Regizorul Silviu Purcărete, unul dintre cei mai apreciați oameni de teatru din România și din Europa, ar putea primi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu.
Primăria Sibiu a inițiat un proiect de hotărâre care va fi supus votului Consiliului Local, în semn de recunoaștere a contribuției excepționale pe care artistul a avut-o la dezvoltarea și promovarea culturii sibiene.
Potrivit proiectului de hotărâre, distincția este propusă „pentru întreaga sa activitate artistică și pentru contribuția deosebită adusă la promovarea culturii și a imaginii Sibiului, atât pe plan național, cât și internațional”.
În raportul de specialitate al Primăriei se arată că Silviu Purcărete a desfășurat, timp de peste trei decenii, o activitate constantă pe scenele sibiene, în cadrul Teatrului Național „Radu Stanca” și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), contribuind decisiv la prestigiul cultural al orașului.
14 spectacole pentru Teatrul Național „Radu Stanca”
Documentul amintește că regizorul a semnat pentru teatrul sibian spectacole devenite repere ale scenei românești și internaționale, între care „Faust”, „Metamorfoze”, „Călătoriile lui Gulliver”, „Oedip”, „Lulu”, „Povestea Prințesei Deocheate” și, cel mai recent, „Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie”. În prezent, TNRS are în repertoriu 14 spectacole regizate de Purcărete.
Raportul subliniază că multe dintre aceste producții au devenit spectacole de patrimoniu și au fost recompensate cu importante premii naționale și internaționale, contribuind la notorietatea teatrului sibian.
Singurul regizor prezent la toate edițiile FITS din ultimii peste 30 de ani
Un argument aparte invocat în proiect este relația neîntreruptă dintre Silviu Purcărete și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
Potrivit documentului, din 1993 și până în prezent, regizorul este singurul artist prezent la fiecare ediție a FITS, uneori cu două, trei sau chiar mai multe spectacole în același an. Primăria consideră că această continuitate reprezintă „un caz singular în istoria celui mai important festival al Sibiului” și reflectă legătura dintre artist și comunitatea sibiană.




