Muzica excelenței: Filarmonica, din nou „Organizația Anului” în Brașov
Filarmonica Brașov continuă să-și consolideze statutul de reper cultural în oraș, fiind recompensată, pentru al doilea an consecutiv, cu titlul de „Organizația anului”, în cadrul Premiilor Anului 2025 în Cultură, unde a mai primit distincția „Concertul Anului”.
O dublă recunoaștere pentru o instituție care în urmă cu mulți ani era puțin… frecventată de publicul larg, cu atât mai mult cu cât nici propria „casă” nu avea, pentru că spectacolele aveau loc la Casa Armatei, repetițiile la Centrul Cultural Reduta, iar sediul administrativ, în curtea unde funcționează Teatrul pentru Copii Arlechino.
Premiile „vorbesc” nu doar despre excelența artistică a orchestrei, dar mai ales despre efortul depus de fiecare membru al echipei Filarmonicii, ne spune Sebastian Tegzeșiu, managerul instituției, cu care am discutat despre culisele performanței, despre relația cu publicul și despre direcțiile de dezvoltare ale unei instituții care se pregătește pentru o aniversare importantă.
Filarmonica Brașov a primit, pentru al doilea an consecutiv, titlul de Organizația anului și, tot pentru al doilea an consecutiv, a luat două premii la Premiile Anului în Cultură. Ce înseamnă această recunoaștere publică pentru echipa Filarmonicii?
Aceste două premii vin ca o recunoaștere a muncii pe care noi o depunem zi de zi, o muncă făcută cu pasiune și cu dedicare. În cele din urmă, așa cum am spus și în seara premierei, marele câștigător va rămâne publicul, atâta timp cât instituțiile de cultură din Brașov oferă calitate.
Dincolo de public, eu aș întreba ce țineți dumneavoastră minte, care vă este cel mai drag concert de până acum?
Fiecare concert este special pentru că la Filarmonică nimic nu se repetă. În fiecare joi avem o premieră, pentru că săptămânal programul, dirijorii și soliștii se schimbă. Nu există două seri identice, iar o simfonie sau o lucrare revine abia peste ani – uneori 2, 3, 4, poate chiar 10 ani. De exemplu, în stagiunea 2026-2027, este programată Simfonia a II-a de Aram Khachaturian, un compozitor extraordinar, iar această lucrare nu a mai fost interpretată la Brașov de 54 de ani.
Ne întoarcem un pic la ideea de concerte. În fapt, cum se pregătește, în culise, un concert?
Totul începe cu studiul individual, pe care fiecare artist îl face acasă. În momentul în care ajunge la repetiție, trebuie să cunoască deja partitura. Altfel, pe scenă ar fi haos — exact acesta este cuvântul. Dincolo de această pregătire, însă, ceea ce dă viață muzicii este dedicarea artiștilor, felul în care decurg repetițiile, profesionalismul cu care dirijorul sau solistul se prezintă în fața orchestrei și, la rândul ei, orchestra în fața dirijorului, încă de la prima întâlnire.
Acolo începe, cu adevărat, să se nască muzica. Celibidache zicea: „Muzica se naște în momentul în care am pus arcușul pe coarde” și exact așa se întâmplă. De fiecare dată când începi să o cânți, se naște, și zi de zi, pregătirea, repetiția face ca actul artistic de joi seara să fie la cel mai înalt nivel.
Vinerea sunt repetiții de partidă, în funcție și de programul pe care îl avem mai departe. De luni până joi există aceste repetiții ale orchestrei, fiecare descoperă ceea ce poate nu funcționează, merge acasă și studiază în continuare pentru a fi pregătit pentru următoarea zi. Este un mers continuu de pregătire, ca și în sportul de performanță, care îți cere antrenament zilnic pentru a putea participa la competiție.
Până la urmă, cum vedeți evoluția Filarmonicii de-a lungul timpului? Mă gândesc la instituția care acum 20 de ani, de exemplu, cânta la Casa Armatei și repeta într-o sală la Reduta sau unde putea.
Evoluția este una clar ascendentă și programele pe care noi în acest moment le abordăm fac parte din repertoriul internațional al orchestrelor de top. De ce spun acest lucru? Pentru că avem capacitatea și mărimea necesară de a aborda programe de la muzică barocă până la muzica secolului XX, muzica modernă etc.
Și angajați suficienți în orchestră?
Întotdeauna mai este loc de dezvoltare. Muzica însăși a evoluat, la fel și societatea, tehnologia. De la o orchestră mică, barocă, redusă ca și număr de oameni la un aparat orchestral de o complexitate foarte mare, cu cât ne apropiem de muzica secolului XX, vorbim de (Anton) Bruckner, (Gustav) Mahler, Richard Strauss, Sostakovici și de muzica minimalistă pe care noi vom începe ușor să o abordăm, pentru că eu consider că publicul nostru este pregătit pentru a face cunoștință și cu acest curent muzical.
Este nevoie de timp, răbdare și consecvență pentru a forma și a crește un public.
Noi am ajuns în punctul în care deja am început să introducem Bruckner în repertoriul Filarmonicii, Mahler, Richard Strauss, compozitori care fac parte din repertoriul nostru. Erau și cu foarte mulți ani în urmă, bineînțeles, dar modul în care abordăm repertoriul în prezent arată profesionalism și tindem să ajungem la un nivel foarte înalt.
Și totuși, vorbind despre evoluția Filarmonicii, unde vedeți pașii importanți care s-au făcut?
Eu îi văd în fiecare zi. Filarmonica este o construcție, dar nu poți să o construiești dacă nu ai o bază foarte bună, solidă. Filarmonica din Brașov a avut această bază pe care s-a putut construi, pentru că, iată, acum sunt 148 de ani de stagiune, ne apropiem de 149 – anul viitor și imediat sunt 150 de ani. 150 de ani de tradiție, 150 de ani în care fiecare dirijor, fiecare membru al orchestrei, fiecare angajat al instituției a pus o cărămidă la această construcție.
Am avut și norocul ca, în ultimii ani, în Brașov să vină foarte mulți tineri instrumentiști, ceea ce este foarte important, pentru că acești tineri au adus un suflu nou în cadrul orchestrei. Aici este balansul de care este nevoie. Doar cu tineri ar fi mai dificil să construiești solid, totodată cu cei experimentați ar putea lipsi energia proaspătă pe care o aduc cei tineri. Și de aceea cred că tinerii cresc în valoare, experiență, repertoriu, iar cei care au mai multă experiență sunt contaminați de energia lor.
Eu mă gândesc acum și la publicul tânăr, care treptat s-a apropiat de Filarmonică. Există o strategie prin care ați reușit să faceți acest lucru?
A venit natural, în final. Sunt foarte mulți tineri care vin la concerte, familii care vin la concerte cu copiii. Nu sunt doar copiii de la Liceul de Muzică. În plus, noi avem și această componentă educațională, avem foarte mulți copii care vin în sala Filarmonicii și asistă la concertele educative. Filarmonica merge spre copii și în licee, în școli sau în grădinițe, le arătăm ce înseamnă muzica și instrumentele muzicale.
Din păcate, nu putem merge cu întreaga orchestră, pentru că este foarte greu să transporți instrumentele. De obicei merg câțiva instrumentiști, cu un program frumos, atractiv pentru ei, cât mai aproape de înțelesul lor.
Pentru că, desigur, abordarea trebuie adaptată: la grădiniță prezentăm un anumit tip de muzică, iar pe măsură ce copiii cresc, creștem și noi nivelul programelor. Sunt mulți copii care ajung în sala de concert la evenimentele educative, iar apoi revin împreună cu părinții la concertul de joi seara, pentru că le-a plăcut experiența. Vă dau un alt exemplu, la un moment dat, o doamnă mi-a cerut acordul să vină cu un copil de 4 ani la concert, spunea că îi place copilului foarte mult muzica clasică.
