În pragul ediției aniversare a ESTE FILM Festival, care va avea loc între 3 și 7 iunie, am stat de vorbă cu Ioana Ciuban, directorul fondator, despre felul în care a prins contur festivalul și despre parcursul său de-a lungul celor 10 ani.
De la „un vis din tinerețe” la primul mare eveniment al verii care deschide sezonul festivalurilor din Sibiu, ESTE FILM Festival a crescut treptat, fără a-și pierde miza inițială: aducerea pe marile ecrane din oraș a filmelor europene de circuit festivalier care ajung rar în cinematografele locale și construirea unei comunități de cinefili.
Am vorbit, totodată, despre direcțiile, noutățile și (câteva dintre) filmele acestei ediții.
Ce a declanșat scânteia inițierii unui festival, în urmă cu 10 ani, în contextul în care veneai deja după o perioadă consistentă de organizare de cinecluburi și colaborări cu festivaluri de film din țară și din străinătate?
Având o pasiune puternică pentru film, dorința de a organiza un festival a apărut cu mult timp înainte, chiar înaintea tuturor cinecluburilor pe care le-am pus pe picioare în spații mai mult sau mai puțin improvizate, neconvenționale, precum Humanitas Sibiu sau fosta Librărie Habitus. A fost, de fapt, un vis din tinerețe: să organizez un festival de film și, la un moment dat, să fie și un cinematograf pe care să îl gestionez. Primul vis s-a împlinit, al doilea încă își așteaptă momentul potrivit.
Pentru că porneam de la zero, cel mai firesc pas a fost să încep cu cinecluburile. Ele se susțineau în mare parte din vânzarea de bilete și din parteneriate bazate pe încredere: barter, share din încasări, orice ne ajuta să continuăm, fiind deja o mică echipă aici care făcea lucrurile să se întâmple. După câțiva ani de experiență cu cinecluburile, am simțit că suntem pregătiți pentru ceva mai mare.
Așa a prins contur festivalul, construit împreună cu o mână de oameni faini și entuziaști. O parte dintre ei sunt și astăzi alături de mine, pe „baricade”, și le sunt foarte recunoscătoare.
Cinecluburile de atunci apăreau într-un Sibiu care ducea lipsa cinematografelor. Între timp, orașul a recuperat la acest capitol. Cum vezi această tranziție de la spații alternative la săli de cinema și în ce fel a influențat ea parcursul festivalului?
Așa este, când am început primul cineclub, în 2013, Sibiul chiar ducea lipsă de săli de cinema. Dacă voiai să vezi filme europene sau titluri de circuit festivalier la Sibiu, singurul loc unde le puteai găsi era cineclubul nostru, organizat în spații neconvenționale: de la Teatrul Gong la sala Hera a Hotelului Ramada, de la subterana Librăriei Humanitas la cea a Librăriei Habitus. Publicul venea cu entuziasm, dornic de filme altfel, de cinema european și de producții românești. Acolo am format, de fapt, o comunitate cinefilă, într-o atmosferă intimă, caldă, prietenoasă, pe care recunosc că o simt uneori lipsindu-mi în sălile mari și comerciale de astăzi.
În 2018, odată cu închiderea Librăriei Habitus, ultimul și cel mai longeviv spațiu al cineclubului nostru, am simțit că este momentul să facem pasul spre o sală de cinema adevărată. Ne-am mutat la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, atunci recent deschis, primul spațiu cu săli renovate și aparatură nouă. După ani de improvizații, de aparatură care putea oricând să cedeze și de scaune nu tocmai confortabile, ne doream proiecții la un nivel tehnic mai bun și un spațiu mai plăcut pentru public.
Privind acum în urmă, cred că tranziția a fost una organică: la început am avut doar spațiile alternative, pentru că nu existau alte opțiuni și a fost foarte mișto. Apoi, pe măsură ce au apărut săli de cinema moderne, am migrat firesc către ele. Același parcurs l-a urmat și festivalul: de la subterane și locuri neconvenționale, la cinematografe adevărate, odată ce orașul a început să ofere infrastructura necesară.
