, îmi doresc din nou un pick-up și sunt fascinat de varietatea de viniluri pe care le pot colecționa — de la rap american și rock britanic, până muzica lui Michael Jackson.

    Răspunde

11. Nu am niciun disc, însă cel la care visez este albumul The Dark Side of the Moon sa pot sa plang si sa dansez pe Breathe (In the air), caci este piesa mea cea mai de suflet.

    Răspunde

12. Pentru mine, nu este doar un pick-up, este cutia muzicală a amintirilor mele. Este o întoarcere în timp. ❤️
    Mi-am amintit de pick-up-ul fascinant al bunicii mele, încât, pentru câteva clipe, m-am întors în copilărie. La bunica mea, „măicuța mea”, cum i-am spus și cum îi voi spune toată viața, unde am crescut de la doar trei săptămâni până la șase ani. Ea era lumea mea. Se trezea dis-de-dimineață să-mi facă de mâncare, mă purta în spate când mergea la vie să muncească. Îmi prăjea slăninuță, apoi îmi făcea un culcuș din frunze, sub nuc, unde mă așeza să dorm. Ea se întorcea la munca ei, lega via, iar din când în când se oprea să mă privească și să se asigure că dorm liniștit.
    Iar în casa ei era acel pick-up… Pentru mine era ceva magic. Ascultam povești și, uneori, muzică populară împreună cu bunicul. Nu știam atunci că acele sunete, acel aparat și acele clipe aveau să rămână printre cele mai frumoase comori ale copilăriei mele. Privind acest pick-up, parcă o văd din nou pe bunica mea. Parcă îi aud glasul, simt mirosul casei ei și mă văd copil, dormind în culcușul făcut de ea din frunze, în timp ce „măicuța mea” muncea și mă veghea.
    De atunci, am rămas cu o legătură aparte cu astfel de lucruri. De fiecare dată când intru într-un muzeu și văd un pick-up vechi sau un radio Pacific, mă opresc. Pentru ceilalți, poate este doar un obiect vechi, o piesă de mobilier sau o amintire a unei alte epoci. Pentru mine, însă, este ca o mică fereastră către ea.
    Mi-ați trezit amintiri de poveste. Cele mai dulci și mai frumoase amintiri ale vieții mele.
    Uneori, memoria nu vine prin fotografii. Vine printr-un cântec, printr-un miros, printr-un obiect pe care îl recunoști după zeci de ani. Iar pentru mine, un pick-up vechi este una dintre acele chei care deschid, pentru câteva clipe, ușa către copilărie.
    Doar pentru că m-a făcut să-mi amintesc de ea, acest concurs mi-a oferit deja un dar neprețuit, o clipă înapoi în copilăria mea, lângă măicuța mea. ❤️
    Dacă aș câștiga, cred că primul lucru pe care l-aș face ar fi să pun un disc și să-mi imaginez că sunt din nou acolo, în casa bunicii, copilul pe care îl purta în suflet și în brațe și pe care îl iubea fără măsură.

    Răspunde

13. Povestea pick-upului și a vinilurilor începe pentru mine undeva în anii 75- 80. Părinții mei aveau un pik-up destul de vechi la care ascultau din când în când câteva discuri cu muzică populară. Nu făceam parte dintr-o familie foarte înstărită, așa că picku-upul printre alte câteva obiecte din casă îmi erau interzise mie, ascultam muzică populară doar atunci când erau părintii acasă. Asta era una din multele reguli ale casei de pe acele triste vremuri. Îmi aduc aminte că undeva prin anul 1985 am reușit să descopăr la singurul aparat de radio pe care îl aveam în casă postul Europa Liberă. Spre ghinionul meu tata m-a găsit ascultând și a încuiat radioul undeva într-o trusă de scule la care doar el avea acces. Tot cam în acea perioadă am descoperit muzica rock la unul din colegii și prietenii mei de atunci. Acesta avea o rudă în Germania care îi vizita în fiecare vară și printre bagaje strecura și câte o casetă, sau câte un vinil. Mergeam foarte des după școală acasă la prietenul meu și ascultam muzică rock. Atunci am avut prima ocazie să-i ascult pe cei de la AC&DC care au rămas până în ziua de azi alaturi de Cargo formațiile mele de suflet. După mai multe încercări, anul trecut în luna august am avut ocazia să-i văd pe viu pe bătrânii mei preferați de la AC&DC într-un super concert în Karlsruhe-Germania. Dar să ne întoarcem în anii triști pentru mine din vremea ,,ciumei comuniste”. De ziua mea în anul 1987 prietenul meu mi-a făcut cadou vinilul cu AC&DC pe care îl ascultasem foarte des până atunci la combina lui muzicală. Am ascultat la pick-upul părinților acel vinil, pe ascuns firește, pentru că în opinia lor aceea era o muzică pe care tovarășii ne-ar fi pedepsit dacă ne prindeau ascultând-o. Am si în ziua de azi acel vinil zgâriat de acul vechi al pick-upului părinților. A fost cel mai frumos cadou pentru mine până la primele cadouri primite de la copiii mei, asta bineînțeles după anii 2000. Și dacă am adus în discuție copiii, să vă spun că avem doi băieți mari și o mezină care urmează să facă 18 ani. Băieții nu au fost interesați de muzică ascultată pe viniluri, însă cea mică si-a cumpărat câteva viniluri din piețele cu lucruri vechi pe care le ascultă împreună cu prietenul ei la el acasă. Deși nu mi-a cerut lucrul acesta, sunt convins că ar bucura-o un astfel de cadou. Mi-ar face plăcere să îi fac o astfel de surpriză la împlinirea vârstei majoratului. În opinia mea un astfel de cadou trezește oricând peste ani amintiri plăcute așa cum și mie îmi aduce aminte vinilul primit cadou. Sper din tot sufletul ca generația copiilor si a nepoților mei să nu mai trăiască vremuri în care să asculte muzică pe ascuns, să își facă temele până la ora 17 că după rămâneam fără curent, să nu mai vorbim de frigul din clasă și chiar din casă, de cozile interminabile la care ne petreceam vacanțele, de părinții care se temeau pentru fiecare vorbă spusă. Aș fi povestit mai mult, însă nu vreau să plictisesc. Mulțumesc pentru răbdarea de a citi până la capăt!