Noi avem o regulă: copiii până la 6 ani nu au voie în sala de concert joi seara, nu pentru că nu ar înțelege muzica, dar pentru a nu-i deranja pe cei din sală. Într-adevăr, copiii mai mici sunt mai energici și se plictisesc repede.
Doamna mi-a spus că cel mic va sta liniștit, pentru că îi place foarte mult muzica clasică și am decis să încercăm. I-am invitat să stea chiar lângă mine, din curiozitate. Copilul a ascultat întreg concertul fără să se miște. Există, așadar, și astfel de copii, însă, desigur, rolul părinților este esențial. Apoi, tinerii care vin o dată în sala de concerte vin și a doua oară. Așadar, lucrurile acestea s-au întâmplat organic, natural, au venit de la sine.
În afară de acest public tânăr și foarte tânăr, mai există un alt tip de public nou pe care Filarmonica a reușit să-l atragă în ultimul timp, pe lângă spectatorii fideli instituției?
În ultima perioadă observ că spectacolele Filarmonicii sunt vândute cu foarte mult timp înainte, ceea ce mi se pare fantastic. Înseamnă că oamenii percep profesionismul și dedicarea pe care noi dorim să le oferim și calitatea concertelor. Pentru a ține publicul aproape, contează foarte mult ce îi oferim, și cel puțin din momentul în care eu am venit ca și manager interimar al Filarmonicii, am pus întotdeauna calitatea în față, mai mult decât cantitatea.
Cred că este mai bine să oferim un concert marcă a Filarmonicii Brașov, de un anumit nivel și o anumită calitate, cu dirijorii sau cu programele speciale astfel încât oamenii, publicul să își dorească să vină spre noi. La acest lucru se adăugă și faptul că Filarmonica a ajuns și în spații neconvenționale. În plus, noi avem și partea aceasta de pop-rock, pe care o abordăm într-o limită normală. Sigur, noi suntem filarmonică și trebuie să oferim partea de program care este așteptată, dar asta nu înseamnă că Filarmonica nu poate cânta și pop-rock sau jazz.
Acum și pop-rock-ul este de foarte multe feluri și sunt formații care nu se potrivesc cu ceea ce vrem noi să facem în dezvoltarea Filarmonicii, dar formulele pe care le-am prezentat până acum au atras și un alt gen de public. De exemplu, am cântat cu formația byron două concerte, care s-au vândut foarte repede. O parte din publicul prezent la concert nu mai fusese niciodată în sala noastră, dar a revenit ulterior și la concertele simfonice, poate doar din curiozitate.
Chiar am surprins pe cineva în sală spunând: „Uite că nu există boxe, dar ce tare sună!” Este clar că o orchestră nu are nevoie de amplificare, pentru că ea are această forță pentru a transmite muzica direct, bineînțeles, într-un spațiu adecvat. Noi avem o sală bună, dar este un pic mică.
Aici voiam să și ajung. Dezvoltarea sau evoluția viitoare a Filarmonicii cred că deja trece la nivelul la care are nevoie de o sală mai mare.
Eu pot să zic în felul următor: Brașovul are nevoie de o sală de concerte, una care să fie multifuncțională și să permită orice gen de concert. Vorbim și de acustică, și de lumini, și de funcționalitatea pe care o scenă o are, pentru că totul pornește de la o scenă. Degeaba facem o sală de 10.000 de locuri, dacă scena ar fi nefuncțională. În plus, în momentul în care construiești o asemenea sală, trebuie să te gândești din start că acea construcție trebuie să reziste 100 – 200 de ani.
Apoi, bineînțeles că nu tot timpul vei umple 2000 sau 3000 de locuri, dar vor fi și evenimente la care cerințele vor fi mai mari. Oricum, o sală foarte bună de concerte pornește de la 1000 de locuri. Dar aici intervin multe: acustica și, bineînțeles, cu cine lucrezi să facă acustica bună, cu cine o construiești, în așa fel încât tot ceea ce se măsoară sau se face sau ce pui în ea duce spre acea acustică.
Am avut un turneu acum mulți ani în Japonia și am cântat 11 concerte în 11 săli diferite și fiecare suna mai bine decât cealaltă.
