Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 17/05/2026 10:00
Festival Muzică

Jazz in the Park: locul unde descoperi muzica pe care nu știai că o cauți

Alin Vaida De Alin Vaida
Comentarii Jazz in the Park: locul unde descoperi muzica pe care nu știai că o cauți Share Jazz in the Park: locul unde descoperi muzica pe care nu știai că o cauți
Jazz in the Park 2026 anunță noi artiști: câștigătoarea Grammy, Arooj Aftab și Ghost-Note se alătură celei de-a XIV-a ediții a festivalului


De 13 ani, Jazz in the Park construiește un tip de experiență rar, acela în care vii atât pentru artiștii pe care îi știi deja, dar mai ales pentru cei pe care urmează să-i descoperi. Și mai vii pentru ceva. Pentru atmosfera relaxată și prietenoasă, fără aglomerație inutilă sau presiune, o atmosferă într-un loc în care poți sta liniștit, să asculți muzică și să te bucuri de timpul petrecut acolo.

Iar după primul val de artiști anunțat la început de an, revenim acum cu nume noi, care completează un lineup deja extrem de divers. Printre ele, două apariții care spun foarte bine povestea acestui festival: Arooj Aftab și Ghost-Note.

Contraste muzicale, aceeași experiență

Arooj Aftab - Pakistan in line-up ul Jazz in the park 2026
Arooj Aftab – Pakistan, foto © jazzinthepark.ro

Arooj Aftab, care vine pentru prima dată în România, este genul de artist care nu este încadrat ușor într-o categorie. La doar 18 ani, ea a contribuit la lansarea scenei indie din Pakistan, iar parcursul ei a trecut prin Berklee College of Music, scena jazz din Brooklyn și marile festivaluri ale lumii, precum Coachella, Glastonbury Festival și Primavera Sound. Câștigătoare a unui premiu Grammy și prima artistă pakistaneză care a ajuns la acest nivel, muzica ei e o combinație fină de jazz, influențe clasice și tradiții sud-asiatice.

Ghost Note- SUA invitați la Jazz in the park 2026
Ghost Note- SUA, foto © jazzinthepark.ro

La polul opus, Ghost-Note vine cu energie pură. Un supergrup de muzicieni care au cântat alături de artiști precum Prince, Kendrick Lamar sau Herbie Hancock și care transformă fiecare concert într-un show de ritm și improvizație. Vor aduce cu ei punk, jazz și mult groove și vom asista la genul de concert care te ridică în picioare fără să-ți dai seama când s-a întâmplat.

Între aceste două extreme se construiește, de fapt, identitatea Jazz in the Park: un loc în care descoperi lucruri foarte diferite, dar la fel de valoroase.

Mai mult decât nume cunoscute

Headlinerii anunțați deja sunt Lisa Simone Quartet, Marcos Valle, Venna și Nik Bärtsch. Lineup-ul se extinde și cu alte prezențe internaționale și colaborări speciale, precum Ola Onabulé alături de Transylvania Jazz Ensemble, London Elektricity într-un takeover Quite Lucky sau artiști precum Ziggy Zeitgeist, Sha și Jeremias Keller.

Lisa Simone Quartet - JazzInThePark 2026 line up
Lisa Simone Quartet – JazzInThePark 202
Nik Bärtsch- Elveția
Nik Bärtsch- Elveția, foto © jazzinthepark.ro
Marcos Valle-JazzInThePark 2026
Marcos Valle, foto © jazzinthepark.ro
Venna - JazzInThePark 2026 line up
Venna – Regatul Unit, foto © jazzinthepark.ro

Fiecare vine cu propriul univers sonor și cu o poveste diferită.

În același timp, scena locală rămâne o parte esențială din festival. Anul acesta îi avem pe Vlad Dobrescu & The Jam Community, Implant pentru Refuz în variantă acustică, A-C Leonte, Vița de Vie Acustic, care împlinesc anul acesta 30 de ani de la primul lor concert, dar și proiecte mai noi, precum Platonic Band. Se adaugă și DJ set-uri semnate de Andi Moisescu, Bianca Oance și DJ Bully, care completează atmosfera de festival dincolo de concertele live.

Alți artiști care merită menționați sunt JEMMA și MINDTHEGAP Trio, câștigători ai competiției Jazz in the Park din 2025.

JEMMA a obținut locul I, iar MINDTHEGAP Trio a fost desemnată cea mai bună trupă românească din concurs. Revenirea lor pe scenă, ca parte din lineup, subliniază încă o dată rolul festivalului nu doar în a aduce muzică bună, ci și în a susține și promova artiștii.

Un festival care crește odată cu publicul

Public la Jazz in the Park 2026, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, Cluj-Napoca
Jazz in the Park – atmosferă de festival în aer liber, Cluj-Napoca

Publicul a crescut odată cu noi încă din 2013, de la prima ediție Jazz in the Park. Pe măsură ce a evoluat, a devenit mai curios, mai deschis și mai dispus să aprecieze diversitatea, iar în același timp, noi am devenit tot mai experimentați în a crea experiențe care te fac să rămâi, să asculți și să descoperi mai mult.

De la jazz american la bossa nova, de la funk la influențe electronice sau world music, lineup-ul din acest an funcționează ca un „bufet suedez” muzical. Vii, experimentezi, alegi ce îți place, rămâi la scena la care te simți cel mai bine. Important e să descoperi ceva. Și la Jazz in the Park ai ocazia să descoperi chiar noul tău artist favorit.

Jazz in the Park 13 ani

Au rămas mai puțin de 900 de abonamente la ediția din acest an, așa că grăbește-te și asigură-ți locul la primul festival al verii.

Biletele sunt disponibile pe site-ul nostru, jazzinthepark.ro.

Ne vedem între 5 și 7 iunie 2026, în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca.

Text de ALIN VAIDA, Fondator Jazz in the Park

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută