GRIVIŢA 53, teatrul care s-a construit dintr-un vis
Într-un București care pare că își pierde uneori răbdarea cu propriile visuri, există și „încăpățânări” care construiesc – la propriu – spații noi de sens. Pe Calea Griviței, într-un loc care până nu demult era doar o promisiune între ruine, s-a ridicat, cărămidă cu cărămidă, primul teatru construit de la zero din inițiativă privată în România ultimelor decenii.
Teatrul Grivița 53 nu e doar o clădire, ci rezultatul unui pariu personal dus până la capăt de regizoarea Chris Simion-Mercurian, care a transformat un gest radical – vânzarea casei bunicii – într-un proiect colectiv susținut de mii de oameni și aproape un deceniu de efort.
Gândit ca un spațiu viu, de risc și libertate artistică, Grivița 53 își propune să scoată artiștii și publicul din zona de confort și să devină un nou reper al teatrului independent din București.
Despre cum se construiește, de fapt, un astfel de vis într-un oraș ca Bucureștiul, despre comunitate, sacrificiu și nevoia de a crea un loc care „se face chiar acum, de toți cei care îi trec pragul”, vorbim cu Chris Simion-Mercurian.
Chris Simion-Mercurian
Cum a început povestea Teatrului Grivița 53 – care a fost scânteia care v-a făcut să visați un teatru construit de la zero în București?
Povestea nu a început cu ideea unei clădiri, ci cu o nevoie personală foarte clară: nevoia de curățenie și adevăr. Simțeam că lipsește un spațiu în care să poți construi fără compromisuri, fără să te minți și fără să-i minți pe ceilalți. Nu a fost un plan strategic, ci o responsabilitate pe care am simțit-o. Dacă vezi că lipsește ceva și îți dorești cu adevărat acel lucru, atunci îl construiești și îți asumi parcursul lui.
Așa a început totul, dintr-o nevoie interioară care, în timp, a devenit un demers colectiv. În timp am înțeles că nu visam doar un spațiu pentru spectacole, ci un loc în care artiștii și publicul să se întâlnească altfel. Nu din obligație culturală, ci din nevoie reală. Cred că teatrul apare atunci când simți că nu mai poți funcționa într-un sistem care nu te reprezintă și alegi să construiești unul în care crezi. Grivița 53 s-a născut exact din această nevoie de coerență între ce gândești, ce simți și ce faci.
Într-un oraș cu o tradiție teatrală atât de bogată, ce aveați în minte când ați decis că Bucureștiul merită un astfel de proiect?
Nu am pornit de la ideea că orașul „merită” ceva, ci de la faptul că orașul avea nevoie de un alt tip de spațiu. Bucureștiul are tradiție, dar tradiția trebuie completată permanent cu inițiativă și curaj. Mi-am dorit un loc viu, liber, unde artiștii să iasă din zona de confort și unde spectatorul să nu fie doar consumator, ci parte din experiență. Nu să construim încă un teatru, ci un teatru care încă nu există în România. Nu mi-am dorit să concurez cu nimeni și nici să demonstrez ceva. Mi-am dorit doar să existe un spațiu în care libertatea artistică să nu fie negociată permanent. Bucureștiul este un oraș viu, dar are nevoie constantă de inițiativă personală.
Care a fost cel mai neașteptat obstacol pe care l-ați întâmpinat în cei aproape nouă ani de muncă și cum l-ați depășit?
Poate nu obstacolele administrative sau financiare au fost cele mai grele, ci așteptările. Am crezut că un astfel de demers va fi susținut unanim, pentru că este totuși un moment istoric. Nu a fost așa. A fost și scepticism și neîncredere. Am învățat însă că oamenii sunt liberi să aleagă în ce cred. Nu am luat nimic personal. Am rămas pe drum și am continuat. Fiecare ușă închisă a deschis alta. Important a fost să nu abandonăm sensul proiectului.
Povestiți-ne despre campania de strângere de fonduri „punem o cărămidă” – cum ați simțit implicarea oamenilor și ce a însemnat pentru voi această mobilizare?
Campania „Vindem cărămizi, construim un teatru” a fost momentul în care am înțeles cu adevărat puterea comunității. Aproximativ 14.000 de oameni au devenit ctitori ai acestui teatru. Nu a fost doar o donație financiară, ci un gest de încredere. Oamenii au ales să creadă înainte să vadă rezultatul final. Pentru mine, asta rămâne esența proiectului: Grivița 53 nu este reușita unui ego, ci reușita unei comunități care a ales să construiască împreună.
A fost momentul în care am simțit cel mai puternic că teatrul nu mai este al nostru, ci al tuturor celor care au ales să creadă în el. Fiecare contribuție, indiferent cât de mică, venea cu o poveste. Și toate aceste povești au construit nu doar clădirea, ci energia locului. De aceea spun mereu că Grivița 53 nu s-a construit din bani, ci din încredere, cu oameni pentru care responsabilitatea culturală și educativă nu sunt cuvinte goale.
Microstagiunea Barba 90
Ce moment din parcursul proiectului considerați că a schimbat cu adevărat cursul lucrurilor – o decizie, o întâlnire sau o realizare?
Momentul decisiv a fost atunci când proiectul a trecut din zona de vis în zona de construcție reală. Obținerea finanțărilor care ne-au permis să începem efectiv construcția a schimbat totul. Fără implicarea partenerilor, am fi vândut și astăzi cărămizi. Au fost mulți care ne-au ajutat, sunt pe site-ul nostrum pe grivita53.ro dar acum îmi vin în minte Philip Morris, Leroy Merlin, Raiffeisen Bank, BCR, Penny, Euromedia, Unicredit Bank, CEC si nu in ultimul rand granturile SEE 2014-2021 prin programul Ro-Cultura.
Dar, dincolo de asta, fiecare întâlnire cu oameni care au venit să ajute exact când era nevoie a schimbat cursul lucrurilor. Au existat momente în care ajutorul a apărut aproape inexplicabil.
Cum v-a influențat comunitatea viziunea asupra teatrului pe care l-ați construit?
Comunitatea a schimbat perspectiva. Am înțeles că teatrul nu mai aparține celui care îl inițiază, ci celor care cred în el și îl susțin. Oamenii au devenit parte din poveste, iar asta te obligă la onestitate și consecvență. Nu mai construiești doar pentru tine, ci pentru o comunitate care își pune încrederea în tine. Comunitatea te obligă să rămâi consecvent. Pentru că oamenii nu investesc doar într-un proiect, ci într-un om și într-un set de valori. Și atunci nu mai ai voie să faci lucrurile superficial, devii mult mai atent la fiecare decizie, pentru că știi că impactul ei merge dincolo de tine.
5+3=9
Fade to grey
Ce element din Teatrul Grivița 53 considerați că spune cel mai mult despre Bucureștiul de azi?
Faptul că a fost construit împreună. Bucureștiul este un oraș contradictoriu, dar viu. Iar teatrul acesta arată că există încă solidaritate și dorință de construcție comună. Este dovada că oamenii pot ieși din individualism atunci când cred într-un scop comun.
Cum vă imaginați că va evolua viața culturală a orașului odată cu deschiderea oficială și ce rol doriți ca teatrul să joace în această evoluție?
Nu cred că un teatru schimbă singur un oraș, dar poate contribui la o energie nouă. Mi-aș dori ca Teatrul Grivița 53 să fie un spațiu viu, unde se nasc întâlniri, colaborări și experiențe care rămân. Rolul nostru este să aducem conținut relevant, să provocăm și să construim pe termen lung un reper cultural. Mi-aș dori ca Teatrul Grivița 53 să devină un loc de întâlnire constantă, nu doar un loc în care vii ocazional la un spectacol. Un spațiu care generează dialog și colaborare. Teatrul Grivița 53 este un pionier, incontestabil prin reușita istorică, pentru cadoul făcut orașului. Cultura nu schimbă lucrurile peste noapte, dar creează în timp o altă stare a orașului.
Dacă ar fi să redați într-o frază ce înseamnă pentru voi „teatru pentru comunitate”, cum ar suna?
Un teatru construit împreună și trăit împreună, în care spectatorul nu este în vizită, ci parte din poveste.
Ce vis personal sau artistic sperați să împliniți acum, când teatrul e gata să-și deschidă porțile?
Să creem un spațiu de creație viu, unde să garantăm performanță, calitate. Unde spectatorii să trăiască niște experiențe culturale despre care să vorbească, pe care să le recomande. Acum pregătim microstagiunea Eugenio Barba, între 7–22 martie, detalii pe site-ul nostru. Este prima dată când Eugenio Barba alege un teatru independent din România și vine să susțină un program atât de amplu. Este un fel de aur primit la Jocurile Olimpice.
Ne pune pe harta internațională a teatrului. Reușim acest eveniment datorită susținerii Primăriei Sectorului 1, Raiffeisen Bank, ca parteneri principali, și ICR, Institutul Italian de Cultură, Aqua Carpatica, Euromedia, Mergem la teatru, Blitz, ca parteneri. Avem două producții pe care le vedeți pe 27, 28, 29 martie: “5=3=9” și “Fade to Grey” în care oferim artistic ce am promis. Sunt două spectacole cu care pleci acasă și pe care îți dorești să le revezi. Și dacă ne urmăriți site-ul sau paginile din social media unde suntem activi, sigur vă trezim curiozitatea.
Chris Simion-Mercurian
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.