    Răspunde

14. Mi am dorit tot timpul sa ascult muzica autentica cu un sunet rafinat si exclusivist.. primul meu vinil mi l am luat din piata :)) Stiam ca acolo voi gasi ceva autentic si ieftin.. imi place opera si asa am ajuns sa imi i au Symphonia n•2 (Waldo de los rios) cu Bethoven, Tchaikovsky si multi altii.. Este singurul vinil pe care sa il ascult cand citesc. Este ceva unic.

    Răspunde

15. Am 21 de ani şi, fiind născută în era tehnologiei, nu am pus dintotdeauna mare preţ pe metodele tradiţionale de a asculta muzică. Mă atrăgeau mult mijloacele moderne de a mă bucura de o melodie, ascultând-o doar în schimbul unor clickuri. Totuşi, acum doi ani am fost în căutarea unui cadou pentru un prieten foarte drag mie şi am vrut să îi iau ceva cu suflet, ceva ce să îi placă mult. M-am pornit înspre un mall, fără să am ceva specific în minte. La momentul respectiv, în mall se desfăşura un fel de târg, aşa că am decis să mă opresc câteva momente, să văd dacă pot găsi o carte de la autorul lui preferat. În schimb, mi-a atras atenţia o cutie ponosită de pe podea, uitată la un colţ de masă. Cutia era plină de viniluri vechi, cu coperţi şterse şi rupte. Probabil aş fi ignorat-o în următoarea secundă, dar primul vinil era un album cu muzică grecească. Nu cunoşteam artistul, dar ştiam că prietenul meu mergea în fiecare an când era mic în Grecia la mare. Era un detaliu pe care nu îl rata atunci când îmi povestea despre copilăria lui, aşa că am decis să cumpăr vinilul, în speranţa că îi voi alina puţin din nostalgie. Nici măcar nu am ştiut dacă a avut un pick-up pentru a-l asculta, a fost un gând destul de impulsiv. Ulterior mi-am dat seama de acest lucru şi i-am cumpărat şi un pick-up de la un târg de vechituri, în caz că îi place şi doreşte să îşi cumpere altele. Când i le-am dat, a fost foarte surprins şi a vrut să îl pornească imediat. Încă ţin minte acea zi: soarele apunea pe aleea blocului lui, blocat de sălciile curgătoare, iar susurul apei se îmbina perfect cu stilul muzicii de pe vinil, care era vechi, dar în stare bună. Acela a fost momentul în care a început să îmi placă să ascult muzică pe vinil şi mă bucur să spun că acum, prietenul meu, care în timp mi-a devenit iubit, are o colecţie frumuşică de viniluri, dar tot cel cu muzică grecească este pus primul, la vedere. 🙂

    Răspunde

16. Vinilul meu preferat este Tatsuro Yamashita’s Big Wave. Imi place vocea lui, dar mai ales vibe-ul pe care il are muzica lui, in genea. E pop, e chill, e crystal clear, e cool si vocea lui nu imbatraneste. IL asociez foarte mult cu vara, cu zilele relaxate și cu amintiri placute din ultimii ani. Desi nu am fost niciodata la mare, albumul te duce acolo. Imagination is free, good music isn’t.
    E genul de album pe care il pui si fara sa-ti dai seama, te binedispune si cand lucrezi de acasa.

