Interviu în exclusivitate cu actorul CHRIS PRATT despre thrillerul SF “MERCY”
În thrillerul SF Mercy, Chris Pratt îl interpretează pe detectivul LAPD Chris Raven, un polițist care ajunge să fie judecat pentru uciderea propriei soții și are la dispoziție doar 90 de minute pentru a-și dovedi nevinovăția – înainte ca un judecător-juriu-călău bazat pe inteligență artificială (Rebecca Ferguson) să-i decidă soarta.
Literalmente prins în „scaunul fierbinte” al sistemului Mercy, o formă infailibilă de justiție pe care el însuși o susținuse cândva ca soluție la valul uriaş de infracțiuni capitale, trebuie acum să-și adune toate resursele și să scoată la iveală fiecare frântură de dovadă din cloud-ul primăriei orașului – arhiva care conține înregistrări ale fiecărei interacțiuni sociale publice (și private) pe care a avut-o vreodată – pentru a se exonera… înainte ca timpul să expire.
Unul dintre cei mai de succes actori de la Hollywood în prezent, CHRIS PRATT este cunoscut mai ales pentru rolurile sale din seriile Guardians of the Galaxy și Jurassic World. L-am întâlnit la Los Angeles, unde a vorbit despre realizarea noului său thriller futurist, Mercy. Conversația noastră a fost editată pentru claritate și concizie.
Mercy este probabil unul dintre cele mai așteptate filme SF ale anului 2026. Ce anume te-a atras inițial la acest proiect?
Chris Pratt: Mi s-a părut că scenariul este excelent, dar, dincolo de asta, îl ador pe Timur [regizorul Timur Bekmambetov]. Am mai lucrat cu el înainte, așa că a fost o oportunitate de a colabora din nou, plus că a fost și o ocazie de a filma în Los Angeles, lucru care se întâmplă din ce în ce mai rar, așa că am fost recunoscător și pentru asta. Uneori ajunge pe biroul meu un proiect care nu seamănă cu nimic din ce am citit vreodată.
Văzusem Profile [2018], un film de mai mică anvergură, dar foarte reușit, realizat de Timur în stilul „screen-life” [unde acțiunea se desfășoară pe ecranele telefoanelor, laptopurilor, camerelor de supraveghere] și mi s-a părut extrem de interesant, așa că ideea de a duce acest concept la un alt nivel, mai cinematografic, de a ieși din tiparul filmelor screen-life realizate cu bugete relativ mici și de a adăuga efecte vizuale puternice, un buget mai mare și actori foarte buni mi s-a părut un pas firesc și foarte inspirat.
Este și foarte diferit față de tot ce te-am văzut făcând până acum.
CP: Mi-am dorit dintotdeauna să joc un detectiv. Fratele meu a fost polițist și m-a ajutat din postura de consultant tehnic la acest film, așa că a fost și o ocazie pentru noi doi să lucrăm împreună. Mi-a plăcut și modul în care au imaginat Los Angeles-ul într-un viitor nu foarte îndepărtat, aflat la granița unei realități distopice și a posibilității de a integra inteligența artificială în sistemul de justiție… toate aceste lucruri m-au atras. Sunt într-o poziție norocoasă în care, de cele mai multe ori, pot spune „nu” atunci când citesc scenarii, dar în cazul acestuia, după ce l-am citit, a urmat un „da” destul de rapid.
Care este povestea din spatele sistemului Mercy pe care îl vedem în film?
CP: Filmul este plasat într-un viitor în care infracțiunile capitale au explodat. Sistemul de justiție nu mai face față, iar autorităţile oraşului au obținut suficient sprijin public pentru a folosi ceea ce se numește LA Municipal Cloud, practic o lume a supravegherii digitale, susținând că aceasta oferă suficiente dovezi pentru a inculpa pe cineva, cu o probabilitate de peste 90% că acea persoană este vinovată.
Ca acuzat, ai apoi 90 de minute să demonstrezi că ești nevinovat, iar dacă nu reușești, vei fi executat. Ideea este că Mercy Capital Court este judecător, juriu și călău, un sistem condus de IA, lipsit de prejudecăți umane sau politice, care se bazează strict pe fapte și elimină orice posibilitate de eroare umană.
Ai menționat că ai mai lucrat cu Timur Bekmambetov…
CP: Am jucat într-un film numit Wanted (2008), pe care el l-a regizat, alături de Angelina Jolie. A fost unul dintre primele filme pe care le-am făcut vreodată în Los Angeles, acum vreo douăzeci de ani sau ceva de genul ăsta.
Urmărind Mercy, mi s-a părut vizual foarte diferit de aproape orice văzusem înainte, iar apoi mi-am amintit de filmul screen-life Searching din 2018. L-ai văzut? A fost o referinţă pentru acest film?
CP: Am văzut Searching, dar filmul care mi s-a părut cu adevărat foarte bine realizat a fost Profile [2018]. Este un alt film screen-life pe care l-a făcut și care m-a impresionat profund. Cred că acest tip de filme a început să tot apară în ultima vreme, pentru că pot fi realizate relativ ieftin, fiind filmate în principal cu camere pe care le folosim zilnic, indiferent că apelăm la camere de bord sau screen-cam-uri. La fel ca Searching, Profile se înscrie în această zonă și a reprezentat un punct de referință, dar în Mercy ne-am dus mult mai departe, pentru că am avut la dispoziţie un buget mai consistent.
