Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 06/11/2025
Film Junior

PREMIERĂ 2025 | JUNGLA VESELĂ: AVENTURI ÎN ERA DINOZAURILOR | Prietenii la nevoie se cunosc

Bianca Roiu De Bianca Roiu
Comentarii PREMIERĂ 2025 | JUNGLA VESELĂ: AVENTURI ÎN ERA DINOZAURILOR | Prietenii la nevoie se cunosc Share PREMIERĂ 2025 | JUNGLA VESELĂ: AVENTURI ÎN ERA DINOZAURILOR | Prietenii la nevoie se cunosc
Jungla veselă - Aventuri în era dinozaurilor


JUNGLA VESELĂ: AVENTURI ÎN ERA DINOZAURILOR | Prietenii la nevoie se cunosc

Cel mai important mesaj pe care îl învățăm de la JUNGLA VESELĂ: Aventuri în era dinozaurilor este nevoia de a avea prieteni și de a crea relații puternice.

În cea mai nouă animație distribuită de Bad Unicorn și realizată de Sandcastle Studios, facem cunoștință cu Momo, o maimuță jucăușă și hiperactivă, și Trompi, un elefant plin de compasiune și optimism. Cei doi împart totul și ar face orice unul pentru celălalt, iar prietenia lor este pusă la încercare când un portal către trecut se deschide în jungla lor.

jUNGLA VESELA jungle-beat-2-the-past-
Jungla veselă – Aventuri în era dinozaurilor

Filmul începe cu o zi obișnuită din viața lui Momo și Trompi, până când aceștia descoperă un stegozaur în jungla lor. Aparent, prietenul lor extraterestru Fneep experimenta cu portaluri către trecut și unul dintre dinozauri a ajuns în prezent. Iar în procesul de a-l duce înapoi în era sa, Trompi este teleportată înapoi în timp alături de stegozaur și portalul se închide înainte ca Momo și Fneep să poată reacționa.

jUNGLA VESELA jungle-beat-2-the-past-
Jungla veselă – Aventuri în era dinozaurilor

De-aici, începe o adevărată aventură în timp și spațiu: în timp ce Trompi explorează trecutul și face cunoștință cu dinozaurii, Momo se străduiește să găsească o soluție împreună cu Fneep pentru a deschide din nou portalul. Fiecare încearcă diverse metode pentru a călători în timp, însă se dovedește a fi o adevărată provocare care rezultă în multe eșecuri și planuri nereușite. Cu toate acestea, nici Momo și nici Trompi nu se lasă descurajați de toate obstacolele. Încrederea pe care o au unul față de celălalt, atât în iscusința lui Trompi cât și în determinarea lui Momo, le dă puterea să nu-și piardă speranța și convingerea că se vor reuni.

jUNGLA VESELA jungle-beat-2-the-past-
Jungla veselă – Aventuri în era dinozaurilor

Iar prietenia lor este cea ce îi ajută pe Momo și Trompi să construiască noi relații puternice, care să-i îndrume în această aventură deosebită: Trompi se împrietenește cu Suspi, un plesiosaur căruia îi este frică de apă, și cu Trey, un T-Rex care încearcă să-i impresioneze pe ceilalți cu puterea sa, și cu ajutorul lor reușește să străbată jungla preistorică și să-l regăsească pe Momo. Iar Momo le convinge pe celelalte animale din junglă să-l ajute în toate propunerile sale trăsnite, până reușește să călătorească înapoi în timp și s-o salveze pe Trompi.

Trailer | Jungla veselă – Aventuri în era dinozaurilor

Astfel de povești ne aduc aminte cât de important este să avem prieteni pe care ne putem baza. Pentru că o prietenie adevărată se cunoaște întotdeauna la bine, dar mai ales la greu.

Din 7 noiembrie 2025 filmul îi așteaptă pe copii în cinematografe, ca să descopere această aventură plină de haz, acțiune și compasiune.

text de Bianca Roiu | FILM | JUNIOR

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută