POP-UP STORiEs | Lumea POKÉMON şi arta secolului XXI

Lumea POKÉMON şi arta secolului XXI

Pe 27 februarie se împlinesc 30 de ani de când compania Game Freak, transformată în anii ‘80 de către designerul Satoshi Tajiri şi artistul manga Ken Sugimori dintr-o mică publicaţie independentă în dezvoltator de video games, a lansat primele jocuri Pokémon pentru consola Game Boy  de la Nintendo, Pocket Monsters: Red şi Green.

Nimeni nu şi-ar fi putut imaginat în 1996 că, după trei decenii, Pokémon – prescurtarea de la “Poketto monsuta” – avea să ajungă o franciză cross-media dominantă în cultura Pop(ulară) globală prin nenumărate jocuri video, cartonaşe de colecție, seriale şi lungmetraje anime, ba chiar și blockbustere hollywoodiene, şi, mai mult, că  “monştrii de buzunar” vor pătrunde în lumea artei dincolo de frontierele Japoniei.

 

Conceptul iniţial al jocurilor, gândite pentru copii cu vârste între 5 şi 12 ani, a fost simplu şi clar definit în (acum) celebrul slogan “Gotta Catch ‘Em All”: într-o lume a fanteziei, jucătorii colectează și antrenează Pokémoni, schimbându-i apoi cu alți jucători sau punându-i să lupte cu Pokémonii acestora.

Artiştii vizuali Ken Sugimori, Mitsuhiro Arita şi Atsuko Nishida (creatoarea popularului Pikachu, printre altele), împreună cu echipele lor, au desenat în prima fază 151 asemenea creaturi, care posedă fiecare puteri speciale, având caracteristici similare plantelor, animalelor sau mineralelor din lumea reală, dar numărul speciilor care definesc actualmente multiversul Pokémon a trecut deja de 1000!

Succesul Pokémon s-a datorat mai ales plasării interacţiunii sociale în centrul experienţei de gaming, pentru că jucătorii au fost din start încurajaţi să se conecteze cu prietenii lor pentru schimburi sau înfruntări, având ca miză colecţionarea întregii serii de personaje (un prim trading card game a fost lansat simultan cu VG-urile), iar în al doilea rând libertăţii creative acordate micuţilor în a-şi alcătui propriile combinaţii de Pokémoni de care să aibă grijă.

 

La acestea s-a adaugat prezenţa “monstruleţilor” în medii conexe, de la serii manga şi anime pînă la programe TV de varietăţi, care, traduse în circa 30 de limbi, au avut un impact neaşteptat de puternic şi de rapid în lumea occidentală, inclusiv asupra publicului adult – Pokemon: The First Movie a fost în 1998 al doilea lungmetraj după Prinţesa Mononoke, al lui Hayao Miyazaki, prezentat unui public mainstream în cinematografe -, până la a se impune ca un trend peren, care a culminat cu “Pokémania” din perioada 1999-2000.

Pokémon a intrat astfel în secolul XXI ca brand de top în Pop culture, iar notorietatea sa nu a dat apoi semne de erodare, dacă ţinem seama că jocul mobil Pokémon GO, lansat în 2016, a avut parte de peste 1 miliard de download-uri, iar Detective Pikachu din 2019, cu Ryan Reynolds, a fost la vremea respectivă, până la Sonic the Hedgehog, cel mai de succes film realizat vreodată după un video game.

 

În aceste condiţii, era inevitabil ca artiştii contemporani să nu rămână imuni la fenomenul Pokémon şi e suficient să aruncăm o privire spre efervescenta scenă newyorkeză pentru a vedea cum creaturile născute în 1996 din imaginaţia şi talentul lui Ken Sugimori s-au insinuat în această lume.

În cazul artistului New Media supranumit “John Heartfield al erei digitale”, Kenneth Tin-Kin Hung, PokéMao, print digital pe pânză creat în 2011, este un exemplu perfect al operei sale satirice, acesta fiind pasionat în egală măsură de evenimentele majore din actualitate şi de iconografia Pop culture.

Cultul Pokémonilor a fost îmbrățișat şi de Jeanette Hayes, care, prin prisma culturii Pop și a celei a Internetului, recontextualizează istoria artei în picturi, videoclipuri și colaje digitale, iar acest interes al său pentru influența tehnologiei asupra artei se manifestă inclusiv în seria de lucrări în ulei din 2015 care încorporează Pokémoni.

Daniel Arsham este cel mai faimos artist vizual contemporan, colaborator al lui Merce Cunningham, Jonah Bokaer şi Heidi Slimane, căruia îi place să includă Pokémon în operele sale, un amalgam de cultură Pop, artă plastică și jucării pentru adulți. Între 2020 şi 2022, Arsham a avut nu mai puţin de trei expoziții realizate în cooperare cu The Pokémon Company, după care a lansat albumul proiectului Arsham’s Pokédex, în care a prezentat întreaga gamă de lucrări, de la sculpturile în mărime naturală la animații, picturi și desene.

Evident, exemplele pot fi mult mai numeroase, de la ucraineanca Linda Condes şi al ei Pokemon (2016) sau Zim Syed, artistul multidisciplinar originar din Bangladesh, cu Untitled (pokémon) din 2022, până la ilustratoarea portoricană Paula Marilo, care a reimaginat Pokémoni în vechea tradiţie japoneză Ukyio-e, ori tânărul pictor olandez Jochum van der Woude (Joccum), cu demersul său de a portretiza toţi cei 151 de Pokémoni din seria originală în manieră renascentistă… 

Nu putem încheia această baleiere fără a menţiona expoziţia creatoarei de Pop-Art din St. Louis, Katherine Bernhardt, vernisată în 2023 la galeria David Zwirner din Hong Kong, ce are un titlu imposibil de ţinut minte: Dummy doll jealous eyes ditto pikachu beefy mimikyu rough play Galarian rapid dash libra horn HP 270 Vmax full art. 