    Răspunde

17. Vinilul cu Bohemian Rhapsody al mamei. Avea o colecție impresionantă. 😁

    Răspunde

18. De o buna vreme am descoperit muzica la pickup și pentru ca muzica ascultata la vinil are ceva ce trezește nostalgii si sentimente….

    Răspunde

19. Primul disc vinil…eram de vreo 4 ani și avea tatăl meu un pick-up cu două platane și stăteam ore în șir și mutam discul când pe o parte, când pe alta. Crescând și discutând am aflat ca era ceva funk, Bobby Byrd.

    Răspunde

20. Acum vreo 10 ani am locuit un an în Londra. Un prieten foarte bun lucra peste vară la un charity shop, unde, printre altele, avea de selectat vinilurile: care erau prea zgâriate, care puteau ajunge la raft și care nu. El a făcut, bineînțeles, o „selecție proprie”. În loc să arunce vinilurile care „cică erau zgâriate”, le băga în ghiozdan. Și uite așa s-a strâns o cutie.
    La un moment dat, a împărțit cu noi aproape o cutie întreagă de viniluri de colecție. Noi nu aveam pick-up. Eu nici măcar nu crescusem ascultând muzică pe vinil — am prins direct era MP3-urilor. Dar de la cutia aia primită și până la a începe să colecționez viniluri cu mare drag nu a mai fost decât un pas. Pick-up-ul a venit ceva mai târziu. Și, dintre toate discurile din colecție, sincer, unul dintre cele mai iubite este cel al lui Tricky. Nu doar pentru muzică. Pentru că am fost la concert ca o elevă silitoare, cu discul la mine, și am plecat acasă cu autograful lui. Uneori, colecțiile nu se construiesc intenționat. Se întâmplă.
    Iar unele obiecte ajung să păstreze mult mai mult decât muzică.

    Răspunde

21. Vinilul meu preferat are, de fapt, o poveste despre tata. ❤️
    L-am găsit pe balconul nostru comunist, printre tone de lucruri pe care tata era convins că „sigur ne vor trebui cândva” și printre mușcatele mamei, unde puteai găsi orice: de la o piuliță până la o comoară. Iar printre toate acele lucruri a apărut, într-o zi, și acest vinil Pink Floyd. 🎶
    Poate de asta mi-e atât de drag. Pentru că Pink Floyd înseamnă pentru mine drumuri lungi cu tata, geamul mașinii deschis și vocea lui fredonând, mereu, Sweet Child O’ Mine (da, știu, altă trupă , dar tata nu stia engleza😅).
    Unele viniluri nu sunt doar muzică. Sunt oameni, locuri și amintiri pe care le poți pune pe pick-up și le poți retrăi, pentru câteva minute. ❤️

    Răspunde

22. Vinilul meu preferat este cel pe care bunicuta mea mi-l punea cand o vizitam in vacante. Avea un pick up vechi mare din lemn si in fiecare seara imi punea vinilul cu povestea Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte. Sunetul vinilului e inconfundabil si amintirea legata de el nepretuita.

    Răspunde

23. Primul meu vinil a fost un mare vis împlinit! Am plecat în excursie in Bulgaria…..wouuu pentru anii ’80 … ..cu clasa și dorința mea cea mare a fost sa cumpăr un vinil cu formația Boney M. Cu toți banii de la părinți plus banii de pe niște ciocolată amăruie românească vândută în hotel mi am îndeplinit visul ! L am dus acasă că pe moaștele unui sfânt și de ziua mea la 14 ani am dansat cu prietenii pe acea muzică! Îl am și acum …..e prețios pentru mine !

    Răspunde

24. Vinilul este un microb care l-am preluat de la tatăl meu care are și el o colecție minunată, iar el mi-a oferit primul meu vinil “A Day At The Races” de Queen de ziua mea de naștere.
    Vinilul meu preferat este “ALTOrchestra Live” de byron, deoarece este primul album semnat de trupa pe care îl dețin în colecție. Un concert live superb, primul concert cu orchestra simfonică byron. Chiar daca acum este pe streaming tot prefer sa ascult discul acasă. Acum aproximativ 2 ani m-am alăturat comunității de cluburi culturale (Bookclubul și Audioclubul lui Dan Byron, Drumclubul lui Andrei Ilie și Filmclubul lui Danny Serano), o comunitate absolut incredibila.

