Concurs Zile și Nopți & Electromureș: câștigă un pick-up cu ac safir și difuzor Bluetooth

89 de răspunsuri

1. Primul vinil primit cadou a fost cu muzica romaneasca, slagaruri vechi

   Am fost tare incantat sa il ascult si acum dupa multi ani de zile il am si il pastrez amintire

   Răspunde

   1. Uff, primul vinyl a fost cu formația RUN DMC cumpărat din Brașov în tabăra școlară . Îl ascultam la un pick -up vechi primit de la bunici. Ce vremuri.

      Răspunde

2. Cand eram mic, mama imi povestea despre bunicul ei, strabunicul meu. Imi povestea despre cum, fiu de cioban, ajunsese intelectualul satului. Eu nu l-am cunoscut niciodata, dar am crescut cu imaginea lui din fotografii: un barbat aratos, cu parul lung, pe care si l-a pastrat chiar si la batranete. Il stiam prin lucrurile pe care le lasase in urma, biblioteca lui, masivul pickup, colectia de muzica, singura din zona. Stiam ca ii dedica melodii strabunicii mele, ca ii canta la cobza si din voce.

   Stiam si ca a avut mai multi copii, dar ca ei nu au stiut sa pretuiasca ceea ce le lasase. Si-au luat partea de teren si celelalte mosteniri, au vandut ce au putut si au plecat din sat. In timp, casa strabunicului a fost golita, l ucrurile i s-au imprastiat intre copii, iar ceea ce fusese candva lumea lui a inceput sa dispara, bucata cu bucata.

   Casa insa, a ramas bunicii mele. Ea si-a ridicat in aceeasi curte propria casa, mai mare si mai frumoasa , iar casa veche a ramas in urma, goala, pana la finalul anilor ’90, cand bunica a hotarat sa o darame.

   Dar, inainte sa o darame, mama si bunica au incercat sa salveze tot ce mai putea fi salvat. Au intrat in casa si au inceput sa scoata lucrurile care mai aveau valoare. Eu eram copil si le ajutam cum puteam, fara sa inteleg prea bine ca, de fapt, asistam la disparitia unei lumi pe care nu avusesem sansa sa o cunosc.

   Era dupa-amiaza cand au vrut sa scoata canapeaua din bucatarie. Cand au ridicat-o, sub ea au gasit un vinyl vechi si prafuit cu Maria Tanase. Era ultimul disc ramas din colectia strabunicului.

   Colectia lui fusese impartita intre copiii sai, iar aproape totul disparuse in timp. Dar discul acela ramasese acolo, ascuns sub o canapea. Mama, care l-a iubit foarte mult pe strabunicul, l-a luat cu noi acasa. Nu aveam pickup, nu aveam cum sa l ascultam, dar mama a pastrat discul.

   Au trecut ani. Eu am crescut si, la un moment dat, am ajuns sa ma mut in Amsterdam. Am locuit intr-o casa veche care, spre norocul meu, avea un pickup functional. La urmatoarea vizita in Romania, am luat discul strabunicului cu mine.
   L am pus pe pickup si, pentru prima oara in viata mea, am ascultat Maria Tanase.

   Si, in timp ce acul atingea vinilul, m-am gandit ca undeva, cu multe decenii in urma, un om care fusese fiul unui cioban isi construise o biblioteca si o colectie muzicala.. intr-un sat in care nimeni nu se astepta ca el sa devina un intelectual.. Discul a trecut din casa lui in casa bunicii mele, de acolo in mainile mamei, apoi in ale mele si, in cele din urma, a ajuns tocmai in Amsterdam.

   Astazi am, la randul meu, o colectie muzicala impresionanta. Am adunat discuri, muzica si lucruri care imi spun ceva. Dar, dintre toate, acel disc vechi cu Maria Tanase are un loc aparte, pentru ca imi da senzatia ca, dupa atatia ani, strabunicul meu imi lasase si mie o amintire.

   Răspunde

3. Copil fiind intr-un oras de province, stateam la curte si ne spalam in cadita. In fiecare sambata, insa, mergeam in vizita la rude mai instarite care stateau la bloc, faceam “baie pe cap” si ascultam la infinit discul Mirabelei Dauer…of, cum se mai invartea roata morii…

   Răspunde

4. Povestea mea se leagă mai exact de un vinil care nici până în ziua de azi nu știu ce vinil era exact însă știu piesa și îmi amintesc vag părți din Pick-ul. Se întâmpla prin ’95-’96, aveam 5-6 ani pe vremea aia și aveam acvariu cu pești. În cartier aveam o persoană mai înstărită (avea Cielo vișiniu) care avea un acvariu mare încastrat cumva în perete și în acea zonă lumina era destul de obscură așa că acvariul se vedea superb, verzui de la plante, apa bolborosind ușor de la oxigen, sanitarii aceia mici alb-rozalii mișcând rapid peste pietricele.
   Dar, cumva în capătul holului de unde era acvariul se deschidea o cameră destul de spațioasă dar tot așa cu niște lumini moi, calde și jos în stânga sclipea ceva alb – roșiatic: un acordeon; pâș pâș m-am dus către el și am început să-l butonez – până am fost auzit 😂: PUNE-L JOS, NU E VOIE 🫣.
   Și m-am așezat pe un fotoliu cu o cuvertură maro. Atunci l-am văzut: cea mai mișto sculă pe care o văzut până atunci, sofisticată, extraterestră parcă: Capacul transparent, baza maro ca de lemn și inserții argintii. Părea solid și de mare calitate. Totuși, copil fiind, am avut limbrici, m-a mâncat în fund și am apăsat:
   – HEYYYYYY!!!!!! P…..a lu’ mumăta, de ce umbli acolo? 😂🫣😂
   Dar, Nothing else matters mi-a rămas bine întipărit împreună cu toate legăturile către ce ulterior am înțeles că ar fi fost stație de amplificare cu ceva un sistem de boxe destul de scump.
   După acest episod soția domnului ne aduna când nu era el acasă și ne punea tot felul de muzică în timp ce noi admiram și dădeam tot felul de bune peștilor din acvariu.

   Răspunde

5. Vinilul meu preferat este cu o selecție din arii celebre de operă. L-am primit cadou de la o bătrânică. Este și el, evident, “bătrânel”!😁

   Răspunde

6. Nu e un vinil , erau mai multe. Aveam în jur de 7, 8 ani și locuind la țară , îmi pierdeam vremea la bunici. Bunicii mei erau oameni simpli , tarani , iar în cele mai multe zile exploram curtea casei. Și uite așa am ajuns în podul casei, unde am găsit “ comoara” . Nu doar o cutie întreagă cu viniluri , ci și pick up ul, căruia îi lipsea “ cocoșelul”, motiv pentru care nu puteam sa- l folosim. Dar cu ajutorul părinților a devenit funcțional. Am ascultat tot, în mare parte muzica populară veche ( Maria Tănase, Dolănescu, Maria Ciobanu) dar și muzica lăutărească ( Gabi luncă)

   Răspunde

7. Îmi aduc aminte că și cum s-ar întâmplat acum câteva secunde: acul de diamant a atins disc-ul cu un pârâit fin, un sunet ca de lemne uscate trosnind în sobă, iar în camera mea mică de adolescent s-a făcut dintr-o dată liniște. Apoi, din difuzoarele pick-up-ului, au țâșnit primele note.
   ​Era primul meu vinil.
   ​Îl cumpărasem dintr-un magazin mic și întunecos, care mirosea a hârtie veche și a ceară. Am strâns bani de buzunar săptămâni întregi, refuzând ieșirile în oraș și prăjiturile de la cofetărie, doar pentru a avea acea bucată rotundă de vinil negru, greu și lucios. Când vânzătorul mi l-a pus în mână, învelit în coperta lui de carton puțin roasă la colțuri, am simțit că țin în brațe un secret uriaș, destinat doar mie.
   ​Coperta avea o grafică fascinantă – culori stridente care păreau să se dizolve una în alta și o fotografie ușor mișcată a trupei mele favorite. Am peivit-o de atâtea ori încât i-am invatat fiecare detaliu: fiecare zgârietură fină de pe carton, fiecare cuvânt din versurile tipărite pe spate.
   ​În anii aceia ai tinereții, vinilul acela nu era doar muzică; era un sanctuar. Când lucrurile deveneau prea complicate, când școala mă copleșea sau prima dragoste îmi lăsa un gust dulce-amar, ma retrăgeam în camera mea, scoteam discul din husa de hârtie cu o grijă aproape religioasă, apucându-l doar de margini ca să nu prind amprente pe șanțurile fine.
   ​Piesa a treia de pe fața A era preferata mea. Acolo discul avea o mică imperfecțiune, o zgârietură fină căpătată la o petrecere unde s-au plimbat discul prin mâinile tuturor prietenilor invitați. Acul sărea mereu jumătate de secundă exact înaintea refrenului, un mic „pop” sonor care devine, în timp, amprenta mea personală pe album. Nimeni altcineva din lume nu asculta piesa aceea exact așa cum o auzeam eu.
   ​Anii au trecut, viața s-a grăbit, iar pick-up-ul vechi a adunat praf înainte să dispară de tot la o curățenie generală. Vinilul s-a pierdut și el prin vreun subsol sau prin cutiile uitate ale vreunui mutat, înlocuit treptat de casete, CD-uri și, în cele din urmă, de fișiere digitale invizibile.
   ​Dar uneori, când aud piesa aceea întâmplător la radio sau pe telefon, creierul meu anticipază reflex acel mic „pop” dinaintea refrenului. Și pentru o fracțiune de secundă, sunt din nou în camera de atunci, la 18 ani, privind discul cum se rotește lent la 33 de rotații pe minut, când timpul părea să aibă alt ritm, iar muzica era ceva ce puteai, la propriu, să ții în palme.