Cum ai gândit identitatea festivalului, astfel încât să fie autentică, distinctă și relevantă în peisajul cultural local?
Nu a fost așa de greu. Identitatea festivalului a venit, într-un fel, de la sine. Noi am adus în Sibiu ceva ce nu exista atunci – și nici acum nu prea există – un festival nișat pe film european, de autor, de artă, filme de circuit festivalier care ajung rar în programul cinematografelor din oraș.
Ba mai mult, o mare parte din ele nu sunt distribuite în România. Majoritatea sălilor se concentrează firesc pe cinema-ul comercial, ceea ce nu este deloc un lucru rău. Din contră, cred că ne completăm foarte bine: ei oferă un tip de experiență, noi aducem altceva, iar publicul sibian are astfel o paletă mai largă din care să aleagă.
Apropo de filme, cum s-a schimbat procesul de selecție de-a lungul anilor și ce a determinat decizia de a lucra, în ultimii ani, cu curatori de film? Ce aduce diferit această formulă?
La primele ediții, selecția filmelor o făceam eu. Era și o chestiune de buget – nu ne permiteam încă să lucrăm cu un curator – dar și dorința de a aduce la Sibiu filme europene de circuit festivalier care se lansau în România, dar nu ajungeau niciodată aici din cauza lipsei sălilor de cinema.
Primele ediții au fost realizate cu resurse foarte limitate, fără secțiune competițională, iar selecția se baza pe documentarea mea constantă, pe vizionări și pe participarea la festivaluri de profil din țară și din Europa. Schimbarea a venit odată cu introducerea secțiunii competiționale de scurtmetraj de ficțiune. Atunci am simțit că e momentul să aducem în echipă un profesionist dedicat selecției, iar prima colaborare a fost cu Iulia Blaga, critic și jurnalist de film, care a adus rigoare, expertiză și un ochi bine format.
Astăzi, festivalul lucrează cu doi curatori tineri și extrem de talentați: Flavia Dima, pentru secțiunile de lungmetraj, și Călin Boto, pentru competițiile de scurtmetraj. Ei aduc un plus de valoare esențial: o perspectivă proaspătă, sensibilitate curatorială, criterii clare de selecție și o înțelegere profundă a tendințelor din cinemaul european. Practic, fiecare contribuie cu ochiul său specializat, iar asta se vede în coerența și calitatea programului de astăzi.
Festivalul a dezvoltat, în timp, competiții dedicate atât scurtmetrajelor românești (începând cu cea de-a patra ediție), cât și, din acest an, celor internaționale realizate de studenți. Ce rol joacă aceste secțiuni în arhitectura festivalului?
Competițiile au apărut din dorința de a susține noile voci din cinema și de a oferi publicului acces la filmele de scurtmetraj, care, din păcate, au o viață foarte scurtă și circulă aproape doar în circuitul festivalier. Pentru public, secțiunea competițională de scurtmetraje este o ocazie de a descoperi cineaști la început de drum, de a urmări evoluția lor și de a înțelege mai bine cum se transformă limbajul cinematografic. Pentru cineaști, e o platformă reală de vizibilitate, dialog și validare profesională.
Anul acesta, odată cu extinderea către o competiție internațională dedicată filmelor realizate de studenți, ne-am dorit să facem încă un pas în direcția susținerii generațiilor emergente. Studenții aduc o energie aparte, o libertate creativă și o diversitate de perspective care îmbogățesc festivalul și îl țin conectat la tendințele actuale din cinemaul european.
Cred că rolul acestor competiții este dublu: formează gustul publicului și, în același timp, oferă un spațiu de creștere pentru noile voci ale cinemaului. Iar pentru noi, ca festival, ele sunt o parte esențială din identitatea pe care am construit-o în timp.
Ce interes a stârnit prima ediție a competiției internaționale și cât de diversă a fost distribuția geografică a celor înscriși / selectați?
