Harta Literară transformă Bucureștiul într-un spațiu de întâlnire între real și ficțiune, cartografiind locurile care apar în cărți și invitând cititorii să descopere orașul prin povești.
Proiectul, dezvoltat de ONG-ul Tech and Tonic, este o platformă interactivă și mereu în schimbare, construită prin contribuții, documentare și dialog cu comunitatea. Cristina Foarfă, coordonatoarea proiectului, ne-a povestit mai multe despre cum a luat naștere Harta Literară, de ce e importantă pentru felul în care privim orașul și cum putem, prin literatură, să redescoperim Bucureștiul de zi cu zi.
Cum a apărut ideea Hărții Literare? A existat un moment anume care v-a făcut să spuneți: „Orașul ăsta merită o hartă a literaturii sale”?
E o idee foarte veche, care a apărut pe harta mea mentală prin 2012, când coordonam Bookaholic.ro. Între timp, a prins rădăcini, s-a dezvoltat, a căpătat diverse forme, s-a maturizat, s-a copilărit la loc, până a ajuns la ce vedeți acum pe hartaliterara.ro. Probabil e și o reminiscență a vremurilor când lucram la Metropotam.ro, când Bucureștiul a devenit efectiv parte din ADN-ul meu și îi știam fiecare colț, fiecare cârciumă, fiecare intersecție și fiecare librărie.
S-au suprapus de fapt două hărți – una a literaturii și una a orașului, un „animal urban”, cum ziceam pe vremea Metropotam, căruia îi place să citească și e un Bookaholic prin definiție. Orașul ăsta merită cu siguranță toate hărțile posibile care să-i descopere straturile, cu atât mai mult una literară, care să-i suprapună ficțiunea, simbolul, povestea, și care să aducă literatura în concretul de zi cu zi.
E un alt mod de a descoperi orașul și un alt mod de a citi literatura, unul mai personal, aș zice. Literatura nu e ceva abstract, într-un turn de fildeș plutind în neant, ci ceva concret, profund ancorată în locuri, în istoria urbană și în experiențele noastre de zi cu zi. Bucureștiul a inspirat scriitorii și îi inspiră în fiecare zi și nu mă refer la inspiratul ăla de tip „muză”, ci la faptul că provoacă o reacție.
Nu poate să-ți fie indiferent Bucureștiul, poate să te enerveze într-o zi, să te scoată din minți a doua zi, să te fascineze, să te surprindă, să-ți dea emoții, să îi provoace bucurie sau plăcere zilele următoare. Iar asta se întâmplă și cu scriitorii care l-au locuit sau îl locuiesc și toate aceste lucruri se văd în textele lor.
Harta Literară promite „plimbări reale prin locuri ficționale”. Cum se traduce concret această îmbinare între tehnologie, literatură și oraș?
Prin exact ceea ce este: o hartă interactivă a locurilor care apar în cărți și a celor cu valoare literară. Un fel de Google Maps al literaturii, care te lasă să vezi unde a locuit Otilia, pe unde o ardeau Craii de Curtea Veche, prin ce lumi fantastice se mișcau personajele lui Eliade, cum vedea Mircea Cărtărescu Oborul și Colentina, în câte Mega Image-uri merg personajele Laviniei Braniște sau în câte texte apare Cișmigiul, traversând epoci și stiluri.
Uneori îți dai seama că un pasaj citit demult prinde contur abia când ajungi în fața blocului sau a intersecției din care a pornit. Platforma adună, filtrează și cartografiază literatura, transformând-o într-o experiență interactivă.
Practic, poți să „te plimbi” prin oraș urmând firele ficționale, să descoperi un București în straturi, real, imaginar, simbolic. Poți merge pe urmele unui autor, prin locurile unei cărți, poți explora o categorie, să zicem literatura postmodernă sau literatura scrisă de femei, poți explora o zonă.
Unul dintre cele mai simpatice feedback-uri a fost când oamenii au vrut să vadă dacă pe hartă apare ceva din zona lor și au avut surpriza să vadă că un scriitor a scris despre strada unde locuiesc, despre blocul unde stau, despre barul lor preferat sau despre shaormeria de la colț. Ajungi să le privești astfel cu alți ochi, să iasă din banal, să se recontextualizeze.
Cum selectați locurile ce intră pe hartă? Care sunt criteriile – literare, istorice, emoționale?
Sunt toate la un loc. Aș minți dacă aș spune că am avut o metodologie clară în cap când am pornit Harta Literară. Cred că abia acum începem să simțim un pic nevoia de rigoare, pentru că proiectul a căpătat amploare și devine relevant pe mai multe paliere – și culturală, și educațională, și pentru specialiști, și pentru amatori, și pentru pasionați de anumite epoci sau autori, și pentru elevi sau studenți.