   Răspunde

8. Totul a început weekendul trecut, când părinții mei au decis că este timpul pentru o curățenie generală în pod. Printre cutii uitate și amintiri prăfuite, au scos la lumină o adevărată comoară ascunsă: o colecție impresionantă de viniluri păstrată cu grijă timp de zeci de ani. Am privit fascinat cum scoateau disc după disc, de la Phoenix la formații internaționale, dar ochii mi-au rămas ațintiți pe două albume legendare: „Thriller” de la Michael Jackson și un disc de colecție cu Loredana Groza.
   Părinții mi-au povestit cu zâmbetul pe buze cum în anii lor de tTinerețe, discul cu Michael Jackson era o adevărată raritate pe care au obținut-o cu mari eforturi, iar muzica Loredanei răsuna la fiecare petrecere din camera de cămin. Am atins coperta din carton învechit de timp și am simțit o conexiune incredibilă cu acele vremuri pe care le știam doar din povești. Deși am crescut în epoca streaming-ului digital, unde muzica e la un click distanță, nimic nu se compară cu magia tactilă a unui vinil și cu fâșâitul cald al acului care atinge șanțurile discului.
   Acea după-amiază a transformat un simplu moment de curățenie într-o punte între generații. Pentru mine, cele două discuri au devenit mai mult decât niște obiecte vintage: sunt amprenta tinereții lor și începutul pasiunii mele pentru sunetul autentic. Un pick-up Electromureș ar fi piesa lipsă din casa noastră, locul în care albumul „Thriller” și șlagărele Loredanei ar putea să prindă din nou viață, aducând laolaltă amintirile părinților mei și entuziasmul meu de a le reasculta.

   Răspunde

9. Vinilul pe care il am cel mai de pret in colectia mea este unul mostenit de la strabunicul meu, nu avea multa carte dar stia sa se semneze cu initiala numelui “D”.
   Este un vinil de muzica poulara, mai exact de la Ion Dolanescu si Maria Ciobanu, muzica pe care o indragea. Zilnic asculta muzica usoara, ba chiar avea un casetofon in curte sa o poata asculta peste tot unde se afla.
   Pasiunea pentru muzica si in special pentru vinilui vine de la el. Inainte sa nu mai fie, mi-a spus ca merg acolo unde le tinea el si sa imi aleg unul care imi place cel mai mult. 🥹

   Răspunde

10. Îmi aduc aminte când eram mic și primisem de la bunici o pungă plină cu viniluri și un pick-up. Ascultam muzică românească veche și povești în limba română. Copil fiind, eram fascinat de acel pick-up, deoarece nu înțelegeam cum poate funcționa un astfel de aparat, și eram înnebunit după poveștile pe care le ascultam “pe repeat”. Anii au trecut, iar acum, la 24 de ani, îmi doresc din nou un pick-up și sunt fascinat de varietatea de viniluri pe care le pot colecționa — de la rap american și rock britanic, până muzica lui Michael Jackson.

    Răspunde

11. Nu am niciun disc, însă cel la care visez este albumul The Dark Side of the Moon sa pot sa plang si sa dansez pe Breathe (In the air), caci este piesa mea cea mai de suflet.

    Răspunde

12. Pentru mine, nu este doar un pick-up, este cutia muzicală a amintirilor mele. Este o întoarcere în timp. ❤️
    Mi-am amintit de pick-up-ul fascinant al bunicii mele, încât, pentru câteva clipe, m-am întors în copilărie. La bunica mea, „măicuța mea”, cum i-am spus și cum îi voi spune toată viața, unde am crescut de la doar trei săptămâni până la șase ani. Ea era lumea mea. Se trezea dis-de-dimineață să-mi facă de mâncare, mă purta în spate când mergea la vie să muncească. Îmi prăjea slăninuță, apoi îmi făcea un culcuș din frunze, sub nuc, unde mă așeza să dorm. Ea se întorcea la munca ei, lega via, iar din când în când se oprea să mă privească și să se asigure că dorm liniștit.
    Iar în casa ei era acel pick-up… Pentru mine era ceva magic. Ascultam povești și, uneori, muzică populară împreună cu bunicul. Nu știam atunci că acele sunete, acel aparat și acele clipe aveau să rămână printre cele mai frumoase comori ale copilăriei mele. Privind acest pick-up, parcă o văd din nou pe bunica mea. Parcă îi aud glasul, simt mirosul casei ei și mă văd copil, dormind în culcușul făcut de ea din frunze, în timp ce „măicuța mea” muncea și mă veghea.
    De atunci, am rămas cu o legătură aparte cu astfel de lucruri. De fiecare dată când intru într-un muzeu și văd un pick-up vechi sau un radio Pacific, mă opresc. Pentru ceilalți, poate este doar un obiect vechi, o piesă de mobilier sau o amintire a unei alte epoci. Pentru mine, însă, este ca o mică fereastră către ea.
    Mi-ați trezit amintiri de poveste. Cele mai dulci și mai frumoase amintiri ale vieții mele.
    Uneori, memoria nu vine prin fotografii. Vine printr-un cântec, printr-un miros, printr-un obiect pe care îl recunoști după zeci de ani. Iar pentru mine, un pick-up vechi este una dintre acele chei care deschid, pentru câteva clipe, ușa către copilărie.
    Doar pentru că m-a făcut să-mi amintesc de ea, acest concurs mi-a oferit deja un dar neprețuit, o clipă înapoi în copilăria mea, lângă măicuța mea. ❤️
    Dacă aș câștiga, cred că primul lucru pe care l-aș face ar fi să pun un disc și să-mi imaginez că sunt din nou acolo, în casa bunicii, copilul pe care îl purta în suflet și în brațe și pe care îl iubea fără măsură.

    Răspunde

13. Povestea pick-upului și a vinilurilor începe pentru mine undeva în anii 75- 80. Părinții mei aveau un pik-up destul de vechi la care ascultau din când în când câteva discuri cu muzică populară. Nu făceam parte dintr-o familie foarte înstărită, așa că picku-upul printre alte câteva obiecte din casă îmi erau interzise mie, ascultam muzică populară doar atunci când erau părintii acasă. Asta era una din multele reguli ale casei de pe acele triste vremuri. Îmi aduc aminte că undeva prin anul 1985 am reușit să descopăr la singurul aparat de radio pe care îl aveam în casă postul Europa Liberă. Spre ghinionul meu tata m-a găsit ascultând și a încuiat radioul undeva într-o trusă de scule la care doar el avea acces. Tot cam în acea perioadă am descoperit muzica rock la unul din colegii și prietenii mei de atunci. Acesta avea o rudă în Germania care îi vizita în fiecare vară și printre bagaje strecura și câte o casetă, sau câte un vinil. Mergeam foarte des după școală acasă la prietenul meu și ascultam muzică rock. Atunci am avut prima ocazie să-i ascult pe cei de la AC&DC care au rămas până în ziua de azi alaturi de Cargo formațiile mele de suflet. După mai multe încercări, anul trecut în luna august am avut ocazia să-i văd pe viu pe bătrânii mei preferați de la AC&DC într-un super concert în Karlsruhe-Germania. Dar să ne întoarcem în anii triști pentru mine din vremea ,,ciumei comuniste”. De ziua mea în anul 1987 prietenul meu mi-a făcut cadou vinilul cu AC&DC pe care îl ascultasem foarte des până atunci la combina lui muzicală. Am ascultat la pick-upul părinților acel vinil, pe ascuns firește, pentru că în opinia lor aceea era o muzică pe care tovarășii ne-ar fi pedepsit dacă ne prindeau ascultând-o. Am si în ziua de azi acel vinil zgâriat de acul vechi al pick-upului părinților. A fost cel mai frumos cadou pentru mine până la primele cadouri primite de la copiii mei, asta bineînțeles după anii 2000. Și dacă am adus în discuție copiii, să vă spun că avem doi băieți mari și o mezină care urmează să facă 18 ani. Băieții nu au fost interesați de muzică ascultată pe viniluri, însă cea mică si-a cumpărat câteva viniluri din piețele cu lucruri vechi pe care le ascultă împreună cu prietenul ei la el acasă. Deși nu mi-a cerut lucrul acesta, sunt convins că ar bucura-o un astfel de cadou. Mi-ar face plăcere să îi fac o astfel de surpriză la împlinirea vârstei majoratului. În opinia mea un astfel de cadou trezește oricând peste ani amintiri plăcute așa cum și mie îmi aduce aminte vinilul primit cadou. Sper din tot sufletul ca generația copiilor si a nepoților mei să nu mai trăiască vremuri în care să asculte muzică pe ascuns, să își facă temele până la ora 17 că după rămâneam fără curent, să nu mai vorbim de frigul din clasă și chiar din casă, de cozile interminabile la care ne petreceam vacanțele, de părinții care se temeau pentru fiecare vorbă spusă. Aș fi povestit mai mult, însă nu vreau să plictisesc. Mulțumesc pentru răbdarea de a citi până la capăt!

    Răspunde

14. Mi am dorit tot timpul sa ascult muzica autentica cu un sunet rafinat si exclusivist.. primul meu vinil mi l am luat din piata :)) Stiam ca acolo voi gasi ceva autentic si ieftin.. imi place opera si asa am ajuns sa imi i au Symphonia n•2 (Waldo de los rios) cu Bethoven, Tchaikovsky si multi altii.. Este singurul vinil pe care sa il ascult cand citesc. Este ceva unic.

    Răspunde

15. Am 21 de ani şi, fiind născută în era tehnologiei, nu am pus dintotdeauna mare preţ pe metodele tradiţionale de a asculta muzică. Mă atrăgeau mult mijloacele moderne de a mă bucura de o melodie, ascultând-o doar în schimbul unor clickuri. Totuşi, acum doi ani am fost în căutarea unui cadou pentru un prieten foarte drag mie şi am vrut să îi iau ceva cu suflet, ceva ce să îi placă mult. M-am pornit înspre un mall, fără să am ceva specific în minte. La momentul respectiv, în mall se desfăşura un fel de târg, aşa că am decis să mă opresc câteva momente, să văd dacă pot găsi o carte de la autorul lui preferat. În schimb, mi-a atras atenţia o cutie ponosită de pe podea, uitată la un colţ de masă. Cutia era plină de viniluri vechi, cu coperţi şterse şi rupte. Probabil aş fi ignorat-o în următoarea secundă, dar primul vinil era un album cu muzică grecească. Nu cunoşteam artistul, dar ştiam că prietenul meu mergea în fiecare an când era mic în Grecia la mare. Era un detaliu pe care nu îl rata atunci când îmi povestea despre copilăria lui, aşa că am decis să cumpăr vinilul, în speranţa că îi voi alina puţin din nostalgie. Nici măcar nu am ştiut dacă a avut un pick-up pentru a-l asculta, a fost un gând destul de impulsiv. Ulterior mi-am dat seama de acest lucru şi i-am cumpărat şi un pick-up de la un târg de vechituri, în caz că îi place şi doreşte să îşi cumpere altele. Când i le-am dat, a fost foarte surprins şi a vrut să îl pornească imediat. Încă ţin minte acea zi: soarele apunea pe aleea blocului lui, blocat de sălciile curgătoare, iar susurul apei se îmbina perfect cu stilul muzicii de pe vinil, care era vechi, dar în stare bună. Acela a fost momentul în care a început să îmi placă să ascult muzică pe vinil şi mă bucur să spun că acum, prietenul meu, care în timp mi-a devenit iubit, are o colecţie frumuşică de viniluri, dar tot cel cu muzică grecească este pus primul, la vedere. 🙂

    Răspunde

16. Vinilul meu preferat este Tatsuro Yamashita’s Big Wave. Imi place vocea lui, dar mai ales vibe-ul pe care il are muzica lui, in genea. E pop, e chill, e crystal clear, e cool si vocea lui nu imbatraneste. IL asociez foarte mult cu vara, cu zilele relaxate și cu amintiri placute din ultimii ani. Desi nu am fost niciodata la mare, albumul te duce acolo. Imagination is free, good music isn’t.
    E genul de album pe care il pui si fara sa-ti dai seama, te binedispune si cand lucrezi de acasa.

