FIASCO – Proiecții nocturne dedicate artei video

Patricia Stoian De Patricia Stoian | Publicat: 22 iunie 2026
FIASCO - Proiecții nocturne dedicate artei video


FIASCO. Seri de artă video revine cu o selecție curatorială dedicată temei arhivelor: Archives in Motion

Proiectul FIASCO. Seri de artă video revine vara aceasta cu o ediție dedicată arhivelor ce va avea loc în perioada 02 – 04 iulie 2026, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu, București.

Timp de trei seri consecutive, între 21:00 și 00:00, publicul este invitat la o serie de proiecții și evenimente live care explorează conceptul de arhivă ca spațiu viu al imaginației, memoriei și modalităților de percepție a prezentului dincolo de straturi de obiecte, imagini și text.

Selecție curatoriată de Larisa Crunțeanu și Cristina Stoenescu

Selecția din acest an, curatoriată de Larisa Crunțeanu și Cristina Stoenescu, reunește lucrările unor artiste și artiști precum Alessandra Ferrini, Radu Jude, Dafna Maimon, Maryam Tafakory, Anton Vidokle, propunând un parcurs prin diferite forme și înțelegeri ale arhivei.

Gaddafi in Rome - Anatomy of a Friendship, Alessandra Ferrini
Gaddafi in Rome – Anatomy of a Friendship, Alessandra Ferrini
Cele Două Execuții - Radu Jude
Cele Două Execuții – Radu Jude

O parte dintre lucrările prezentate au fost oferite de partenerii proiectului, grupul kinema ikon, și colecția Video-Forum a Neuer Berliner Kunstverein (n.b.k.).

Memoria se confundă cu procesul de acumulare al trecutului, invocând superstiții, istorii personale, mecanisme de înregistrare și de redare în buclă, limbaje în straturi. Selecția curatorială din acest an propune așadar reconsiderarea formelor convenționale de arhivare (personală, istorică, instituțională), prezentând abordări speculative sau performative ale ideii de arhivă ca spațiu politic, afectiv sau dis/utopic.

Fiecare dintre cele trei seri începe la ora 21:00 cu câte un performance sau un talk introductiv, urmând apoi să prezinte un calup de lucrări din diferite timpuri și spații geografice, organizate tematic: Texturi ale istoriei, Ficțiuni naturale, Arhiva ca verb.

Programul complet poate fi consultat pe pagina de eveniment FB a proiectului, precum și pe site-ul Asociației Copia Originală.

Debut FIASCO 2026

FIASCO 2026 debutează joi, 2 iulie, de la ora 21:00, cu performance-ul audio-vizual Umbráfono, realizat de artistul Enrique del Castillo.

Lucrarea explorează transformarea directă a luminii în sunet analogic prin intermediul a două instrumente construite special pentru acest performance (phonoptics), care sunt operate simultan. Folosind benzi de film din celuloid de 35 mm, manipulate cu modele geometrice și traversate de fascicule de lumină, artistul generează frecvențe sonore rezultate din traducerea informației vizuale în unde acustice. Rezultatul este un performance hipnotic, în care arheologia media și sinteza optică dau naștere unui peisaj sonor imersiv, compus din zgomote, ritmuri și texturi armonice.

Cea de-a doua zi a evenimentului începe tot la ora 21:00, cu un lecture-performance de Anastasia Kolas, intitulat Teoria „Soviet Girl Boss” (SGBT): un tutorial de machiaj. Dezvoltat inițial ca atelier în cadrul seriei de evenimente Disappointed Archive, organizată de artistă la Berlin în 2025, proiectul investighează relația dintre performativitate, memoria culturală și construcția identităților feminine în spațiul postsovietic.

Anastasia Kolas este artistă interdisciplinară, regizoare și scriitoare stabilită la Berlin, iar practica sa se situează la intersecția dintre cercetarea artistică, film și scriere, explorând mecanismele prin care narațiunile culturale modelează identitățile contemporane.

Programul se va încheia sâmbătă, 4 iulie, cu ultima serie de proiecții nocturne, precedate de o conversație cu artista Laura Săvuțiu, câștigătoarea primului Premiu FIASCO pentru încurajarea producției de artă video în România.

Publicul va avea ocazia să descopere în premieră procesul de cercetare și dezvoltare al noii sale lucrări video, precum și contextul conceptual care îi structurează demersul artistic. Filmul va fi finalizat în următoarele luni și va fi prezentat în cadrul unei proiecții speciale programate pentru toamna acestui an.

Program recurent de proiecții nocturne în aer liber

FIASCO. Seri de artă video este un program recurent de proiecții nocturne în aer liber, construit în jurul unei selecții internaționale realizate de artista Larisa Crunțeanu și curatoarea Cristina Stoenescu.

Titlul evenimentului este inspirat de romanul science-fiction omonim al lui Stanisław Lem, în care întâlnirea cu o formă de viață extraterestră devine o ocazie ratată de comunicare, cu consecințe catastrofale.

În dialog cu această premisă, selecțiile FIASCO propun în fiecare an un spațiu de reflecție asupra posibilităților și limitelor comunicării, reunind lucrări care nuanțează, contrazic sau ironizează perspectivele pesimiste ale narațiunii lui Lem.

În acest sens, FIASCO funcționează ca o platformă deschisă de întâlnire între imagini, idei și sensibilități aflate în permanentă negociere.

FIASCO - Proiecții nocturne dedicate artei video

Accesul este gratuit, fără înscriere sau rezervare în avans.

Design grafic: Irina Caia

Un eveniment organizat de Asociația Copia Originală.

Eveniment social media.

Descoperă ce se întâmplă în oraș

Evenimente în București

Vezi pe Zile și Nopți mai multe evenimente din București → 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută