IRIDESCENT 2025 | Festivalul internațional de dans contemporan, o oglindă necesară a realității
În noiembrie 2025, Centrul Național al Dansului București (CNDB) găzduiește o nouă ediție a Festivalului Internațional de Dans Contemporan IRIDESCENT, un eveniment care reunește artiști din toată lumea sub un același principiu: dansul ca formă de gândire.
Aici, corpul devine o arhivă, un teritoriu plin de sens. În această ediție, mișcarea ne vorbește despre memorie, tehnologie, vulnerabilitate și rezistență. Fiecare spectacol aduce o perspectivă proprie asupra felului în care trăim, simțim și ne raportăm la lume.
Ca recomandări, iată zece producții invitate, care, împreună, definesc o hartă a prezentului din perspectiva emoțiilor și tensiunilor.
“On the Poetics of Touch”, de Mariana Gavriciuc [România]
O instalație performativă între gest și emoție, în care Mariana Gavriciuc transformă atingerea într-un limbaj comun al umanității. Publicul nu e doar spectator, ci co-creator într-un experiment senzorial: cum se schimbă sensul unei atingeri atunci când devine conștientă, analizată, performată?
Lucrarea chestionează singurătatea lumii digitale și ne invită să regăsim ceea ce e esențial: contactul real, viu, fragil.
“153 de secunde”, de Ioana Păun [România]
Durata unei tragedii poate fi măsurată în timp, dar efectele ei se prelungesc în conștiință. Noua creație a Ioanei Păun are ca subiect incendiul din Colectiv, transformând memoria colectivă într-un act artistic.
Un container industrial, vopsit în portocaliu, devine simbolul unui sistem blocat, al unei furii care s-a dizolvat prea repede.
“This is Unreal”, de Pierre Godard & Liz Santoro [Franța/SUA]
Când realitatea devine un construct digital, ce mai înseamnă să fii prezent? În This is Unreal, o simfonie a confuziei dintre om și mașină, dansul se intersectează cu inteligența artificială, clonarea digitală și estetica deepfake.
Spectacolul e o reflecție despre identitate și autenticitate într-o lume a simulacrelor, unde mișcarea corpului uman devine ultimul spațiu autentic al existenței.
“Hollow: Baby”, de Viktor Szeri, Tamás Páll, Gyula Muskovics [Ungaria]
O aventură performativă care îmbină dansul contemporan, arta media și mecanismele jocului de rol live. Publicul intră într-un univers fluid, în care realul se destramă și renaște la fiecare gest. Proiectul este o meditație despre identitate și metamorfoză, o cameră obscură a minții în care orice formă e temporară, iar totul poate deveni altceva.
“Gaitless”, de Uroš Krčadinac & Marko Milić × MIREVI [Serbia]
Un gest absurd poate deveni politică a corpului. Inspirat de o știre reală – un grup de hoți care a păcălit camerele AI rostogolindu-se – Gaitless transformă acest episod într-o reflecție ironic-subversivă despre limitele percepției tehnologice. Într-o lume în care algoritmii ne citesc, ne clasifică și ne reduc la modele, corpul uman scapă controlului prin gesturi imprevizibile, poetice.
“Acting Out”, de Mihai Lukács [România]
Mihai Lukács dedică Acting Out Estherei Magyar-Gonda – dansatoare, pedagogă și luptătoare antifascistă – readucând în atenție forța unui corp care a refuzat să se supună. Cu Katia Pascariu în rol central, spectacolul explorează corpul ca arhivă vie a traumei. Un performance despre fragilitate și curaj, despre memoria mișcării ca formă de pedagogie politică.
“Gong”, de Filiz Bozkuş Al [Turcia]
Sunetul devine respirație, corpul devine instrument de rezonanță. Filiz Bozkuş Al vorbește despre forțele invizibile care ne modelează viețile și despre redescoperirea centrului propriu. Într-o lume asurzită de zgomot, spectacolul invită la ascultare – la acel moment suspendat dintre două bătăi de gong, unde se naște liniștea.
“The Body Symphonic”, de Charlie Khalil Prince [Liban]
Charlie Khalil Prince explorează corpul ca spațiu de luptă și refugiu, inspirându-se din contextul politic instabil al Libanului. Mișcarea devine limbajul unei revolte silențioase, o meditație asupra puterii de a rămâne viu și vizibil. Într-un decor auster, artistul își recompune identitatea, corpul devenind instrument și manifest.
“Black”, de Oulouy [Spania/Coasta de Fildeș]
Corpul este folosit ca o armă împotriva violenței, prejudecății și uitării. Inspirat de mișcările sociale contemporane, artistul confruntă publicul cu realitatea dureroasă a discriminării, dar și cu frumusețea afirmării de sine. Performance-ul e o pledoarie pentru vizibilitate și demnitate.
“Screenagers Vol. 2”, de Giuseppe Chico & Barbara Matijević [Croația/Italia]
Un portret ironic și lucid al generației care trăiește online. Giuseppe Chico și Barbara Matijević aduc pe scenă un colaj de mișcări inspirate din universul internetului, al scroll-ului infinit și al fragmentării. Este un spectacol despre cum tehnologia ne rescrie corpul și atenția, despre felul în care trăim multiplu, dar ne simțim tot mai deconectați.
Un final perfect pentru o lună în care dansul devine diagnostic social la CNDB.
Text de DELIA MITRACHE | PERFORMING ARTS