    Răspunde

17. Vinilul cu Bohemian Rhapsody al mamei. Avea o colecție impresionantă. 😁

    Răspunde

18. De o buna vreme am descoperit muzica la pickup și pentru ca muzica ascultata la vinil are ceva ce trezește nostalgii si sentimente….

    Răspunde

19. Primul disc vinil…eram de vreo 4 ani și avea tatăl meu un pick-up cu două platane și stăteam ore în șir și mutam discul când pe o parte, când pe alta. Crescând și discutând am aflat ca era ceva funk, Bobby Byrd.

    Răspunde

20. Acum vreo 10 ani am locuit un an în Londra. Un prieten foarte bun lucra peste vară la un charity shop, unde, printre altele, avea de selectat vinilurile: care erau prea zgâriate, care puteau ajunge la raft și care nu. El a făcut, bineînțeles, o „selecție proprie”. În loc să arunce vinilurile care „cică erau zgâriate”, le băga în ghiozdan. Și uite așa s-a strâns o cutie.
    La un moment dat, a împărțit cu noi aproape o cutie întreagă de viniluri de colecție. Noi nu aveam pick-up. Eu nici măcar nu crescusem ascultând muzică pe vinil — am prins direct era MP3-urilor. Dar de la cutia aia primită și până la a începe să colecționez viniluri cu mare drag nu a mai fost decât un pas. Pick-up-ul a venit ceva mai târziu. Și, dintre toate discurile din colecție, sincer, unul dintre cele mai iubite este cel al lui Tricky. Nu doar pentru muzică. Pentru că am fost la concert ca o elevă silitoare, cu discul la mine, și am plecat acasă cu autograful lui. Uneori, colecțiile nu se construiesc intenționat. Se întâmplă.
    Iar unele obiecte ajung să păstreze mult mai mult decât muzică.

    Răspunde

21. Vinilul meu preferat are, de fapt, o poveste despre tata. ❤️
    L-am găsit pe balconul nostru comunist, printre tone de lucruri pe care tata era convins că „sigur ne vor trebui cândva” și printre mușcatele mamei, unde puteai găsi orice: de la o piuliță până la o comoară. Iar printre toate acele lucruri a apărut, într-o zi, și acest vinil Pink Floyd. 🎶
    Poate de asta mi-e atât de drag. Pentru că Pink Floyd înseamnă pentru mine drumuri lungi cu tata, geamul mașinii deschis și vocea lui fredonând, mereu, Sweet Child O’ Mine (da, știu, altă trupă , dar tata nu stia engleza😅).
    Unele viniluri nu sunt doar muzică. Sunt oameni, locuri și amintiri pe care le poți pune pe pick-up și le poți retrăi, pentru câteva minute. ❤️

    Răspunde

22. Vinilul meu preferat este cel pe care bunicuta mea mi-l punea cand o vizitam in vacante. Avea un pick up vechi mare din lemn si in fiecare seara imi punea vinilul cu povestea Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte. Sunetul vinilului e inconfundabil si amintirea legata de el nepretuita.

    Răspunde

23. Primul meu vinil a fost un mare vis împlinit! Am plecat în excursie in Bulgaria…..wouuu pentru anii ’80 … ..cu clasa și dorința mea cea mare a fost sa cumpăr un vinil cu formația Boney M. Cu toți banii de la părinți plus banii de pe niște ciocolată amăruie românească vândută în hotel mi am îndeplinit visul ! L am dus acasă că pe moaștele unui sfânt și de ziua mea la 14 ani am dansat cu prietenii pe acea muzică! Îl am și acum …..e prețios pentru mine !

    Răspunde

24. Vinilul este un microb care l-am preluat de la tatăl meu care are și el o colecție minunată, iar el mi-a oferit primul meu vinil “A Day At The Races” de Queen de ziua mea de naștere.
    Vinilul meu preferat este “ALTOrchestra Live” de byron, deoarece este primul album semnat de trupa pe care îl dețin în colecție. Un concert live superb, primul concert cu orchestra simfonică byron. Chiar daca acum este pe streaming tot prefer sa ascult discul acasă. Acum aproximativ 2 ani m-am alăturat comunității de cluburi culturale (Bookclubul și Audioclubul lui Dan Byron, Drumclubul lui Andrei Ilie și Filmclubul lui Danny Serano), o comunitate absolut incredibila.

    Răspunde

25. Eu nu am avut niciodată un pick-up… ❤️

    Dar îmi povestea mama că, acum 40–50 de ani, ea a avut unul. Astăzi, undeva prin lucrurile ei, acel pick-up stă și așază peste el praful timpului. Poate că nu mai funcționează, poate că nu mai este ca odinioară, dar pentru mine a rămas o mică parte din poveștile copilăriei ei. 🥹

    De aceea, dacă aș câștiga acest pick-up, nu ar fi doar un aparat pe care să ascult muzică. Ar fi primul meu pick-up și, într-un fel, o punte între generații. ❤️

    Iar primul disc pe care mi-aș dori să îl pun pe el ar fi **„Fatata” – Vinyl, de JO**. 💿🎶

    JO este artista mea preferată. Are o voce unică și inconfundabilă, iar muzica ei reușește să-mi transmită de fiecare dată ceva aparte.

    Mi-ar plăcea ca, într-o zi, să pot pune discul pe pick-up, să aud acul atingând vinilul și să mă gândesc: **„Acesta este primul meu vinil.”** ✨

    Poate că, pentru unii, este doar un pick-up și un vinil. Pentru mine, ar putea fi începutul unei povești. ❤️

    Răspunde

26. Totul a început într-o sâmbătă mohorâtă de toamnă. Căutam cu totul altceva într-un târg de vechituri—poate niște jazz vechi sau un album rock clasic din anii ’70. Însă, răsfoind printre sutele de coperți prăfuite, privirea mi-a fost atrasă de o ilustrație deosebită: o siluetă elegantă de nimfă într-o pădure mitologică, pictată în culori pastelate, ușor îngălbenite de timp. Pe copertă scria simplu, cu litere aurii: Sylvia de Léo Delibes.Nu eram un mare consumator de balet sau operetă, dar prețul simbolic și starea impecabilă a discului m-au convins să-l iau acasă.Ajuns în cameră, am șters cu grijă praful fin de pe suprafața neagră a vinilului, l-am așezat pe pickup și am coborât acul. Un fâșâit cald, specific, a umplut spațiul, urmat imediat de primele acorduri ale uverturii. În acea clipă, atmosfera din cameră s-a schimbat complet.Muzica lui Delibes avea o magie aparte. Nu era doar o simplă succesiune de note; era o poveste vie care se desfășura sub ochii mei. Puteam simți ritmul sacadat și maiestuos din „Cortège de Bacchus” și grația plutitoare din faimosul „Valse Lente”. Fiecare trosnet discret al vinilului adăuga o notă de autenticitate și nostalgie, făcându-mă să simt că ascult o comoară ascunsă, salvată din trecut.De atunci, acest vinil a devenit refugiul meu preferat. Îl pun pe platan în serile lungi, când vreau să evadez din agitația zilnică. Acel disc cumpărat din întâmplare mi-a arătat că cele mai bune experiențe muzicale sunt cele pe care nu le planifici, ci cele care te găsesc ele pe tine.

    Răspunde

27. Primul disc, a fost un disc cu Modern Talking care îl ascultam pe un pickap Tesla

    Răspunde

28. Era prin 2016 si prietenul meu Alex mi-a adus cadou o cutie de pizza. Inautru nu era nicio pizza, ci primul meu vinyl, un album Boney M din 1978 care mirosea puternic a oregano.
    Pus pe glume, Alex mi-a recunoscut ca il gasise prin podul bunicilor si il folosise cativa ani la camin drept suport pentru oale fierbinti, fiind convins ca santurile alea negre erau facute special sa nu arda masa.
    Am mers direct la un magazin de muzica sa vad daca mai e bun de ceva. Tipul de acolo l-a curatat bine, l-a pus pe pick-up si a inceput sa cante Rasputin. Muzica se auzea surprinzator de bine, dar odata cu basul s-a raspandit in toata camera si un miros fin de busuioc si sos de tomate. Vanzatorul a tras aer in piept si mi-a zis foarte serios ca discul are un sunet extrem de cald. L-am aprobat din cap si am plecat.

    Răspunde

29. Primul meu vinil am primit de ziua mea, Straight out of Compton. De atunci am luat zeci de discuri și nu mă satur de ei.

