Puține opere literare din Antichitate au influențat atât de profund și de durabil arta precum Metamorfozele lui Ovidiu. Opera poetului roman, scrisă undeva în anul 8 î.Hr., conține peste 250 de mituri grecești și romane, împletind sute de povești despre transformare într-o singură epopee care a modelat literatura, arta și înțelegerea mitologiei occidentale timp de milenii.
Începând din 6 februarie, prin expoziția Metamorphoses, Rijksmuseum din Amsterdam ne invită să descoperim acest poem considerat „Biblia artiștilor”, întrucât s-a dovedit a fi o sursă de inspirație perenă pentru lucrări despre zei, eroi, iubire, putere și natura schimbării în sine.
Importanța artei lui Ovidiu stă în faptul că abordează întrebări și teme care sunt încă relevante în lumea modernă.
Ne oferă povești prin care putem să ne explorăm mai bine sinele și lumea în care trăim și aduce în discuție subiecte precum puterea, sexualitatea, genul, rasa și arta, pe care oamenii le dezbat din cele mai vechi timpuri. Ne provoacă să recunoaștem schimbarea ca fiind fundamentală pentru experiența umană, fie că vorbim de circumstanțele, norocul sau identitatea care evoluează de la o etapă a vieții la alta.
Metamorfozele au pus laolaltă mituri despre creație și distrugere, trădare și gelozie, cruzime și compasiune.
Personajele trec prin acte extreme, dar firul comun care le leagă pe toate este schimbarea. De-a lungul versurilor au loc nenumărate transformări. Oamenii sunt preschimbați în păsări, izvoare, stânci, plante și stele, zeii devin animale, iar corăbiile lui Aeneas sunt transformate în nimfe.
Dar, dincolo de mit, Ovidiu vorbește despre realitatea naturii umane.
Omul care se leagă de rutină, trecut și relații pentru a evita un proces inerent al vieții. Metamorfozele ne reamintesc că nimic nu rămâne neschimbat și că tocmai transformarea stă la baza existenței.
Exemple precum ciclurile naturii, ziua și noaptea sau vârsta omului sugerează că tot ceea ce este destinat să existe este, mai devreme sau mai târziu, menit să se transforme. Căderea Troiei a fost un moment de distrugere, însă din cenușa ei s-a ridicat Roma, transformare care, în cele din urmă, a asigurat moștenirea troienilor.
La fel ca multe opere din antichitatea greco-romană, Metamorfozele provin dintr-o cultură patriarhală în care violența și sexualitatea, teme recurente, apar deseori împreună.
Dar prezența lor nu este întâmplătoare, ci sunt chestionate alături de alte abuzuri de putere, fie ele eroice sau divine. Într-o operă centrată pe transformarea forțată, violența sexuală nu poate fi separată de preocupările centrale ale poemului, precum legătura dintre libertate, voință și umanitate.
Când Jupiter o atacă pe Callisto, actul este descris drept unul ce nu poate fi numit „fără crimă”. La fel, tapiseria lui Arachne înfățișează abuzurile zeilor drept „crimă cerească”. Ceea ce poate să pare o contradicție constituie, și în lumea poetului, și în a noastră, o realitate cu care ne confruntăm: puterea, mai ales cea de natură divină, coexistă cu violența și abuzul.
Transformările personajelor feminine evidențiază adesea teme precum libertatea de acțiune, rezistența și complexitatea iubirii. Dorința feminină, constrângerile sociale și provocările maternității arată cum schimbarea, uneori bruscă, alteori tragică, poate dezvălui forța interioară. Când Arethusa, urmărită de zeul râului Alpheus, cere ajutorul zeiței Artemis, aceasta este învăluită într-un nor și dusă în siguranță spre Sicilia.
Ajunsă la Ortygia, se preschimbă într-un izvor, un simbol puternic al rezistenței feminine împotriva violenței masculine. Ovidiu le conferă în mod constant femeilor o voce puternică, conturându-le portrete la fel de complexe precum cele ale bărbaților și examinează modul în care trăsăturile considerate de obicei masculine capătă un nou înțeles atunci când sunt exprimate prin intermediul lor. În loc să se concentreze pe celebrele victorii ale lui Hercule, Ovidiu ne îndreaptă atenția către mama sa, Hecuba, și semnificației actului de a da naștere unui erou.
În cadrul expoziției, peste 80 de capodopere din diferite perioade, inclusiv picturi, sculpturi, obiecte de aur, ceramică, fotografie contemporană și video, ne arată cât de importantă și relevantă este această operă, chiar și în zilele noastre.
Printre obiectele expuse se numără „Danae” de Titian, „Minerva și Arachne” de Tintoretto, celebrele „Jupiter și Io”, „Ganymede” și „Danae” de Correggio, „Narcis” de Caravaggio și „Pygmalion” din marmură de Rodin, alături de versiunea picturală a lui Gérôme.
De asemenea, vedem și cele trei capete ale lui Arcimboldo și Perseul din bronz în mărime naturală cu capul Meduzei, realizat de olandezul Hubert Gerhardt pentru Ducele de Bavaria, prezentat pentru prima dată împreună cu modelul care l-a inspirat pe Benvenuto Cellini. Cu alte cuvinte, dacă veţi ajunge în primăvara aceasta la Amsterdam, merită să vă treceţi în agendă o vizită la Rijksmuseum.
» Text de Teodora Bratu | Artă și Cultură
Foto cover: Juul Kraijer, SPAWN (Rijksmuseum)
