La Ramada Sibiu, vinul nu este doar o băutură, ci un personaj principal într-o poveste spusă în cinci momente.
Seria de evenimente Wine Not? a prins viață din dorința de a aduce împreună crame de prestigiu și arta gastronomiei, într-un cadru rafinat și intim.
Fiecare ediție este construită ca o călătorie a simțurilor: meniuri gândite de Executive Chef Romică Harabagiu, prezentări elegante ale somelierilor invitați și pairing-uri menite să pună în valoare vinurile și preparatele deopotrivă. Atmosfera e una exclusivistă, cu locuri limitate, tocmai pentru ca fiecare invitat să simtă că trăiește un moment unic și personal.
Povestea Wine Not? nu ar fi fost completă fără sprijinul prietenilor de la Casa de Vinuri Wine Not? din Sibiu, un spațiu emblematic pentru cultura vinului local, care ne inspiră și ne ajută să aducem publicului cele mai autentice experiențe de degustare. Împreună, reușim să creăm seri care depășesc ideea clasică de cină și se transformă într-un adevărat spectacol al gustului și al emoțiilor.
La fiecare ridicare de pahar, la fiecare farfurie servită, se simte dorința noastră de a celebra vinul și gastronomia ca limbaje universale ale bucuriei. Wine Not? e mai mult decât un eveniment, e o invitație la descoperire, la conversație și la trăirea clipelor memorabile.
Din culisele Wine Not?

Cum a apărut ideea Wine Not?
Alexandru Nicolau, F&B Manager Ramada Sibiu: Ne-am dorit să construim o experiență care depășește masa de seară. La Wine Not?, vinul și gastronomia isi dau mâna și transformă masa într-o experiență de povestit.
Ce face ca Wine Not? să fie diferit?
Alexandru Nicolau: Am vrut ca Wine Not? să fie o experiență cu ritm și emoție, nu o cină obișnuită. E despre intimitate, despre bucuria detaliilor și despre a descoperi vinul si gastronomia într-un cadru exclusivist.

Cum îți construiești meniurile pentru aceste seri?
Chef Romică Harabagiu: Pentru mine, fiecare preparat este un tablou. Mă gândesc la textura, aroma și temperatura farfuriei ca la note muzicale care trebuie să intre în armonie cu vinul.
Ce înseamnă pentru tine această colaborare?
Chef Romică Harabagiu: Wine Not? este ocazia ideală să arătăm că gastronomia și vinul pot fi artă. Este o provocare și, în același timp, o bucurie să creez preparate care spun o poveste împreună cu vinurile.