    Răspunde

30. Visez inca din pandemie la un nou pick-up si daca il voi castiga, abia astept sa-mi cumpar si sa caut viniluri. Mi-ar place sa ascult in special muzica clasica si jaz, dar nu numai, cred ca si muzica folk, country, blues si oricare artist care are o voce melodioasa si versuri poetice.
    In ceea ce priveste amintirea care ma leaga de pick-up-uri si viniluri, aveam cand eram mica in anii ’80, unul acasa si parintii imi cumparau discuri cu povesti pentru copii, povestite aproape ca o sceneta de teatru, cu tot cu muzica si sunete pe fundal. Dar nu il mai am, nu stiu ce s-a intamplat, daca s-a stricat, apoi in anii ’90 a aparut casetofonul etc si un nou pick-up nu a mai fost achizitionat. Deci, ma incarca nostalgia, dar azi as dori sa ascult muzica de calitate, noua si veche si sa dansez si sa visez ca odinioara, prin acelasi apartament in care stau (acum singura), inca din anii ’80. 💖

    Răspunde

31. Primul disc de vinul cumpărat a fost un vinil in ediție limitata, numerotat, comandat tocmai din UK. O ediție aniversară a albumului de debut al celor de la Royal Blood, cu efect Zoetrope.
    L-am cumpărat fără să am pick-up pentru el. Doar pentru ca albumul a insemnat mult pentru mine in anii din liceu si știam ca va deveni o piesa de colecție.
    Lucruri nebune pe care le facem din dragoste pentru muzică.

    Răspunde

32. Primul vinil a fost cu Gabriel Cotabita. Eu nu aveam pick-up dar eram fericita când mergeam la mătușa și ascultam discul meu preferat.

    Răspunde

33. Vinilul meu preferat este de la Dark Tranquility și l-am cumpărat acum 2 ani la un concert al lor din București. Este semnat de trupă cu o cariocă aurie și sunt foarte mândră că îl am în colecție deoarece sunt o mare fană a noului lor toboșar Joakim Strandberg Nilsson care a părăsit In Mourning, o formație a cărei fan nr 1 din România (cel mai probabil) sunt, pentru a se dedica full time Dark Tranquility.

    Răspunde

34. Primul vinil este o amintire foarte frumoasa pentru mine, pentru ca l-am primit cadou de la un prieten, insa nu m-as fi asteptat niciodata. Trebuia sa fie Hard to Imagine the Neighbourhood Ever Changing, dar cand am deschis vinilul acasa, de fapt am observat ca bagase inca unul acolo (1989, de la Taylor Swift), deci primisem doua dintre albumele mele preferate, fara ca macar sa ma astept.

    Răspunde

35. Primul meu vinil a fost cumpărat dintr-un anticariat: Led Zeppelin II, o presare rusească. De atunci s-a strâns o mică colecție de viniluri, doar că, din păcate, acum nu mai am la ce să le ascult.

    Răspunde

36. Primul vinyl pe care l-am ascultat a fost impreuna cu o prietena care m-a introdus in aceasta lume. Pink Floyd – The Dark Side of The Moon. Momentan detin 30 de vinyluri ce au fost primite cadou, dar nu am aparatura.

    Răspunde

37. Primul meu vinyl și de altfel și cel mai drag mie este Rock A Little – Stevie Nicks original din ‘85.

    L-am achizițonat la data de 24 ianuarie dintr-un târg de viniluri cu promoții dedicației zilei micii uniri. Nu a fost o zi întâmplătoare, a fost și una dintre cele mai frumoase zile din viața mea, petrecută pe aceea vreme cu un prieten, care acum sunt fericită să îl numesc iubit. Ne-am plimbat prin acele două mici încăperi pline de viniluri din centrul Clujului, muzică nouă și veche, când am ajuns să zăresc acest vinil. Ulterior i-am găsit lui Hotel California de la Eagles, o variantă tot din anii ‘80. Am ajuns să ne petrecem toată ziua și ulterior seara prin străzile vechi și pline de povești ale Clujului. Ne-am încheiat seara separat fiecare ascultându-și achizițiile, el pe vinyl, eu pe Youtube, neavând pe ce să îmi ascult discul atunci, și totuși gandidu-ne la ritmurile melodiei pe care am fost purtați atunci.

    Stevie Nicks a fost și va rămâne mereu o inspirație, o muză dar și o zeiță a muzicii pentru mine. Mereu am avut-o aproape în cam toate momentele din viața mea, iar faptul ca prin întâmplare și-a făcut apariția și intr-o zi care trebuia să fie doar o vânătoare de comori, dovedește cat de magică este muzica.

    Răspunde

38. Primul și singurul vinil pe care l-am primit a fost din partea celui mai bun prieten. E albumul ten days de la Fred Again, unul din artiștii mei preferați. Pentru că muzica ne-a adus mereu împreună și fiindcă eu nu am un pick-up, prima dată când am avut ocazia să-l ascult a fost după 6 luni de când l-am primit, tot datorită lui.
    Sunt recunoscătoare că am un prieten cu care pot împărtăși pasiunea pentru muzică și îmi doresc să pot experimenta mai des audiții la mine acasă.

    Răspunde

39. Din toată colecția mea, vinilul preferat este unul făcut custom pentru soțul meu, cadou la aniversarea primului nostru an de căsătorie. Are pe copertă fotografiile noastre, iar pe disc sunt melodiile de la nunta noastră, inclusiv Valsul nostru.

    Pentru mine, nu este doar un vinil, ci o amintire pe care o pot pune mereu. De fiecare dată când îl ascult, mă întorc la ziua în care am spus „da” și la începutul poveștii noastre ca familie. Este, fără îndoială, vinilul cu cea mai frumoasă poveste din colecția mea.

    Răspunde

40. Am crescut cu muzica pe disc, tata avea o colectie mare din comunism si anii 90. Primul disc iubit a fost Michael Jackson – Dangerous, ediție speciala cumparata de tata dupa concertul de la București din 92. Albumul contine 2 discuri, gatefold. Piesele mele preferate erau Black or White, Who is it? si Give In to Me. Iubeam albumul acela. Povestea incepe intr-o zi in 2001, vara, la varsta de 7 ani, am scos discul 2 si ma pregăteam de inca o ascultare cand sora mea a trecut ca o tornada prin camera, inchizand usa dulapului unde erau discurile peste acest disc. Rezultatul a fost o gravura a urmei usii pe disc si o gravura a momentului in mintea mea. Am plans la tata, a spus ca nu se mai gaseste de cumparat, doar pe la targ. La prima ascultare dupa eveniment acul sarea in toate partile, nu mai putea fi ascultat.
    Il am pana in ziua de azi. Nu il voi arunca, dar imi doresc sa il înlocuiesc. Ramane ca amintire in colectia de discuri mostenite de la tata.

    Răspunde

41. Am copilarit la începutul anilor ’90, iar discurile de vinil erau nelipsite de la toate petrecerile în familie. Imi amintesc si acum pick-up portocaliu aprins si teancul de discuri cu muzică de petrecere si populară: Irina Loghin, Ion Dolanescu, Maria Ciobanu etc. Însă preferatul meu era discul cu Amza Pellea, pe care cei mari îl puneam pentru noi, copiii, ca să stăm cuminți și să avem ocupație, când ei se așezau să stea de vorbă în tihnă, după petreceri. Vocea lui Amza Pellea și poveștile lui amuzante cu personajul său emblematic Nea Mărin îmi răsună și acum în minte cu aceeași claritate de atunci.

    Răspunde

42. Bătrânul pick-up Dual, moștenit de la bunicul său și curățat de praf cu o zi înainte, își învârtea leneș platanul. Brațul metalic s-a coborât încet, iar un fâșâit cald, urmat de un pocnet scurt, a umplut camera. Apoi, din boxe au izbucnit acordurile inconfundabile de pian: „Waterloo”.Totul începuse cu câteva ore mai devreme, într-un magazin mic și înghesuit de muzică, unde mirosul de carton vechi și hârtie dădea locului un aer de bibliotecă secretă. Căutase printre sute de coperți, dar când a dat peste chipurile celor patru membri ABBA, zâmbind dintr-o grafică retro absolut superbă, a știut că acela trebuia să fie primul. Albumul era o ediție originală din anii ’70, cu marginile coperții ușor îngălbenite de timp, dar discul din interior arăta impecabil.Ritmul piesei l-a ridicat imediat în picioare. Melodiile pe care le ascultase de nenumărate ori în căști, pe platformele de streaming, sunau acum complet diferit. Vocea lui Agnetha și a Anni-Frid avea o textură vibrantă, iar basul se simțea direct în podea. Fiecare imperfecțiune discretă a vinilului, fiecare mic pocnet din fundal, transforma ascultarea într-un ritual personal. Nu mai era doar muzică de fundal; era o experiență care cerea atenție totală.Când prima față a discului s-a terminat și s-a așternut liniștea, s-a apropiat cu grijă de aparat. A ridicat acul, a întors discul pe fața B și a pornit din nou mecanismul, lăsându-se purtat de magia pop-ului clasic. În acea după-amiază, privind cercul negru cum se învârte la 33 de rotații pe minut, a înțeles că muzica nu se doar ascultă, ci se și colecționează cu sufletul.

    Răspunde

43. Primul vinil a fost cu Domnica Trop,cumpărat odată cu picapu după care a urmat multe alte viniluri,dar din păcate picapu a cedat ,am rămas doar cu vinilurile.

    Răspunde

44. Un album drag mie este Souvenir Pop de la trupa slovena Joker Out. Au avut o perioada in care nu livrau merch in Romania, asa ca n-am putut sa le cumpar muzica in format fizic. Insa legat de acest album, intamplarea a fost sa gasesc vinilul foarte random intr-un magazin de CD uri din Zagreb. Am intrat acolo din plictiseala, vazusem categoria regional artists din magazin si m-am asteptat sa fie doar trupe din fosta Iugoslavie (Bijelo Dugme, Plavi Orkestar etc.). Mare mi-a fost mirarea cand am vazut un album alb negru cu baietii mei preferati pe coperta: Joker Out!

    Răspunde

45. Primul meu vinyl a fost „Chansons Françaises”, o compilație de muzică franțuzească, primit de la prietenele mele într-un moment în care doar visam să-mi cumpăr un pick-up. Sunt pasionată de călătorii și de muzică, dar cred că cea mai frumoasă călătorie rămâne cea pe care o poți face prin muzică. Te poate duce în locuri în care ai fost, în locuri în care încă visezi să ajungi și, uneori, chiar înapoi la anumite momente din viața ta.

    Știau cât de mult îmi doream unul și, în loc să-mi spună „cumpără-ți-l odată”, mi-au făcut cadou primul disc pe care urma să-l ascult la el. A rămas, cumva, începutul unei colecții(68 acum) și al unei pasiuni care a crescut de atunci cu fiecare disc.

    Îmi place că primul meu vinyl nu e doar o colecție de cântece, ci o amintire despre niște oameni care m-au cunoscut suficient de bine încât să-mi facă un cadou pentru ceva ce încă nu aveam.