Pentru prima ediție a competiției internaționale am fost impresionați de interesul stârnit: am primit 104 filme înscrise. Dintre acestea, au fost selectate 11 scurtmetraje provenite din 10 țări: Austria, Belgia, Cehia, China, Croația, Cuba, Franța, Lituania, Polonia și Serbia. Diversitatea geografică e impresionantă pentru un debut și ne-a confirmat că există un real interes din partea tinerilor cineaști de a-și prezenta filmele la Sibiu.
Chiar dacă festivalul nu lucrează cu teme curatoriale declarate, selecția filmelor din celelalte secțiuni pare foarte închegată. Cum ai descrie direcțiile programului: ce tipuri de filme, ce voci noi și ce teme se conturează?
Cred că selecția de anul acesta surprinde bine felul în care cinemaul se întâlnește cu memoria, fie ea personală, colectivă sau istorică. Asta se vede în filme precum „My Wife Cries” de Angela Schanelec sau „Blue Heron” de Sophy Romvary, care explorează amintiri intime și momente-limită, dar și în titluri care vorbesc despre memoria unui teritoriu, precum „The Seasons” de Maureen Fazendeiro sau „Knife in the Heart of Europe” de Artem Terentev.
Pe de altă parte, filme precum „The Ice Tower” de Lucile Hadzihalovic sau minunatul „Dry Leaf”, de Alexandre Koberidze, explorează zonele unde amintirea, trauma și ficțiunea se întretaie, invitând spectatorul să devină parte activă din proces, iar fabulosul „Magellan”, de Lav Diaz, deschide o discuție despre memoria post-colonială.
Pe scurt, direcția programului se conturează în jurul filmelor care privesc spre trecut nu ca un exercițiu nostalgic, ci ca un mod de a înțelege prezentul și de a imagina viitorul. Iar vocile noi pe care le prezentăm, foarte diverse ca stil și sensibilitate, folosesc cinemaul exact în acest sens: ca un spațiu de interogare, de memorie și de posibilitate.
ESTE FILM Festival e un caz singular în peisajul local: nu depinde de finanțările Primăriei Sibiu și totuși reușește să se dezvolte de 10 ani. Cât de dificil este să susții un festival fără finanțări publice locale?
Așa este, festivalul nu depinde de finanțare locală, în mare parte pentru că are loc în prima parte a anului, o perioadă pentru care nu se alocă fonduri prin Agenda Culturală. În fiecare an depunem proiect la Administrația Fondului Cultural Național, un concurs național foarte competitiv, pe care am reușit să îl câștigăm constant în ultimii ani. AFCN este principalul nostru co-finanțator și suntem extrem de recunoscători că există astfel de mecanisme care susțin evenimente culturale pe tot parcursul anului.
În același timp, festivalul există datorită sponsorilor noștri de tradiție, majoritatea companii din Sibiu, care ne sunt alături an de an: Marquardt, Schaeffler, Jaeggi Industries, Groupama, Colt, Autonom, ifm. Ne bucurăm și de parteneri noi, precum Regnology și Banca Transilvania, pe care sperăm să îi avem alături și în anii următori. Fără sprijinul lor, multe dintre evenimentele pe care le organizăm pur și simplu nu ar fi posibile. Le suntem profund recunoscători pentru încrederea și consecvența lor.
Pentru că participi și tu, la rândul tău, la multe festivaluri: cu ce rămâi, personal, după un astfel de eveniment? Și, în oglindă, care este experiența cu care ți-ai dori să plece publicul după cele cinci zile de ESTE Film Festival?
De fiecare dată când particip la un festival, simt că mă întorc acasă un pic mai bogată. Rămân cu oameni noi, cu locuri descoperite, cu emoții și idei care mă încarcă. Mă simt într-o altă lume atunci când iau parte la un festival, o magie care știu că nu va dura mult, dar care an de an revine.
Mi-aș dori ca și publicul ESTE FILM Festival să plece cu același sentiment: că timp de cinci zile au trăit altfel, că au descoperit ceva nou – un film, o idee, o emoție, poate chiar un om – și că au simțit acea mică magie care te face să vrei să revii.