Inițial, am avut în gând să acoperim cât de mult se poate din literatura clasică, dar să punem accent puternic și pe cea contemporană. Vedem harta ca pe o modalitate inedită de promovare a culturii scrise așa că am vrut să avem cât mai mulți autori contemporani. Și poezie, da, cine s-ar fi așteptat să punem poezie pe o hartă a orașului? Pentru literatură mai degrabă clasică, ne-am bazat foarte mult pe documentarea excepțională făcută de Andreea Răsuceanu pentru cărțile sale de geografie literară.
Pentru cea contemporană, am mers foarte mult pe un criteriu hai să-i zicem de proximitate, emoțional – ce ne place, ce avem pe acasă, ce scriitori ni se par relevanți. Aici am fost atenți – nu am pus maculatură pe hartă și nici nu vom pune, doar de dragul de-a o umple.
Am pus scriitori care au trecut testul criticii, ale căror texte au ceva de spus în literatură. Suntem imposibil de departe de a fi terminat. Nici măcar nu am apucat să punem toți autorii care ne plac, deși avem deja peste 600 de asocieri între locuri și cărți. Harta asta, de fapt, nu se va termina niciodată și asta e frumusețea ei. Despre București s-a scris enorm și se va scrie enorm, pentru că e un oraș viu, un personaj în sine.
Ce rol are documentarea Andreei Răsuceanu în arhitectura acestui proiect și ce a însemnat colaborarea cu ea?
Andreea Răsuceanu a fost extraordinar de deschisă și generoasă, punându-ne la dispoziție documentarea sa despre Bucureștiul literar și oferindu-ne permisiunea să o folosim în proiect. Documentarea ei ne-a dat o structură pe care altfel ar fi fost imposibil să o inventăm de la zero.
Mai mult, Andreea a ținut un tur ghidat al zonei Mântuleasa – un punct cheie, atât în literatura lui Mircea Eliade, cât și în propria ei literatură. Turul de pe Mântuleasa a fost un moment în care am simțit, foarte clar, cum literatura poate redesena un cartier prin simplul fapt că îl povestește. Ne bucură mult colaborarea cu ea, pentru că Andreea nu e doar o cercetătoare riguroasă a geografiei literare, ci și o scriitoare minunată, cu o sensibilitate specială pentru felul în care locurile și poveștile se reflectă reciproc.
Pentru noi a fost o validare că facem bine ce facem, că este genul de proiect care poate atrage lângă el oameni minunați, scriitori și cercetători minunați și, mai ales, un public entuziast și cu chef de citit.
Există spații literare din București pe care le considerați „noduri de sens”, locuri unde ficțiunea și realitatea se întâlnesc într-un mod aparte?
Desigur, ar fi simplu de vorbit despre Capșa, Mântuleasa, Calea Victoriei sau alte locuri clasice ale literaturii. Mai interesant mi se pare însă când ne îndepărtăm de centru și de locurile bine știute. Recunosc că, deși stau în centru, am o aplecare aparte spre periferii și cartiere. O surpriză simpatică a fost când am văzut cât de plin este Berceniul de referințe literare. Berceniul Literar! Sună superb și cu siguranță vom face niște tururi cu acest nume.
De multe ori, cele mai puternice noduri nu sunt locurile celebre, ci cele aparent nespectaculoase, care se încarcă brusc de sens când descoperi ce autor a trecut pe acolo. Ajungi să vezi Ferentariul cu alți ochi când îl privești prin lentila literaturii, îți recunoști propriile experiențe cu instituțiile publice când vezi un personaj la ghișeul de taxe și impozite sau parcă știi despre cine e vorba când citești despre o experiență într-un spital anume. Aici mi se pare frumusețea hărții, că te face să redescoperi spații underated într-un alt fel.
Cum se schimbă felul în care oamenii văd orașul după ce îl parcurg pe Harta Literară?
Îi apropie de el, le devine mai intim, se împrietenesc cu el. E un sentiment trippy și ușor amuzant când ești în zona liminală dintre ficțiune și realitate. Cum zicea un prieten al Hărții: „parcă se plimbă niște personaje invizibile cu mine pe stradă, mă uit altfel pe unde calc”.
Cred că asta face Harta, de fapt: îți mută atenția. Nu mai ești doar un trecător grăbit, ci devii un fel de cititor al orașului, iar locurile capătă o altă densitate, o altă încărcătură.
Spuneți că harta este „vie” și deschisă contribuțiilor. Ce tip de descoperiri vin din partea cititorilor sau a comunităților? Există un exemplu de loc adăugat de comunitate care v-a impresionat sau a deschis o direcție nouă în proiect?
Cel mai mult ne-a emoționat, cel puțin la început, când veneau scriitorii către noi cu locuri din cărțile lor, când vedeam că se bucură că sunt acolo, că dau share, că își pun cover photo. Nu au fost puțini și, în general, am găsit super deschidere din partea lor când am vrut să le punem cărțile pe hartă, să îi invităm să facă evenimente sau când le ceream sfatul pe diverse lucruri.