    Așa că, dacă aș câștiga pick-up-ul, mi-ar plăcea să pun primul meu vinyl pe el și să mă gândesc la momentul în care povestea a început. 🙂

    Răspunde

46. La mine povestea este foarte scurtă și deloc spectaculoasă. Am început să colecționez viniluri fără să am pick-up, am ajuns la aprox. 30 buc. Am zis ca atunci când ating 50, achiziționez și pick-up-ul, în felul ăsta voi avea motivație suplimentară. Vinilul preferat? Nu știu, ca încă nu le-am ascultat, dar știu care o să fie primul la care voi da play – Nirvana live @ MTV Unplugged 1994 in New York.

    Răspunde

47. Vinilul meu preferat este unul cu Jimmy Hendrix din 1969. L-am primit cadou de la o persoana draga in momentul in care a aflat ca am si eu un Pick-up. Pickupul meu este antic din 1968 iar nenumaratele momente cand ascultan vinilul ma simteam ca in acea era.

    Răspunde

48. Primul disc de vinil ?
    Compact: Cântec pentru prieteni
    Aveam discul,așteptam concertul.
    A venit concertul,la Reghin,anii ’90,
    …doar că am uitat discul in cameră.
    Ne-am întors,pe jos,noaptea ,de la Reghin la Gurghiu.
    In buzunar aveam autografele,pe biletul de la concert 🙂

    Vremuri,alte vremuri
    Alte sunete

    Întâmplarea face ca,astăzi ,juniorul ( cu care am recondiționat un Philips 862 din 1976,el partea electronică,eu partea mecanica)și-a achiziționat primul lui vinil (de fapt 4 🙂):
    NIRVANA
    AC⚡SC – Highway to hell
    METALLICA-Master of puppets
    OZZY OSBOURNE- Memmoirs of a madman

    Răspunde

49. Aveam mai multe la bunica, la țară, 3 cu povesti pentru copii și restul cu muzica ușoară și populara, recunosc ca îmi puneam des discul cu povesti preferate “Prighindel și maruntica” și bunicii ascultau Benone Dinculescu, Angela Similea asa ca mi-ar place sa ii ofer băiatului meu amintiri frumoase cu vinil.

    Răspunde

50. În ultimul an de liceu, într-o excursie la Bruxelles, am intrat din întâmplare într-un magazin de vechituri și am găsit un vinil vechi cu Miles Davis. Nu știu dacă m-a ales el pe mine sau dacă pur și simplu aveam prea mult entuziasm de adolescent, dar l-am cumpărat imediat, cu gândul că într-o zi o să-mi iau un pick-up și o să-l ascult așa cum trebuie.

    Din Bruxelles până acasă, vinilul a avut parte de tratament VIP: l-am ținut cu grijă, l-am ferit de bagaje, colțuri, oameni și, probabil, de orice curent de aer mai puternic😊 Am ajuns cu el întreg și l-am pus deoparte, așteptând momentul în care urma să-i dau drumul și să umple camera cu Miles Davis.

    Au trecut anii, pick-up-ul încă nu a apărut, dar vinilul a rămas cu mine. Poate tocmai asta îl face special: nu e doar un disc, ci o mică capsulă a timpului -Bruxelles, ultimul an de liceu, entuziasmul de atunci și promisiunea pe care mi-am făcut-o că „în curând” o să am un pick-up.
    Spoiler: acel „în curând” durează de ceva ani😂❤️

    Răspunde

51. Primul vinyl ascultat a fost la varste fragede, cand eram copil. Phoenix a fost prima trupa, cu ei am inceput in drumul muzicii, datorita lor am ajuns sa ascult rock, si ultimul vinyl achizitionat a fost Deep Purple – Splat! Am tot adunat pana la 40 de ani vinyl-uri, si pana sa vad articolul vostru, inca nu-mi dadusem seama ca, eu nu mai am pick-up. Asadar… m-as bucura de modelul asta. Cu atat mai mult cu cat, arata genial!

    Răspunde

52. Discul meu favorit aș zice ca este Kenny Rogers Greatest Hits, de multă vreme descoperisem muzica country și știam ca îmi place, dar un bunic al unei cunoștințe mi-a introdus in repertoriu câteva piese de la el care le avea înregistrate pe o bandă. Tot de la el am învățat cum funcționează pickup-ul și vinilurile. Mi-a plăcut atat de mult inca am ajuns sa am o colecție frumoasa și sa învăț sa îmi construiesc singur un sistem audio, inclusiv sa imi cumpăr două viniluri cu Kenny Rogers, unul pentru mine și unul pentru el, care din pacate nu am apucat sa mai i-l dau din cauza ca am rupt legătura cu persoana respectiva și din păcate automat și cu bunicul ei. Inca regret ca nu i l-am dat și încă mă gândesc sa il sun și sa o fac, ca sa ii pot mulțumi pentru cate m-a învățat, câtă răbdare mi-a arătat, și câtă dragoste mi-a oferit, chiar dacă eram doar un puști care îl asculta și admira cu drag.

    Răspunde

53. Când aveam vârstă de 16 ani ascultam la vinil tot ce se putea nu conta dar am renunțat la el și din păcate și acuma îmi pare Rău după el aveam o linie electromures erau nemuritoare.

    Răspunde

54. Deși tatăl meu are o colecție impresionanta de viniluri pe care zice că o să mi le dea cândva, primul vinil al meu a venit târziu. Sunt generația casete, invartite cu creionul, decupate pentru mituri. Si apoi mi am întâlnit iubirea, colecțiile noastre de casete s au unit, el a venit cu vinilurile lui. La aniversarea noastră am cumpărat cu greu fiindcă l am găsit greu primul nostru vinil Depeche Mode Violator. Cu el a crescut fiica noastră, si cu multe altele care au urmat , cum zice ea a ascultat Depeche din burta mamei .Noi ii vom da colecția noastră mult mai repede, ca să se bucure de ea asa cum ne bucuram noi.

    Răspunde

55. Am un obicei cred eu, foarte fain, de a colecta cel putin cate un vinil de pe oriunde merg in afara orasului in care locuiesc. Prin urmare colectia mea are viniluri de peste tot din Europa. Un “Songs from the key of life” a lui Stevie Wonder din Praga, un “A night at the Opera” al lui Queen din Copenhaga, si asa mai departe. Insa un disc foarte special pe care mi l-am luat a fost “Pet Sounds” al celor de la The Beach Boys, atunci cand am fost in Statele Unite. Am stiut ca daca e sa plec cu ceva de acolo, va fi acest disc care mi-a schimbat perceptia despre muzica atunci cand l-am auzit prima data. Cand un om este atat de influentat atat de tare de o colectie de piese incat se decide sa isi faca primul tatuaj din viata lui cu “good vibrations”, piesa lor de referinta, stii ca e ceva special cu acel album. Si faptul ca mi l-am cumparat din tara mama, acolo unde Brian Wilson a scris muzica asta, pentru mine a insemnat totul! Despre asta sunt discurile vinil. Nu doar despre niste single uri digitale, ci despre o poveste, o calatorie si, poate, ca si in cazul meu, de o revelatie majora legata de tot ceea ce credeam ca inseamna muzica.

    Răspunde

56. Aș putea spune ca primul meu vinyl a venit din colecția părinților mei.

    Aceștia au adunat o colecție impresionantă de vinyl uri, dar care din păcate la un moment dat erau toate adunate într-o cutie prăfuită în podul de la țară, o cutie care totuși trecea testul timpului, așteptând cu nerăbdare să fie readusă la viață de către curioși în ale muzicii.

    Pe măsură ce am crescut și am descoperit pasiunea pentru muzică, pasiunea pentru acest frumos, mi-am dorit să fiu mândra deținătoare a unui pick up.

    În momentul în care am verbalizat această dorință cu ai mei părinți, am fost invitată în podul de la țară pentru a-mi începe procesul de explorare.

    Cu pași timizi m-am dus și oarecum instinctiv, undeva într-un colț, se afla cutia care mă aștepta.

    Așa te-am descoperit pe tine, chiar reprezentativ aș spune “Frumoasa-i Dobrogea noastră”.

    Foarte frumoasă, într-adevăr!
    Cu tine am început și de acolo… restul e istorie!

    Răspunde

57. Eric Clapton – 461 Ocean Boulevard, a fost prima data cand am simțit diferența dintre muzica digitală și cea analogă cu adevărat, nu cred ca trebuie sa descriu nimic mai mult, e ceva ce nu se explică, se trăiește.

    Răspunde

58. Buna!
    Fetita fiind, cum nu erau prea multe programe la televizor, se adunau fratii cu familiile lor la cate unul dintre ei si in timp ce ascultau muzica de pe placi, jucau “remi” sau faceau chef. Imi placea foarte mult cand se adunau la noi, pentru ca se scotea pick-up-ul – care era ca o valiza mica cu colturile din faata mai rotunjite, cu o culoare discreta de un verde-galbui deschis si care, cat era deschisa ma simteam parca pluteam.
    Pe langa muzica era o placa si cu povesti, aceasta era prima placa ce o adoram (o am si in ziua de astazi). Pe cand am inceput sa lucrez am inceput sa-mi cumpar cateva placi, ale cantaretelor (mai ales a Corinei Chiriac) si formatiunilor preferate, de muzica usoara si populare maghiare si romane.
    Din pacate acel vechi pick-up s-a stricat si m-as bucura foarte mult, daca as fi norocasa castigatoare!
    Multumesc pentru posibilitate si mult succes tuturor jucatorilor!

    Răspunde

59. Primele viniluri cumparate au fost cele cu artista mea favorita Thalia!!
    Greu de gasit la inceput, dar a meritat efortul.

    Răspunde

60. Vinilurile cu povesti pentru copii pe care le ascultam cu mare placere la gradinita si in ciclul primar. Pacala, Tandala si restul gastii. Vremuri foarte diferite si amintiri pe masura.

    Răspunde

61. Întotdeauna mă gandesc cu drag și îmi reamintesc de ziua în care am fost purtătorul posesor al primului meu disc vinyl… era aniversarea mea de 16 ani, mă trezisem cu ochii încă plini de somn lângă o cutie de cadou din lateralul patului meu. Bineînteles că am deschis-o right away și ce să vezi, un ambalaj pătrat și subțire, de toată frumusețea. Fără să mai stau pe gânduri m-am apucat de ciopârțit hârtia de împachetat și, spre surpriza mea, am observat niște tente albastre de toate nuanțele. Pe scurt, astfel am ajuns să am primul meu album pe vinyl… Melodrama, înregistrat de inegalabila Lorde.