Noi, în România ducem lipsă de săli de concerte, nu este vorba doar despre Brașov. Noi ducem lipsă de săli de concerte. Facem un festival foarte mare – Festivalul George Enescu, dar se cântă la Sala Palatului, Noi nu avem o sală adevărată de concert, cum au în Berlin, Viena și toate țările la care ne uităm. Iar sălile moderne care se construiesc la ora actuală sunt foarte mari.
Bun, dar acolo există o tradiție.
Exact, cumva, noi abia începem această tradiție, dar eu nu cred că este nerealizabil lucrul acesta. Bineînțeles că o sală de acest gen costă foarte mulți bani, adică trebuie să ajungem și la realitatea dureroasă că aceste lucruri costă foarte mulți bani, iar o sală de genul acesta, da, ar costa milioane de euro. Nu se poate face fără acești bani. Eu sunt convins că și Brașovul, la un moment dat, va ajunge în acest punct, pentru că este clar că dezvoltarea culturală a orașului duce spre această direcție. Când? Asta nu pot să spun eu când va fi făcută sau cum va fi făcută.
Haideți să vorbim un pic despre viitor. Ce pregătiți pentru următoarea perioadă?
Este clar că noi ne apropiem de aniversarea de 150 de ani și totul va converge spre acel moment. Suntem printre cele mai vechi instituții de cultură din România și este clar că nu va fi un concert aniversar, ci un an aniversar, respectiv stagiunea 2027-2028. Însă, până atunci, stagiunea în care suntem în prezent se apropie cu pași repezi de final, avem sărbătorile pascale, cu un concert dedicat în Biserica Catolică, de pe strada Mureșenilor.
Apoi vom avea concertul aniversar, în care se va cânta toată muzica din baletul Lacul lebedelor, în 14 mai. Nu avem posibilitatea de a fi și cu baletul pe scenă, deoarece scena este una mică, dar va fi muzica integral.
Luna iunie va fi dedicată copiilor, avem și concertul cu Liceul de Muzică, dar programul îl păstrăm încă surpriză. Închiderea stagiunii vine cu o lucrare absolut fabuloasă din repertoriul unei filarmonici: vom cânta Stravinski, Pasărea de foc, pentru că – din nou spun – am ajuns în acest punct în care ne putem permite să cântăm cap-coadă o asemenea lucrare și spun asta având în vedere faptul că este o lucrare intensă, în care ai nevoie de oameni care să reziste inclusiv fizic.
Și în acest an vom avea stagiunea estivală, o stagiune în care Filarmonica iese din instituție și vine în mijlocul oamenilor. Concertele le vom anunța pe parcurs, nu vreau să stric bucuria nimănui, dar este un program întreg pe care noi îl oferim. Filarmonica face în jur de 28 de concerte estivale. Nu toate sunt cu orchestra, bineînțeles. Orchestra are cinci, în care este inclus și concertul din Biserica Neagră, în prima săptămână din luna iulie.
Este al treilea an în care Filarmonica revine în Biserica Neagră, de când am reluat această prietenie între instituții. După stagiunea estivală, mai pot să vă spun că deschiderea de stagiune va fi un program absolut fabulos, care va avea loc pe data de 24 septembrie, cu Simfonia a II-a de George Enescu, iar stagiunea viitoare este clar construită pentru a deschide acel an aniversar al instituției noastre.
Există repertorii pe care ați dori să le abordați sau artiști – soliști, dirijori, pe care i-ați dori pe scena Filarmonicii?
Bineînțeles că sunt artiști, dirijori, soliști pe care aș dori să-i avem pe scena Filarmonicii. Acum ține foarte mult și de bugetul pe care fiecare instituție îl are. Sunt artiști care costă foarte mulți bani și nu neapărat ei, că lucrează prin agenții de impresariat.
Este clar că fiecare artist ajunge la anumită cotă și trebuie să i se respecte acea cotă. Sunt foarte mulți de care noi încă nu ne putem apropia, pentru că nu avem puterea financiară de a ajunge acolo, dar sunt convins că dezvoltarea este una ascendentă și avem soliști din ce în ce mai buni și programe din ce în ce mai frumoase.