Acolo, Bernhardt a continuat explorarea fenomenelor Pop contemporane, concentrându-se pe personajele din jocul de cărți Pokémon, după ce îl prezentase cu un an înainte pe Pokémon Ditto în expoziția Why is a mushroom growing in my shower? de la Londra.

De remarcat este şi faptul că, tot în 2023, Muzeul Van Gogh din Amsterdam a celebrat a 50-a aniversare printr-un parteneriat cu Pokémon, ca modalitate de a-l introduce pe Van Gogh noilor serii de micuţi vizitatori. 

Pentru Pokémon x Van Gogh Museum, artiştii niponi Naoyo Kimura, sowsow şi Tomokazu Komiya au creat o serie de picturi inspirate de lucrări ale maestrului post-impresionist, inclusiv celebrul Autoportret cu pălărie gri de fetru. Ne întoarcem astfel privirea, din nou, spre Japonia.

Bogata moștenire reprezentată de artele și meșteșugurile tradiționale japoneze a modelat în mod semnificativ estetica “monstruleţilor de buzunar”, conferindu-i autenticitate prin rădăcinile în folclorul şi mitologia naţională, şi, cu toate că, aparent, nu ar exista vreun element comun între un fenomen cultural foarte tânăr precum Pokémon – asociat eminamente cu formele moderne de expresie artistică – și tehnicile tradiţionale, există o legătură fundamentală între cele două lumi. 

La fel cum există tipuri distincte de Pokémoni, printre care Iarbă, Foc, Apă, Pământ, Oțel sau Electric, majoritatea creaţiilor meșteșugăreşti – nu doar din Japonia, dacă ne gândim, de exemplu, la olărit – sunt realizate folosind… iarbă, foc, apă, pământ sau metal şi, în epoca modernă, electricitate.

Mai mult, în multiversul Pokémon, jucătorii sunt provocați constant să își perfecționeze abilitățile, să își hrănească creaturile și să le colecționeze, aşa cum şi artiștii fac eforturi continue pentru a-și ameliora practica, iar pasionații de artă și muzeele colecționează cu aviditate lucrările lor. 

Aceasta a fost premisa expoziţiei POKÉMON X KOGEI | Playful Encounters of Pokémon and Japanese Craft, organizată în 2023 la Japan House din Los Angeles şi prezentată apoi la Tokyo, care a conţinut zeci de lucrări inspirate de multiversul Pokémon, realizate de artişti din generaţii diferite, de la “comoara naţională” Morihito Katsura, ale cărui legături cu sculptura în metal există în familia lui de prin 1600, sau influenta creatoare contemporană din spaţiul artei şi designului textil Sudō Reiko, până la Terumasa Ikeda, tânăr artist pasionat de dialogul dintre tehnicile străvechi şi tehnologia modernă, şi Taiichiro Yoshida, pioner al prelucrării artistice a metalului. 

Dacă Ikeda, în ideea de a reprezenta concepte abstracte din multiversul Pokémon, a apelat la metoda raden pentru a conferi suprafeţelor sale sidefate “imaginea” de ecran digital, Yoshida şi-a creat seria de Pokémoni utilizând o tehnică tradiţională numită tagane, însă a obţinut culorile acestora prin metode inovative: auriul lui Jolteon (Pokémonul Electric) cu ajutorul electricităţii, roşul lui Flareon (Pokémonul de Foc) prin căldură, iar albastrul lui Vaporeon (Pokémonul de Apă) ca rezultat al unor reacţii chimice din soluţii apoase. 

Ieşind însă din sălile de expoziţie, parcursul artistic de trei decenii al Pokémonilor se defineşte cel mai bine prin design-ul cartonaşelor de colecţie, a trading card-urilor, ce au evoluat vizual de la primele modele simple ale lui Sugimori şi Nishida, care prezentau de obicei posturi statice pe fundaluri monocromatice, spre unele tot mai sofisticate – Full Art și Alternate Art -, precum cele create de studioul 5ban Graphics sau Hagemaru Himeno, încorporând poziții dinamice și ambienturi elaborate.

Trebuie să ne amintim că artiștii, publicul și lumea înconjurătoare alcătuiesc o rețea interconectată şi, pe măsură ce lumea se schimbă, arta reflectă aceste schimbări, iar percepțiile publicului evoluează la rândul lor, inevitabil, inclusiv în asimilarea trecerii de la tool-urile artei tradiționale la cele digitale. 

Jocurile video, CAP-urile, jocurile de cărţi collectibles, posterele, anime-ul de peste 1000 de episoade, plușurile și minifigurinele, toate fac parte cu drepturi egale din universul Pokémon şi acoperă împreună un spectru imens de posibilităţi de exprimare a creativităţii.

La 30 de ani de la apariţia Pokémonilor, având la dispoziţie peste 1000 de personaje, chiar cei care alcătuiesc publicul creează artă nouă în fiecare zi, cu sau fără ajutorul IA, pentru că, în esență, eclecticul fanbase Pokémon nu ar exista dacă arta care defineşte această lume nu i-ar atrage.

Text de IOAN BIG | POP-UP STORiEs 

Ilustraţie header – Zim Syed | “Untitled (pokémon)” (sursa foto: BoxHeart Gallery)