    Încetul cu încetul am ajuns să îmi măresc colecția cu zeci de alte titluri de albume, fără de care sincer, nu aș fi putut să apreciez cu adevărat munca și pasiunea pe care artiștii o varsă necontenit în operele lor muzicale. Mereu lumea albumelor fizice a fost mai fascinantă decât digital media-ul din zilele noastre.

    Nimic nu se compară cu sentimentul de a-ți ține albumele preferate în mână și de a le asculta pe un pick-up. Mai ales pentru fani și enjoyers.

    Răspunde

62. Când voi câștiga primul meu album pe care îl voi cumpăra va fi Random Access Memories de la Daft Punk.

    Răspunde

63. Am ascultat multe viniluri la pick up ul bunicilor mei. Cam de prin 84, 85. Imi aduc aminte ca aveau si un disc cu The Platters, le care il ascultam mereu. Desigur sa nu uitam discurile cu artisti romani. Aurelian Andreescu era preferat. Dupa moartea bunicilor mei, am facut o prostie pe care o voi regreta mereu. Am aruncat pick up ul si radioul lor cu carcasa de lemn.

    Răspunde

64. zborovskyc@gmail.com
    Greu de ales un singur vinil și o poveste…dar aleg Phoenix- Cantafabule pentru că a fost absolut întâmplător totul.
    Am luat vinilul prin 1987-88, eram în școala generală și nu auzisem niciodată de formație. L-am cumpărat din librăria din Praid unde era efectiv rătăcit intr-un teanc de discuri de muzică populară. Coperta și titlul au fost singurele repere pe care le-am avut când l-am luat, iar Norocul inorogului a fost prima piesă care mi s-a lipit de suflet.

    Răspunde

65. Am dat ochii pentru prima oară cu un pick-up acum foarte puțin timp, aproximativ cu 2-3 ani în urmă. Fiind născută după 2000, nu am cunoscut pe nimeni din cei apropiați care să aibă un pick-up, iar acum, la 20 de ani, mi se pare că am pierdut un timp atât de prețios fără o asemenea comoară, mai ales din cauza necunoașterii. Începând să ascult muzică mai veche, precum Michael Jackson, ABBA, Queen, Ray Charles și nu numai, un prieten mi-a spus “Ar trebui să îți cumperi un pick-up, o să îți placă foarte mult să le asculți în felul acesta”. N-am știut ce este un pick-up, așa că am căutat pe net și am rămas surprinsă de cât de interesant mi se părea. Mai apoi, nu după foarte mult timp, am intrat într-un magazin unde am văzut pentru prima oară fizic un pick-up. Nu pot să descriu ce emoții am simțit. Simțeam cum mi se umezesc ochii. Îmi doream să fie al meu. Bugetul nu mi-a permis atunci să îmi iau unul, nici acum, însă încă sper că voi reuși să îmi iau unul într-o zi, așa cum îmi doresc.
    Primul vinil pe care mi l-aș cumpăra ar fi cu siguranță a lui Michael Jackson. După vizionarea în cinematograf a filmului lui am spus că trebuie neapărat să reușesc să îi ascult muzica nu numai pe YouTube, ci de pe un disc.
    Nu am trăit încă bucuria de a asculta muzică la pick-up, însă sper din suflet că în viitorul apropiat voi avea șansa aceasta.

    Răspunde

66. Dacă ar fi să aleg un singur vinil, ar fi A Charlie Brown Christmas, de Vince Guaraldi Trio.

    Filmul cu același nume e una dintre tradițiile mele de Crăciun de ani buni. A rămas cu mine și după ce am plecat din țară, prin sărbători petrecute singură sau cu prieteni, în timp ce ai mei continuau obiceiul acasă. Între timp am dat tradiția mai departe și acum o păstrează și alții, prin lume. Iar eu m-am întors și sunt din nou aproape de ai mei. Poate e puțin pueril la 32 de ani, dar nu mă văd renunțând la ea. 🙂

    Și adevărul e că soundtrack-ul are mult de-a face cu asta. Sunt piese care nu sună ca ceva ce ar trebui închis într-o cutie odată cu decorațiunile de Crăciun. Nu l-aș pune într-un clasament al marilor albume, dar pentru mine înseamnă mult.

    Povestea cu vinilurile a început însă cu bunicul. Avea discuri Electrecord cu povești și teatru radiofonic, dar și unele cu cha-cha, rumba și alte stiluri care mă fascinau. Cred că de acolo vine și aprecierea mea pentru literatură, teatru și muzică: din felul în care câteva discuri, fără niciun ecran, puteau face lumi întregi să se desfășoare în fața ta.

    L-am pierdut anul trecut, iar vinilurile lui sunt acum la mine. Mi-ar plăcea ca A Charlie Brown Christmas să fie primul pe care îl adaug.

    El a început colecția, eu o voi continua. Iar mai departe sper doar să mai rămână loc pe raft pentru alegeri care nu vor fi ale mele.

    Răspunde

67. Posed mai multe viniluri, fara sa am momentan un pickup, dar piesa de rezistenta este discul Queen: Innuendo, primit cadou de la fostul meu profesor si diriginte, de ziua mea de nastere acum ceva ani. Sttind ca acesta era parte stabila in colectia sa personala, valoarea morala a discului e nepretuita.
    Ca si fapt divers, obisnuiesc sa testez instaatiile audio cu pieasa Innuendo, deci ar fi perfect acestei ocazii.

    “You can be anything you want to be
    Just turn yourself into anything
    You think that you could ever be
    Be free with your tempo, be free, be free
    Surrender your ego, be free
    Be free to yourself”

    Răspunde

    1. 1987 – Constanta. Împreună cu tata mergeam plini de entuziasm la magazinul “Dioda” (parcă) de unde achizitionam pentru prima data in dispozitiv audio altul decât un banal radio. Perioada de așteptare a fost mai lunga decât ne așteptam.
       Dar, amplificatorul Delia, pickup-ul si boxele Unitra (toate de Electromures) au avut o viață extrem de lungă care au creat o grămadă de amintiri.
       Plimbate pe la toate zilele de naștere, chefurile și revelioanele din cartier, au fost martore la prima bere băută, primul sărut și alte premiere!
       Pickup-ul este acum la loc de cinste în vitrină alaturi de o colecție mărită de discuri.

       Răspunde

68. Primul contact cu vinilul l-am avut pe la vreo 5-6 ani la o verișoară de a mea care avea pick-up și am fost fascinat de poveștile pentru copii iar mai mare de felul în care reda muzica de pe disc. Din varii motive nu am avut pick-up și acuma vreau să-mi iau unul indiferent de rezultatul acestui concurs.

    Răspunde

69. Uneori deciziile impulsive duc la un deznodământ fain. Mi-a apărut in feed un anunț despre albumul Black Halo al trupei Kamelot – un pressing aniversar marcând 20 de ani de la lansarea acestuia. Fiind unul dintre albumele mele preferate, am decis să îl cumpăr, la precomanda, eu neavând pick-up, boxe, amp, etc. Inițial am zis că e de ajuns să îl cumpăr și să îl pun pe un perete, la loc de cinste, însă m-a luat valul și acum am pick-up, amp, boxe, rack pentru viniluri și vreo 40 de discuri ce îmi aduc multă bucurie 😅😁. Aveți grijă ce vă apare in feed – posibil să ducă la hobby-uri noi 😋.

    Răspunde

70. Primul meu vinil a fost cu un album Holograf. Mereu am fost și sunt fană Holograf. Ador piesele, iar senzația pe care o ai atunci când asculți muzică într-un cadru restrâns, într-o atmosferă cozy, cu o băutură caldă, priveliștea potrivită și coloana sonoră preferată pe fundal, te poate trimite în perioada retro. Acel album este preferatul meu, îl prețuiesc din tot sufletul meu, iar faptul că este într-o stare IMPECABILĂ, mă bucură cel mai tare fiindcă poate rămâne copiilor mei. Sper să câștig, fiindca extragerea are loc fix de ziua mea de naștere, ar fi un cadou minunat și care cu siguranță m-ar bucura. Mult succes!

    Răspunde

71. Primul meu vinil a fost de colinde. L-am primit cadou de la sora mea. Era cadoul meu de Crăciun, a fost ceva minunat, familia la masă și ascultam colinde. A devenit vinilul meu preferat. Cred că ar fi ceva de vis să ascult vinilul meu preferat la un pick-up nou. Ar fi un vis împlinit pentru sărbătorile de iarna.

    Răspunde

72. Discul de care sunt foarte atașată este Harry’s house, de la Harry Styles. Este și albumul preferat de din discografia lui, dar este și primul disc pe care l-am cumpărat. Ceea ce îl face și mai special este faptul ca e ediție limitată -galben- și că l-am cumpărat din prima bursa de la liceu.

    Răspunde

73. ​Până anul acesta, lumea vinilurilor era pentru mine doar o idee frumoasă, dar îndepărtată. Totul s-a schimbat când am găsit la Târgul Gaudeamus o selecție de muzică simfonică pe vinil. Deși nu aveam acasă un pick-up, am simțit să-l cumpăr și să-l iau cu mine.
    ​
    Salvarea mea a fost un coleg de muncă, care între timp mi-a devenit un prieten tare drag. Am aflat că e pasionat și că are o întreagă colecție, așa că l-am rugat într-o seară să mă lase să ascult discul la el. Când acul a atins vinilul și primele note simfonice au umplut camera, am rămas pur și simplu fără cuvinte. A fost o senzație absolut superbă, un sunet atât de viu și plin de emoție încât m-a cucerit pe loc.
    ​A fost momentul în care am înțeles că acesta e doar începutul. Îmi doresc din tot sufletul ca pe viitor să am propriul meu pick-up în casă; ar fi impulsul perfect pentru a începe să caut noi albume și să-mi construiesc, piesă cu piesă, o colecție de suflet.