S-au născut multe idei din discuțiile cu comunitatea (mai ales după tururile literare, când stăteam la bere), unele ușor de pus în practică, altele minunat de fanteziste. Am vorbit despre traduceri, despre podcast-uri, despre integrare de audio, despre o aplicație tip waze literară cu voci de scriitori, despre extindere spre alte țări, ba chiar și despre realitate augmentată sau VR.
Tech and Tonic lucrează la granița dintre tehnologie, cultură și societate. Cum vedeți contribuția tehnologiei la accesibilizarea culturii într-un oraș ca Bucureștiul?
Cred că folosirea tehnologiei într-un mod creativ și etic e esențială. Și nu pentru că așa vrem noi, ci pentru că asta e lumea în care trăim și, decât să ne plângem că oamenii stau pe telefon și nu mai citesc cărți, hai să vedem cum putem aduce cărțile la ei, parte din obiceiurile de zi cu zi.
Cred că tehnologia poate veni cu soluții creative de a aduce cultura acolo unde sunt oamenii, online și offline și că, folosită, cum spuneam, etic, poate avea un impact bun în societate. Tehnologia e, până la urmă, o punte: îi duce pe oameni către cultură pe traseele pe care circulă deja. Ne luptăm cu toții pentru atenția oamenilor și cu algoritmii și ce este, de fapt, în joc, e (chiar dacă e pompos spus) societatea în care vrem să trăim.
Vrem să trăim înconjurați de oameni care fac endless doom scrolling, victime ale manipulării și algoritmilor, sau de oameni cu gândire critică, capacitate de sinteză, imaginație?
Pentru că asta aduce cultura, și aici nu mă refer doar la cărți. Și, da, cred foarte tare că trebuie să fie accesibilă cultura, din toate punctele de vedere – să ajungi ușor să consumi cultură, să nu existe obstacole financiare, să nu fii privit cu dispreț doar pentru că nu știi ultimele vernisaje din oraș sau pentru că ai venit la teatru în haine simple.
Sigur că are și tehnologia un rol aici, dar cred că cel mai mare rol îl avem noi, ca oameni și locuitori ai unei comunități, să găsim căi de dialog cu cei de lângă noi, să lăsăm elitismele deoparte și să înțelegem că, cel puțin istoric, cultura a fost un privilegiu.
În ce direcții se extinde Harta Literară? Ce orașe sau zone sunt pe lista voastră pentru capitolele următoare?
Dezvoltarea platformei și a Bucureștiului a fost posibilă într-o primă etapă printr-o co-finanațare AFCN. Ne bucurăm să putem extinde proiectul și la Iași și Brașov, anul viitor, tot cu ajutorul AFCN, și căutăm soluții să ajungem și la Timișoara și Cluj, în primă instanță, apoi, desigur, național.
Fiecare modul, cum îi spunem noi, pentru un oraș, implică mulți pași: identificare, selecție pe anumite criterii, verificare cu experți locali, editare și integrare în platformă. Asta e baza – să punem locurile pe hartă. Pornind de aici, facem tururi literare ghidate de scriitori și antropologi, quest-uri urbane, lecturi publice, petreceri și tot felul de alte evenimente pe care le mai avem în cap.
Harta este, de fapt, un punct de plecare. Pe baza ei se pot face atâtea lucruri și se poate activa în foarte multe feluri – culturale, educaționale, turistice, de explorări urbane etc. Ne dorim ca ea să ajungă în cât mai multe comunități care să-și facă propriile trasee pe ea.
Faptul că a fost atât de bine primită, că avem parteneriate cu facultăți, biblioteci, edituri, muzee, tot felul de instituții publice sau private, ne-a făcut să ne dăm seama că proiectul poate căpăta o amploare foarte mare pe termen lung, poate chiar să iasă din granițele României.
Ce v-a învățat acest proiect despre București, nu cel din cărți, ci cel în care trăim?
Că absolut orice loc poate apărea în literatură! De la cluburi la shaormerii, de la monumente istorice la străduțe super obscure, de la parcuri la blocuri comuniste din cartiere, de la supermarketuri la secții de poliție, absolut orice își are locul în cărți. Bucureștiul se lasă scris de oricine, în orice registru, ceea ce îl face un oraș extraordinar de democratic în literatură.
Dacă ați putea alege un singur loc de pe Hartă care să devină punctul de pornire pentru cineva ce descoperă Bucureștiul literar pentru prima dată, care ar fi și de ce?
Aș zice Cișmigiul, e cel mai ofertant în termeni de autori și diversitate. Îi ai acolo și pe Mateiu Caragiale și pe Eliade și pe Mihail Sebastian și pe Nicolae Filimon, dar și pe Ioana Pârvulescu, Radu NIțescu, Cristian Popescu, Marian Coman sau Florin Chirculescu. Și e fain să vezi cât de diferit e reprezentat același parc, deloc mare, în cărți diferite și în epoci diferite și câte personaje și scriitori au trecut pe acolo.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR | POVEŞTI DIN BUCUREŞTI
