“Carne de Tigru” – Un spectacol necesar despre violența sistemică
Hub-ul cultural POINT propune în luna februarie o premieră care își asumă frontal una dintre cele mai dureroase realități ale prezentului: femicidul. Carne de Tigru, noul spectacol semnat de Lucas Neagu, este inspirat din fapte reale, din cazuri petrecute în România în memoria recentă și funcționează ca un demers artistic necesar, care nu caută să șocheze gratuit, ci să aducă luciditate acolo unde, de prea multe ori, există doar tăcere.
Spectacolul vorbește direct despre abuz, violență și despre mecanismele subtile prin care răul se construiește treptat.
Fără artificii estetizante și fără a „îndulci” realitatea, textul mizează pe un realism dur, asumat. Violența nu apare ca un eveniment izolat, ci ca un proces: unul lent, aproape invizibil, care se instalează în relații aparent banale și ajunge, inevitabil, într-un punct ireparabil.
Povestea urmărește dinamica unui cuplu – o victimă și un abuzator – însă structura dramaturgică inversează cronologia clasică. Relația este privită dinspre finalul inevitabil către un început care, la prima vedere, nu anunță nimic grav. Abuzul se normalizează prin gesturi mici, prin compromisuri repetate și printr-o acceptare treptată a unor comportamente care nu ar trebui niciodată tolerate.
Încă un detaliu interesant este decizia ca ambele roluri să fie interpretate de femei – Ioana Cojocărescu și Réka Kovács.
Alegerea schimbă radical perspectiva și mută accentul de pe o poveste „între doi oameni” pe dimensiunea colectivă a violenței. Abuzul nu rămâne niciodată izolat: el se propagă în jur, în tăcerile celor care asistă, în comunitate și, mai ales, în sistemele care eșuează constant în a proteja.
Pentru actrițe, Carne de Tigru depășește granița interpretării și devine un proces de asumare și expunere. Spectacolul nu caută confortul emoțional al publicului, ci confruntarea onestă cu o realitate care continuă să fie ignorată sau minimalizată.
Prin densitatea temei și prin opțiunile sale estetice minimale, Carne de Tigru (premiera: 13, 14 și 15 februarie) se impune ca un demers artistic dificil, dar necesar.
Un spectacol care nu oferă soluții, ci pune întrebări incomode și creează un spațiu de reflecție asupra modului în care violența este construită, tolerată și perpetuată. Un act de teatru care nu se încheie odată cu aplauzele, ci continuă în felul în care privim, reacționăm și ne asumăm responsabilitatea față de ceilalți.
text de DELIA MITRACHE | TEATRU