O mare parte din povestea filmului este construită din perspectiva judecătoarei Maddox [Rebecca Ferguson] asupra mea şi, practic, urmărim procesul, precum și toate probele care se aduc, dar, de asemenea, ieșim din această abordare a situaţiei și avem acces inclusiv la un punct de vedere obiectiv. Deci filmul nu este spus în întregime prin prisma lui Maddox, aşa că n-aș spune că este un film screen-life în totalitate, dar am integrat acest stil acolo unde a avut sens.
La suprafață, pare o poveste foarte concentrată într-un singur spațiu, dar, în realitate, lucrurile nu stau deloc așa. Vedem multe lucruri care se întâmplă în afara sălii de judecată, proiectate pe ecrane virtuale…
CP: Și vezi foarte multe lucruri simultan, iar asta îl face atât de contemporan. Sigur, poate fi receptat ca o piesă în trei acte despre mine, judecat timp de 90 de minute consecutive, însă vedem și toate aceste viniete și momente din viața personajului, secvențe de acțiune, precum şi fiecare dovadă care fie îl va exonera, fie îl va condamna. Toate acestea au trebuit filmate cumva şi, practic, am filmat această piesă în trei acte printr-o serie de cadre foarte, foarte lungi, uneori de 50 sau 60 de pagini o dată, în timp ce toate vinietele şi celelalte bucăţi au fost filmate în zile separate, în afara calendarului de filmare a procesului propriu-zis.
Cum a fost să vezi filmul pentru prima dată?
CP: A fost uimitor! Eram cu fiul meu, Jack, care are 13 ani, și cu soția mea, Katherine, și amândoi au stat cu sufletul la gură tot timpul. Vezi tu, de fiecare dată când faci un film atât de dependent de post-producție, experiența vizionării sale este una specială. De obicei, știi la ce să te aștepți, pentru că ai fost pe platou în fiecare zi, dar nu vezi un puzzle de o mie de piese precum acesta, pus cap la cap, până la finalul procesului.
De regulă, faci un film, iar acesta reprezintă un cadou al tău pentru public, dar tu nu îl poți privi niciodată cu detașare, pentru că ești prea implicat emoțional datorită seriei de experienţe pe care ai trăit-o făcându-l. A existat un pic din chestia asta şi aici, dar pentru că atât de mult a fost realizat abia în post-producție nu știam exact cum va arăta în final Mercy. Cunoşteam povestea, știam fiecare moment dramatic ce o compune, dar, totuși, a fost foarte incitant să-l văd asamblat și l-am simțit ca pe ceva nou… când l-am văzut complet, am zis: „Oh, da, e foarte tare!”. A fost foarte distractiv să văd cum au pus totul cap la cap.
Care a fost cea mai mare provocare în a-l face?
CP: Au fost multe provocări, pentru că, pe set, am filmat foarte multe cadre lungi şi, prin urmare, nu aveai prea multe puncte în care să poţi face după aia racorduri la montaj… am avut duble de 40–50 de minute, cu foarte mult dialog. Dincolo de asta, aveam şi repere vizuale peste tot unde trebuia să am grijă la ce fac, adică eram într-un call video cu un personaj într-o parte, cu fiica mea în alta, mai jos era o probă la proces, iar în alt colț se întâmpla ceva cu totul nou… reacționam la toate acestea acolo, pe platoul de filmare, dar ele nu erau acolo în realitate.
Sunt însă deja obișnuit cu asta din Jurassic Park și Guardians of the Galaxy, deci a reacţiona la ceva ce nu exista fizic acolo nu reprezenta pentru mine o noutate. Provocarea a fost însă aceea de a le filma coerent în acele cadre lungi, deci de a alege momentele în care să încetinesc pentru a creşte suspansul și pe cele în care să accelerez pentru a crea agitație… a fost ca un dans tehnic, ca și cum ai învăța un număr coregrafic de mare complexitate și apoi trebuie să îl execuți pe scenă.
Cum a fost colaborarea cu Rebecca Ferguson? Ați lucrat efectiv împreună pe platou?
CP: Ei bine, da și nu. Rebecca joacă rolul lui Maddox, judecătoarea AI… dacă Judge Judy și Terminator ar avea un copil, acela ar fi Maddox. De cele mai multe ori, Rebecca apărea pe un ecran sau ca voce în diferite părți ale imensului decor al tribunalului Mercy în care mă aflam eu şi, de fapt, ea era pe un platou de filmare separat, cu o cameră în față, iar imaginea ei era transmisă pe ecranul de deasupra capului meu. Alteori, reacționam doar la vocea ei, imaginându-mi unde ar fi fața ei, în funcţie de cadru. Uneori, camera era în spatele meu și atunci ea era acolo, dar alteori eram filmat doar eu, ea nu era prezentă fizic și doar o auzeam prin casca din ureche.
Ce speri să rămână publicului după ce vede filmul?
CP: Sper din tot sufletul ca oamenii să îl vadă pe un ecran mare, pentru a fi complet absorbiți de această lume, așa cum a fost gândită în 3D, cu toate acele elemente care vin spre ei. Este o experiență intensă! Sper să meargă la cinema și să retrăiască senzația pe care o aveau când vedeau filme precum Speed, care nu îți dau nicio clipă de respiro de la început până la final. Este o adevărată călătorie cinematografică și sper ca oamenii să se distreze. Este un omagiu adus thrillerelor clasice, de modă veche.
Interviu de STEVEN GOLDMAN
Adaptare: Ioan Big
Foto header: Jeff Spicer/Getty Images for Amazon MGM and Sony Pictures Entertainment
Fotografii şi imagini film “Mercy” – Courtesy of InterCom Film
“MERCY” va fi lansat în cinematografele din România pe 23 ianuarie
Citește mai multe articole din FILM.