Vă spuneam că anul viitor va fi Simfonia a II-a de Aram Khachaturian, o muzică fantastică. Dar suntem în discuții pentru a face Bartok, Concertul pentru orchestră. Așadar, iată, facem acel pas ușor, ușor și spre muzica minimalistă. Repertoriul este vast și noi trebuie să găsim varianta în care să creștem, în așa fel încât orchestra să fie pregătită și publicul să fie pregătit și el pentru capodoperele ce urmează a fi interpretate.
Îmi doresc foarte tare să ajungem să fim exact ca o filarmonică din vestul Europei. Niciodată nu am stat să mă gândesc la ce fac mâine. Dacă mă gândesc pe un termen scurt, atunci pot să spun că suntem foarte ok. Dacă mă gândesc pe termen lung, atunci pot să spun că încă mai e loc de dezvoltare. Sigur că am avut anumite țeluri și când am ajuns să le împlinim, nu ne-am oprit acolo. În momentul în care ne-am dorit să avem sălile pline la concerte, le-am obținut, dar nu ne-am oprit. Mergem mai departe.
Dacă ar fi să ne întoarcem în prezent, de ce ar merita să vină să încerce măcar o dată o persoană care nu a mai fost la Filarmonică?
Pentru că în viață este bine să fim curioși, să ne dorim să descoperim lucruri noi. Un concert simfonic nu se adresează numai unui anumit grup de oameni și nu este numai pentru elite, cum uneori se spune. Eu cred că toată lumea este o elită în această societate și este nevoie de fiecare om, iar fiecare om are o datorie morală față de propria persoană de a se dezvolta, de a se cultiva, de a descoperi lucruri noi.
Sigur, poate muzica clasică nu este pentru toată lumea, dar dacă nu ai intrat într-o Filarmonică nu ai de unde să știi dacă îți place sau nu. Și încă ceva, nu, la Filarmonică nu vine doar un public conservator. Nu! Sunt foarte mulți tineri care vin la Filarmonică și apreciază faptul că muzica are o anumită tensiune, sobrietate. Mozart e terapie și lumea începe să descopere lucrul acesta și în România. Johann Strauss, cu valsurile sale, o muzică strălucitoare, elegantă și plină de viață, care ne face plăcere să o ascultăm.
Dacă mergem la Richard Strauss, muzica e diferită: de exemplu, Simfonia Alpilor, care, în concepția mea, este una dintre cele mai impresionante lucrări – muzica este descriptivă, atât de bine scrisă, încât realmente poți „vedea” cum se deschid munții, văile și te simți ca și cum ai fi acolo, în Alpi.
Este într-adevăr o muzică impresionantă. Cum și Bruckner este monumental, și el se potrivește foarte bine în Biserica Neagră, pentru că dacă am merge să cântăm Bruckner în Piața Sfatului sau în Piața Sfântul Ioan nu ar avea același sens. Iată, Filarmonica a câștigat Concertul anului cu Simfonia a VIII-a de Bruckner din Biserica Neagră (a fost concertul ales pentru deschiderea de stagiune – n.r.).
Locul în sine, arcadele, bolțile, întreaga construcție transmite un sentiment de unitate și monumentalitate, iar această muzică este exact în locul potrivit. Apoi, acele arcade ale bisericii sunt legături între trecut, prezent și viitor, iar în mijloc suntem noi, în prezent. Dar noi venim și cu un trecut, cu o istorie în care a existat dezvoltare, progres de care ne bucurăm în prezent, iar în viitor avem datoria să facem mai mult, să lăsăm ceva în urma noastră pentru cei care vor veni, pentru copiii noștri. Da, muzica face această legătură între trecut, prezent și viitor.
Dacă Filarmonica Brașov ar fi o notă muzicală, care ar fi aceea?
Aș descrie-o mai ușor printr-o tonalitate: Mi major, pentru luminozitatea și bogăția lui armonică.
fotografii © Iosif Trif
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.
