Rezumat
Patru zile, patru direcțiiMasterclass-uri cu speakeri internaționali30 august — Marea Finală: Pitching Gala
From Idea to Impact – Festival of Thinking ajunge la a treia ediție și continuă să funcționeze ca o punte între cultură, tehnologie și business — un spațiu în care tinerii creatori din film, antreprenoriat și tehnologie își pun ideile la încercare, direct, în fața unor profesioniști activi în industrie.
Timp de patru zile, București găzduiește un program intensiv de masterclass-uri, mentorat 1:1 și sesiuni de pitch. Ediția din acest an se încheie cu o Gală de Pitching, iar cei trei finaliști selectați la București vor continua etapa a doua a festivalului la New York, în luna octombrie.
Printre invitații ediției se numără Andreea Drogeanu, curator și programator de film care și-a început cariera ca jurnalistă și critic de film la București, scriind, printre altele, chiar pentru Liternet — și care revine acum ca mentor și speaker, cu un masterclass despre programare de festival și despre ce anume caută, de fapt, un festival de film într-un proiect.


Patru zile, patru direcții
– 27 august — Financing Day. Despre investiții și despre ce urmăresc, de fapt, investitorii atunci când analizează un proiect.
– 28 august — Audience Design Day. Despre profilul publicului, marketing, brand și acces la fonduri europene.
– 29 august — Film, Entertainment & Tech Day. Despre legătura dintre industria de film, business și tehnologie.
– 30 august — Pitching Gala Day. Ziua finală: pitch-uri, panel și anunțarea celor trei proiecte care merg mai departe la New York.
Masterclass-uri cu speakeri internaționali
Nucleul festivalului rămâne seria de masterclass-uri susținute de profesioniști activi în industrie, gândite ca sesiuni aplicate, nu ca prelegeri — fiecare este urmată de sesiuni de mentorat 1:1 în care participanții lucrează direct pe propriile proiecte. Printre temele acestei ediții:
– Andreea Drogeanu (Film Programmer · Consultant · Filmmaker, colaboratoare Tribeca, SXSW Sydney, BAMcinemaFest) — From Idea to Audience: Film Programming & What Festivals Look For.
– Meg Thomson (EVP Worldwide Content, Globalgate Entertainment / Lionsgate) — From Idea to Package: How to Package an Idea.
– Cristian Gugu (Director de Imagine & Producător de Seriale, Quantum Media Creative) — From Idea to Platform: Seriale TV, Investiții & Ecosistem Tech.
– Cosmin Artene (Software Engineer, Thunder) — From Idea to Becoming: Leadership and Personal Implication in Tech.
– Carmen Ciulian (VP Remarkable Women’s Museum, PWN Romania) — From Idea to Organization: Building & Funding Projects Inside an NGO.
– Titus Ardeleanu (Consultant Financiar, OVB Allfinanz) — From Idea to Financial Clarity: Making Your Money Make Sense.


30 august — Marea Finală: Pitching Gala
Ultima zi a etapei de la București are loc într-un cadru diferit de restul festivalului: Uranus 150, Clădirea The Ark, în grădina de la Ivan Pescar. Programul începe la ora 15:00 cu repetiții de pitch și feedback direct de la un panel de mentori — Gabriela Suciu, Mark Foligno, Cosmin Artene, Monica Eugeniu și Isabela Neamțu — urmate, de la ora 19:00, de un welcome reception cu un pahar de vin pentru invitați.
De la ora 20:00 începe Gala de Pitching, unde participanții își prezintă proiectele în fața publicului și a panelului de mentori. Seara continuă cu panelul Clash of Minds (21:00–21:45) — Cosmin Artene, Gabriela Suciu, Mark Foligno, Monica Eugeniu și Andreea Drogeanu, moderat de Viorel Chesaru — o discuție despre inteligența artificială, investiții în film, marketing și leadership în tehnologie. Urmează anunțarea celor trei finaliști care avansează la etapa de la New York, iar seara se încheie cu o petrecere de închidere, cu muzică, mâncare și băuturi, deschisă publicului prezent.


Festival of Thinking — Ediția a III-a · New York 2026 · Organizator: Asociația Noetic Ark
Descoperă ce se întâmplă în oraș
Evenimente în București




