Adrian Laza a intrat în istoria alpinismului mondial într-un mod atipic: a început proiectul celor 14 vârfuri de peste 8000 de metri la 53 de ani și l-a încheiat la 60, devenind astfel unul dintre cei doar 72 de oameni din lume care au reușit această performanță.
Călătoria lui nu a fost însă doar despre cifre și recorduri, ci despre rezistență, curaj, pierderi și renaștere. Prin filmul său „14 vârfuri de peste 8000 metri”, laureat cu Premiul Publicului la Alpin Film Festival 2025, Adrian Laza împărtășește cu spectatorii nu doar aventura Himalayei, ci și lecțiile profunde ale unui om care și-a redescoperit viața la înălțime.
Filmul tău „14 vârfuri de peste 8000 metri” surprinde parcursul tău incredibil în Himalaya. Ce ai vrut să arăți publicului prin această poveste?
În „14 vârfuri de peste 8000 metri” am vrut să arăt că dincolo de statistici și recorduri există o călătorie umană – cu frici, bucurii, pierderi și recunoștință. Filmul arată cum am început să urc munții înalți la 53 de ani și am încheiat la 60, cum te ridici după eșec, cum alegi siguranța și echipa înaintea orgoliului și cât contează onestitatea despre stilul în care urci.
Pe scurt, am vrut ca fiecare spectator să iasă din sală cu un gând simplu: „dacă îți ții promisiunea față de tine, muntele – fie el real sau metaforic – va fi urcat.”
Cum ai reușit să escaladezi toate cele 14 optmiari între 53 și 60 de ani, într-un timp atât de scurt și cu atâtea recorduri?
Am început la 53 de ani și am terminat la 60, pentru că am fost consecvent. Nu am căutat perfecțiunea, ci pași clari: pregătire fizică și mentală intensă, planificare în detaliu și acceptarea ajutorului atunci când a fost nevoie. Am mers înainte cu convingerea că fiecare vârf urcat e și un mesaj – că niciodată nu e prea târziu să-ți împlinești visul. Nu am avut cel mai bun start (am început la 53 de ani), dar am compensat prin consecvență, curaj și printr-un mod realist de a aborda fiecare ascensiune. De aceea, în doar 7 ani, am reușit ceea ce alții au construit într-o viață întreagă.
Care a fost cel mai dificil vârf și ce lecție ai învățat despre tine în timpul acelei ascensiuni?
Cel mai greu vârf pentru mine a fost Shishapangma, nu pentru că ar fi dificil, tehnic sau foarte înalt. În 2023 am trăit acolo o tragedie care m-a obligat să renunț la ascensiune, dar și să înțeleg cât de fragilă este existența umană. În 2024 am revenit și am urcat, nu cu euforia obișnuită, ci cu liniștea de a închide un cerc. Lecția a fost clară: adevărata forță nu e doar să urci, ci să ai curajul să revii după pierderi și să-ți duci visul până la capăt.
Cum te pregătești mental și fizic pentru expediții extreme de acest gen?
Pregătirea pentru o expediție de mare altitudine înseamnă mult mai mult decât antrenament fizic. Pentru mine, procesul a avut două direcții:
– Fizic: rezistență (ascensiuni montane, ciclism, înot), forță (exerciții pentru core, spate, picioare), simulare altitudine (alergări și ascensiuni în România și Canada cu rucsac încărcat).
– Mental: disciplină zilnică, vizualizare detaliată a traseului, acceptarea limitelor, motivație prin sensul ascensiunii (steagul României și fanionul Rotary).
Ce te motivează să continui să împărtășești experiențele tale prin filme și conferințe motivaționale?
Mă motivează gândul că dincolo de performanța sportivă, experiențele mele pot atinge viețile oamenilor. Nu toată lumea va urca pe un optmiar, dar fiecare are de înfruntat „munți” personali – în carieră, în familie, în viața de zi cu zi.
Ediția aniversară Alpin Film Festival de 10 ani a adus publicul aproape de aventurile montane. Ce a însemnat pentru tine să-ți prezinți filmul aici, în competiție?
Pentru mine, să prezint filmul la ediția aniversară a Alpin Film Festival a fost o onoare și o bucurie, pentru că este mai mult decât o proiecție – e o întâlnire cu oameni care simt la fel frumusețea și duritatea muntelui.
Cum crezi că festivalul poate inspira oamenii care nu practică alpinism, dar iubesc natura și aventurile?
Cred că Alpin Film Festival are puterea de a inspira chiar și pe cei care nu urcă pe munți, pentru că poveștile nu sunt doar despre ascensiuni, ci despre curaj, prietenie, natură și depășirea propriilor limite.
Dacă ar fi să alegi un moment de neuitat din această serie de ascensiuni, care ar fi și de ce?
Un moment de neuitat pentru mine rămâne primul vârf, Cho Oyu în 2016. Nu pentru că ar fi cel mai înalt sau cel mai dificil, ci pentru că acolo am făcut pasul decisiv din vis în realitate. La 53 de ani, să ajung pe un optmiar înseamnă să înțelegi că nu e niciodată prea târziu să începi un drum decisiv.
Interviu de Andreea Verde