    Răspunde

74. Discul meu preferat este de fapt si primul meu vinyl cumpărat, The Wall. Cu toate ca întotdeauna m-a hipnotizat estetic mai mult Dark Side of the Moon si mi-am imaginat ca în momentul în care voi avea pick-ul el va fi primul pe lista, impulsiv am cumpărat The Wall a doua zi după ce am luat pick-ul fiind intr-o perioada în care rezonam mai mult cu mesajul de pe album.
    Îmi amintesc cum stăteam pe covor fascinata de desenele de pe coperta și de faptul ca sunt mai multe discuri, mi se păruse wow. Problema era ca habar n-aveam cum funcționează un pick-up, iar setările erau făcute pentru disc de o dimensiune mai mica, asa ca se auzea dubios. Am crezut ca problema este discul și m-am supărat destul de tare pana sa descopăr cum funcționează.
    Pana la urma am reușit sa îl configurez și a fost magic sa aud cum începe “In the flesh?”. Asa ca am rămas acolo, cuminte, întinsă pe covor pentru o ora și 20 de minute.

    Răspunde

75. Dupa o perioada destul de haotica, eu si sotia mea ne-am mutat intr-un apartament mai spatios, aproape gol. Fiind amandoi pasionati de muzica, ne-am dorit sa ne punem amprenta asupra locului, iar asa a aparut ceea ce aveam sa numim destul de simplu, “coltul muzical”.

    La inceput era foarte modest. Un fel de dulap care urma sa devina suport pentru viitoarele noastre discuri si.. un pickup. Pentru ca investisem deja destul de mult in mobilier si in toate lucrurile de care ai nevoie atunci cand iti faci un apartament de la zero, nu ne-am permis un pickup prea grozav. Am luat unul ieftin si, ca sa fiu sincer, destul de slab. Iar la capitolul viniluri aveam exact aceeasi strategie: sa incepem cu ce ne place cel mai mult. Fiind amandoi fani Pink Floyd, primul nostru album a fost The Wall.

    Problema era ca habar n-aveam cum se seteaza corect un pickup. Cand am pus pentru prima data discul, in loc sa-l auzim pe Roger Waters, aveam impresia ca Alvin and the Chipmunks preluasera albumul. Am ras, am incercat sa reglăm una alta.. am mai umblat la pickup si, dupa cateva incercari, am reusit in cele din urma sa facem muzica sa sune asa cum trebuia.

    Pentru o perioada lunga, acela a fost singurul nostru album. Il puneam iar si iar, pentru ca nu aveam altul. Il ascultam in apartamentul inca gol, printre lucruri care abia incepeau sa-si gaseasca locul, in timp ce noi incercam sa transformam patru pereti intr-un camin. Nu aveam inca biblioteca de viniluri pe care o avem astazi, nu aveam toate lucrurile pe care le-am strans intre timp.

    Au trecut anii, iar intre timp colectia noastra de viniluri a crescut. Astazi putem alege din zeci de albume atunci cand vrem sa ascultam muzica. Si totusi, din cand in cand, ne intoarcem la The Wall, pentru ca, odata cu primele acorduri, parca ne intoarcem pentru cateva minute in trecut.. și ne amintim de perioada in care abia incepeam sa construim ceva al nostru. De primele lucruri cumparate impreuna, de emotiile mutarii, de serile in care aveam atat de putine lucruri.. Discurile acelea au fost acolo inca de la inceput. Au facut parte din primele noastre zile in casa si, intr-un fel, au ramas impregnate cu toate amintirile de atunci.

    De aceea, The Wall va avea intotdeauna un loc aparte. Este una dintre putinele bucati materiale care au ramas din perioada in care locul acela nu era inca “casa noastra”, ci doar un apartament aproape gol pe care, incetul cu incetul, am inceput sa-l umplem cu amintiri, cu lucruri si, mai ales, cu muzica noastra.

    Răspunde

76. Povestea mea se leagă de un disc la care încă visez și pe care îmi doresc enorm să îl ascult pe un pickup clasic. Este vorba despre albumul The Wall al trupei Pink Floyd. Încă din copilărie ascultam piesele la radio și îmi imaginam cum ar fi să dețin întregul album în format fizic, să simt textura coperții și să așez cu grijă acul pe disc. Pentru mine acel album reprezintă mai mult decât muzică, este o experiență completă. Un pickup Electromureș ar fi piesa de rezistență din sufrageria mea și impulsul perfect să pornesc în sfârșit în căutarea acestui vinil de colecție, pentru a asculta muzica exact așa cum a fost ea concepută.

    Răspunde

77. Povestea discului meu de suflet începe pe timp de ploaie. Eram doar un copil curios când am găsit un vinil fără copertă, abandonat printre multe cutii vechi din podul casei. Suprafața lui părea o oglindă plină de mistere. Nu aveam idee ce sunete ascunde acolo. Am șters ușor praful și am mers cu el în brațe la vecinul meu pasionat de muzică, singurul om din cartier care deținea un pickup. Când acul a atins discul și a scos acel sunet inconfundabil, timpul a stat în loc. Camera a devenit plină de acorduri de jazz, iar vocea magică a Aurei Urziceanu a transformat toată acea zi mohorâtă în pură lumină. Fiecare imperfecțiune fizică a discului și trosnetul subtil completau perfect zgomotul ploii de afară. A fost momentul în care am realizat că muzica analogică are un suflet al ei. Astăzi visez enorm să retrăiesc exact aceeași emoție la mine acasă. Un pickup modern marca Electromureș ar transforma acest vis în realitate și ar readuce la viață amintirile cele mai frumoase din copilăria mea.

    Răspunde

78. Povestea mea se leagă de un disc pe care îl consider inima muzicii moderne și pe care visul meu cel mai mare este să îl ascult, într-o seară liniștită, pe un pick up Electromures. Este vorba despre albumul The Dark Side of the Moon al unei trupe magice, Pink Floyd.
    Încă din adolescență, când am auzit prima dată ticăitul de ceasuri din deschiderea piesei „Time” la căștile vechi ale tatălui meu, am înțeles că această muzică nu a fost creată pentru a fi consumată pe fugă, în format digital. Îmi imaginez perfect momentul: lumina slabă din cameră, reflexia celebrei prisme colorate de pe copertă. Pentru mine, acest album este o călătorie sonoră tridimensională, o meditație despre timp, viață și nebunie, care merită experimentată în cel mai pur mod analogic.
    Un pickup Electromures ar fi piesa centrală a universului meu de zi cu zi. El nu ar fi doar un aparat electrocasnic, ci o mașină a timpului și impulsul ideal care să mă determine să caut acea bandă de magnetofon rară, înregistrată impecabil, pentru a redescoperi geniul Pink Floyd exact așa cum a fost conceput să rezoneze: cald, profund și nemuritor.

    Răspunde

79. Am vinilurile. Nu am pick-up-ul. Stiu, suna putin absurd.

    De ceva timp am inceput sa vanez lucruri pe care, teoretic, tehnologia le-a facut inutile. Mai intai au fost casetele VHS. Imi place sa caut editii vechi, sa ma uit la coperti, la fonturi, la urmele timpului de pe ele si sa ma gandesc prin cate maini au trecut. Apoi am facut acelasi lucru cu vinilurile.

    Cu Madonna a devenit aproape o misiune. Am cautat, am comparat editii, am asteptat sa apara unele dintre ele la preturi omenesti si, incet-incet, am ajuns sa strang toate albumele pe vinil. Le am. Le scot din cand in cand, ma uit la artwork, le intorc pe toate partile… si apoi le pun la loc.

    Pentru ca nu am inca pe ce sa le ascult.

    Dintre toate, Confessions on a Dance Floor ramane preferatul meu. Poate si pentru ca e un album care nu prea accepta sa fie ascultat pe bucati. O piesa curge in alta, e construit ca o noapte intreaga de dans si, pentru mine, exact asta il face perfect pentru vinil: pui acul si il lasi sa-si spuna povestea in ritmul lui.

    Mi se pare si foarte Madonna situatia asta: sa colectionez obsesiv muzica facuta mereu cu ochii spre viitor, dar s-o pastrez pe un format pe care lumea il declarase mort.

    Pana acum, vinilurile mele au fost mai ales niste obiecte pe care le-am vanat si iubit. Mi-ar placea ca primul sunet pe care il aud pe propriul meu pick-up sa fie inceputul lui Confessions on a Dance Floor.

    Cred ca dupa atata asteptare, le datorez asta si lor. 😄

    Răspunde

80. Amintirea mea cu vinil e din viitor. Am casuta pe care o manifest, cea din Sudul Frantei, cu vedere la mare, de unde pot admira apusul deasupra marii. Am pe toti cei pe care ii iubesc langa mine. Ascultam Frank Sinatra le vinil, bem in pahar cu sampanie le fuga si ne pregatim sa iesim la cina.
    Totul este in armonie divina!

    Răspunde

81. Primul vinil pe care mi-l amintesc că l-am ascultat în viața asta, este albumul “Ploaia” al lui Mircea Baniciu. Cred că aveam vreo 3 anișori când fratele mamei mele, mi-a făcut cunoștință cu muzica și mi-a influențat viața în bine. De câte ori ascult “Ploaia”, “Scrisoare de bun rămas”, “Marea”, mă teleportez undeva prin ’92-’93, în sufrageria bunicilor mei materni.

    Răspunde

82. M-am născut printre viniluri. Aveam un vechi pick-up la care tata asculta muzica disponibilă în anii de dinainte de ’89. Riccardo del Turco – Riccardo Del Turco rămâne unul dintre vinilurile preferate. Asta și pentru că era unul dintre puținele într-o limbă străină. Și acum ascult aceste piese “cu care am crescut”. De asemenea, îmi plăceau vinilurile cu teatru radiofonic sau cu povești. Mi se păreau magice. Mă transportau în alte lumi. Pentru un copil preșcolar, pick-upul la care se puneau povești, seara, era un prieten de nădejde. Doar mirosul vinilurilor și emoția cu care așezam “plăcile” mă duc înapoi în acele vremuri. Dacă se întâmpla să mă pun să ascult viniluri în perioada sărbătorilor de iarnă, deja era un adevărat basm. Bătrânul pick-up “s-a pensionat” între timp, la fel și radioul pe lămpi și le păstrăm cu drag. Dar vinilurile mă așteaptă cuminți să le reascult.