    Răspunde

25. Eu nu am avut niciodată un pick-up… ❤️

    Dar îmi povestea mama că, acum 40–50 de ani, ea a avut unul. Astăzi, undeva prin lucrurile ei, acel pick-up stă și așază peste el praful timpului. Poate că nu mai funcționează, poate că nu mai este ca odinioară, dar pentru mine a rămas o mică parte din poveștile copilăriei ei. 🥹

    De aceea, dacă aș câștiga acest pick-up, nu ar fi doar un aparat pe care să ascult muzică. Ar fi primul meu pick-up și, într-un fel, o punte între generații. ❤️

    Iar primul disc pe care mi-aș dori să îl pun pe el ar fi **„Fatata” – Vinyl, de JO**. 💿🎶

    JO este artista mea preferată. Are o voce unică și inconfundabilă, iar muzica ei reușește să-mi transmită de fiecare dată ceva aparte.

    Mi-ar plăcea ca, într-o zi, să pot pune discul pe pick-up, să aud acul atingând vinilul și să mă gândesc: **„Acesta este primul meu vinil.”** ✨

    Poate că, pentru unii, este doar un pick-up și un vinil. Pentru mine, ar putea fi începutul unei povești. ❤️

    Răspunde

26. Totul a început într-o sâmbătă mohorâtă de toamnă. Căutam cu totul altceva într-un târg de vechituri—poate niște jazz vechi sau un album rock clasic din anii ’70. Însă, răsfoind printre sutele de coperți prăfuite, privirea mi-a fost atrasă de o ilustrație deosebită: o siluetă elegantă de nimfă într-o pădure mitologică, pictată în culori pastelate, ușor îngălbenite de timp. Pe copertă scria simplu, cu litere aurii: Sylvia de Léo Delibes.Nu eram un mare consumator de balet sau operetă, dar prețul simbolic și starea impecabilă a discului m-au convins să-l iau acasă.Ajuns în cameră, am șters cu grijă praful fin de pe suprafața neagră a vinilului, l-am așezat pe pickup și am coborât acul. Un fâșâit cald, specific, a umplut spațiul, urmat imediat de primele acorduri ale uverturii. În acea clipă, atmosfera din cameră s-a schimbat complet.Muzica lui Delibes avea o magie aparte. Nu era doar o simplă succesiune de note; era o poveste vie care se desfășura sub ochii mei. Puteam simți ritmul sacadat și maiestuos din „Cortège de Bacchus” și grația plutitoare din faimosul „Valse Lente”. Fiecare trosnet discret al vinilului adăuga o notă de autenticitate și nostalgie, făcându-mă să simt că ascult o comoară ascunsă, salvată din trecut.De atunci, acest vinil a devenit refugiul meu preferat. Îl pun pe platan în serile lungi, când vreau să evadez din agitația zilnică. Acel disc cumpărat din întâmplare mi-a arătat că cele mai bune experiențe muzicale sunt cele pe care nu le planifici, ci cele care te găsesc ele pe tine.

    Răspunde

27. Primul disc, a fost un disc cu Modern Talking care îl ascultam pe un pickap Tesla

    Răspunde

28. Era prin 2016 si prietenul meu Alex mi-a adus cadou o cutie de pizza. Inautru nu era nicio pizza, ci primul meu vinyl, un album Boney M din 1978 care mirosea puternic a oregano.
    Pus pe glume, Alex mi-a recunoscut ca il gasise prin podul bunicilor si il folosise cativa ani la camin drept suport pentru oale fierbinti, fiind convins ca santurile alea negre erau facute special sa nu arda masa.
    Am mers direct la un magazin de muzica sa vad daca mai e bun de ceva. Tipul de acolo l-a curatat bine, l-a pus pe pick-up si a inceput sa cante Rasputin. Muzica se auzea surprinzator de bine, dar odata cu basul s-a raspandit in toata camera si un miros fin de busuioc si sos de tomate. Vanzatorul a tras aer in piept si mi-a zis foarte serios ca discul are un sunet extrem de cald. L-am aprobat din cap si am plecat.

    Răspunde

29. Visez inca din pandemie la un nou pick-up si daca il voi castiga, abia astept sa-mi cumpar si sa caut viniluri. Mi-ar place sa ascult in special muzica clasica si jaz, dar nu numai, cred ca si muzica folk, country, blues si oricare artist care are o voce melodioasa si versuri poetice.
    In ceea ce priveste amintirea care ma leaga de pick-up-uri si viniluri, aveam cand eram mica in anii ’80, unul acasa si parintii imi cumparau discuri cu povesti pentru copii, povestite aproape ca o sceneta de teatru, cu tot cu muzica si sunete pe fundal. Dar nu il mai am, nu stiu ce s-a intamplat, daca s-a stricat, apoi in anii ’90 a aparut casetofonul etc si un nou pick-up nu a mai fost achizitionat. Deci, ma incarca nostalgia, dar azi as dori sa ascult muzica de calitate, noua si veche si sa dansez si sa visez ca odinioara, prin acelasi apartament in care stau (acum singura), inca din anii ’80. 💖

    Răspunde