    Răspunde

83. Buna ziua!
    Tin minte cu nostalgie cum, copil de gradinita fiind, parintii imi puneau, inainte de culcare, povesti la pick-up sa le ascult.
    Cu toate acestea, ei ascultau si muzica la pick up in timpul zilei.
    Acum, privind in urma, pot spune ca, vinilul preferat de atunci este cu melodiile cantaretei SANDRA, pe care le auzeam si care mi-au ramas intiparite in memorie, acum asociindu-le cu copilaria.
    Va imbratisez!

    Răspunde

84. Primul vinil a fost cu Luciano Pavarotti, o inregistrare de la Decca. Pt prima data am auzit caldura vocii unui tenor de talie mondiala si m-am indragostit de acest sunet cald redat de vinil. Acum visez la integrala de jazz a Ellei Fitzgerald😍

    Răspunde

85. am un pick-up defect, care nu face legătura cu boxele. Discul doar se învârte. Așa că pot asculta doar albume pe care le știu pe de rost. Pun discul, mă uit la el, și îmi rulez albumul în cap. Nu pi-cap. Iar unul dintre albume e ăsta, despre care scriu aici.

    acum 10 ani, în ajun de Crăciun, dădeam play de pe cd-player unui album de care mi se făcuse dor după muultă vreme, ”Listen Without Prejudice”, al lui George Michael. Ascultam și mă gândeam că ar fi timpul ca omul să scoată un album nou, ceva care să-l readucă în atenție, că e prea mult talent acolo ca să stea așa. A doua zi, George a revenit în atenție, cu o rețetă sigură și verificată la greu, de prea mulți. S-a mutat de aici. În viața mea de ascultător de muzică am avut 4 cântece de Crăciun care mi-au plăcut și în timp, nu doar pe moment. ”Last Christmas” e una. A doua e ”Driving home for Christmas” a lui Chris Rea, care a plecat și el anul trecut, tot în decembrie. A treia piesă era ”Happy X-mas (War is Over)” a lui John Lennon, care se dusese mai demult, dar tot în decembrie. A patra – ”Fairytale of New York”, a lui Shane McGowan de la Pogues, el s-a dus acum trei ani, tot pe final de an, în ultima zi de noiembrie, probabil pentru că după atâtea beri nu știa în ce lună e. Dar să revenim la ce spuneam.

    Listen without prejudice
    (și citește la feel)

    am citit undeva despre George Michael că avea mereu impresia că nu arată destul de bine. În termeni medicali, asta se numește ”body dysmorphic disorder”. Când te vezi pe tine cu defecte fizice pe care alții nici măcar nu le observă. George era așa. With a lot of insecurities. Adică foarte uman, într-o societate care nu-ți dă voie asta.

    aveam un radio cu lumini pe vremea cînd scotea ”Faith”. Era magie clară acolo, învârteai un buton și în locul în care lampa aia lumina mai tare, acolo se auzea mai bine muzica, de parcă fiecare cântec era un evadat căutat cu lanternele. ”Aici e! Te-am prins, acum ia să te auzim.” Mă rog. Era o emisiune la ”Vocea Americii” cu top 10, iar George Michael țin minte că era acolo cu piesa-titlu de pe album, ”Faith”, tot pe acolo mai erau atunci în top alt George, Harrison, cu ”Got My Mind Set on You” sau The Bangles cu ”Walk Like an Egyptian”, dacă mai țin bine minte. Se auzea foarte slab calitativ muzica, în valuri, dar bucuria era High-Quality.

    după mega-succesul cu ”Faith”, George s-a enervat și a scos un album pe dos. Adică mai elaborat, greu de dănțuit pe el la discotecă, mai mult, un album mult mai complex prin versuri, cu cântece nu doar despre dragoste și sex, cu versuri atât de oneste încât îți vine să te uiți în altă parte când le asculți. Albumul l-a numit, cum altfel, ”Listen Without Prejudice, vol 1”. Vânzările au fost atât de slabe încât George le-a reproșat celor de la Sony că nu au grijă de artiști. Volumul 2, programat anul următor, nu a mai apărut niciodată. Dar primul volum e singurul lui album care devine tot mai bun, cu trecerea timpului. Și aș scrie despre el, dar nu am cuvinte: toate sânt la George, presar câteva aici, ca și cum ai arunca sare peste gheața de altă dată, ca să nu cazi în drumul spre casă:

    mi-ar fi greu să recomand un cântec de pe album. Nu pentru că nu prea am ce alege, ci invers. M-aș opri la ”Praying For Time”, un cântec atât de actual ca versuri de parcă l-ar fi scos ieri, despre cât de grăbiți suntem să apucăm totul, să consumăm totul rapid, încât nu mai avem timp să procesăm o emoție reală, nu mai avem timp să ascultăm un album întreg, doar piese, poate că asta suntem și noi uneori, doar piese disparate, în căutarea cuiva care să ne audă tot conceptul: ”It’s hard to love,/ there’s so much to hate/ Hanging on to hope/ when there is no hope to speak of/ And the wounded skies above/ say it’s much, much too late/ Well, maybe we should all be praying for time.”

    sau nu, mai bine coverul hipnotizant după Stevie Wonder ”They Won’t Go When I Go”, versuri grele și aici:
    ”Unclean minds mislead the pure/ The innocent will leave for sure/ For them, there is a resting place/ People sinning just for fun/ They will never see the sun.”

    de ”Cowboys and Angels” nu mai spun. Te ia cu tot ce mai ai în tine și te pune într-o centrifugă unde te învârți câteva minute, fără apă, apoi ieși de acolo amețit și treci la următoarea piesă.
    ”All you do is love, and love is all you do/ I should know by now the way I fought for you/ You’re not to blame, everyone’s the same.”

    ”Heal the Pain” vine exact la timp, deși nu mai știi cât e ceasul:
    ”Let me tell you a secret/ Put it in your heart and then keep it/ Something that I want you to know/ Do something for me/ Listen to my simple story/ And maybe we’ll have something to show.”
    sigur că nu ascult muzică mai veche (șocant, muzica asta să fie deja veche) pentru că nu ar fi destulă muzică extraordinară care apare azi. O reascult, cred, ca să mă verific, cât din mine s-a schimbat de când am ascultat-o prima oară. Mult, aș spune, prea mult. Dar, vorba cântecului, ”Something to Save”:
    ”If you’ve got something to say/ Why don’t you say it/ If you’ve got something to give/ Why don’t you give it to me/ Day after day I have to say it/ If we’ve got something to save/ Why don’t we save it?”

    cântec după cântec, povești despre decepția unei vieți atașate unei lumi din ce în ce mai lipsite de introspecție, prizonieră a mass-mediei, care toacă mărunt orice tentativă de evadare. O lume fără timp de compasiune reală, fără… hey, George, nu s-au schimbat prea multe, aș înlocui mass-media cu social-media și gata! E așa cum spui în piesa de final, ”Waiting”: ”The road that I have walked upon/ Well it filled my pockets/ And emptied out my soul.” It happens to the best of us, George. Măcar ultimul vers. Al ultimului cîntec de pe albumul care se termină cu un strigăt: ”Here I am!”

    Muzica unui tip care a fost pentru mulți cel care a compus ”Careless Whispers”, sau băiatul ăla fercheș din Wham care a lăsat omenirii ”Last Christmas”, un cântec mai cunoscut decât Moș Crăciun. Nu a fost doar atât, iar atunci când a plecat, a plecat devreme și obosit. Când ascult albumul ăsta însă, pentru mine e mai viu decît în zilele lui cele mai bune. Și eu la fel, ca un disc care se rotește în sens invers, spre un mine din care am plecat, la fel de devreme.

    Răspunde

86. Vinilul meu preferat este primul disc pe care l-am ascultat în copilărie, în casa părinților mei: un vinil cu povești pentru copii, pe care îl puneau pe vechiul nostru pick-up Tesla și îl ascultam cu o emoție pe care, copil fiind, mi-o amintesc și azi.
    Pentru mine, discul acela înseamnă seri liniștite, casa părinților, glasuri care veneau parcă dintr-o lume magică și bucuria simplă de a sta și a asculta. Nu știam atunci că, peste ani, voi ajunge să iubesc atât de mult vinilurile. Acum, am câteva zeci de discuri.
    Astăzi, vechiul Tesla este la mine acasă. A rămas în familie și, odată cu el, parcă am păstrat și o bucățică din copilărie. Doar că poveștile pentru copii au fost înlocuite cu muzică de operă. Iar când acul atinge vinilul și se aud primele acorduri, am senzația că timpul se întoarce pentru câteva clipe în casa părinților mei.

    Răspunde

87. Povestea vinilului meu preferat începe acum doi ani, când împlineam 20 de ani. Muzica a fost o mare parte din viața mea de când mă știu. Am crescut în era CD-urilor și a aparatelor stereo mari, deși abia mi le amintesc, acum acestea fiind doar niște amintiri uitate pe raft. Încă îmi aduc aminte de MP3 playere și de telefoanele vechi fără net, dar cea mai mare parte din viața mea a fost acaparată de mijloacele moderne și cunoscute de toți în ziua de azi, smartphone-urile și streamingul online. Oriunde privești, cineva are căștile în urechi și muzica la doar o apăsare de buton distanță.Deși nimic nu se poate compara cu comoditatea lor, mereu am găsit ceva magic în a lua totul încet, lucru pe care l-am realizat atunci când o prietenă foarte dragă mie (care între timp mi-a devenit iubită) m-a surprins și mi-a făcut cadou un pick-up și un vinil. Acesta era un album cu muzică grecească, o cultură și o țară pe care le-am iubit încă de când eram mic și mergeam acolo la mare. L-am desfăcut imediat și împreună cu ea am început nu doar să ascult muzică, dar să retrăiesc amintiri și experiențe cu o nostalgie pe care nu am crezut că voi putea vreodată să o simt.Pot să spun fără dar și poate că este de departe cadoul meu preferat și, deși colecția mea s-a mai mărit de atunci, acel prim album va avea mereu un loc special, chiar la vedere. Și chiar dacă ușurința unui telefon și a unor căști bluetooth este greu de bătut, ritualul de a alege vinilul, de a porni pick-up-ul și de a pregăti toate cele necesare pentru a asculta muzică mă face să intru într-o lume a nostalgiei și a muzicii pe care graba lumii în care trăim nu mi-o permite.Nimic nu se va compara cu acea primă seară alături de ea, în care muzica grecească ne-a transpus într-o complet altă lume.

    Răspunde