FLAVIA TRITEAN, tattoo artist: „Important este ca tatuajul să mulțumească atât artistul, cât și clientul”
Flavia Tritean are 27 de ani și este o artistă vizuală stabilită în Cluj-Napoca, oraș care i-a devenit „acasă” încă din adolescență. Originară din Viișoara, Flavia a locuit în mai multe locuri – inclusiv în Spania – dar și-a găsit echilibrul și direcția artistică odată cu mutarea în Cluj, la începutul liceului. Pasiunea ei pentru desen a început devreme, la doar trei ani, și a fost alimentată constant de convingerea că arta este drumul pe care vrea să meargă. A urmat Liceul de Arte, apoi Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde s-a specializat în pictură de șevalet. Studiile de masterat i-au adus o schimbare majoră de stil, iar această transformare a devenit fundația estetică a tatuajelor colorate pe care le realizează astăzi. În prezent, Flavia este tatuatoare full-time, dar revine la pictură ori de câte ori timpul și energia îi permit, păstrând legătura cu prima ei formă de exprimare artistică.
Cum a început povestea ta cu arta tatuajelor? A fost o alegere spontană sau ceva planificat în timp?
Este o poveste lungă, dar încerc să o structurez și să o rezum puțin. Mi s-a pus de foarte multe ori întrebarea: „Cum ai început?” și mereu răspund la fel – sincer, nu știu exact. Chiar și înainte să decid că vreau să fac asta, ideea de tatuaje gravita deja în jurul meu. În liceu stăteam la cămin, iar în clasa a zecea, o colegă de cameră și-a cumpărat un aparat de tatuat și exersa pe piele de porc. Atunci am pus pentru prima dată mâna pe un aparat de tatuat – și pot să spun că a fost groaznic. Nu mi-a plăcut deloc. Îmi tremura mâna din cauza vibrațiilor aparatului și mi se părea imposibil să trasezi o linie curată. Am tatuat un „a” pe acea piele de porc și mi-am zis că nu voi mai atinge niciodată un aparat de tatuat în viața asta. Ironic, știu.
Patru ani mai târziu, eram plecată în Italia cu programul Erasmus, unde am cunoscut trei studenți din Mexic. Povestindu-mi despre această industrie (unul dintre ei este tatuator acum, în Mexic), m-au convins să privesc tatuajele ca pe o posibilă opțiune de viitor. Când m-am întors în România, eram cam 50% convinsă că vreau să încerc, dar nu știam dacă o să-mi și placă. Așa că am decis să fac o ucenicie, ca să văd dacă mi se potrivește meseria.
În anul doi de master am văzut că salonul Old Bastards din Cluj căuta ucenici, așa că le-am scris. Am fost ucenică acolo timp de aproximativ un an și jumătate – doi ani. Nu a fost o perioadă ușoară, dar depinde pe cine întrebi. Eu cred că am avut un noroc imens să-mi fac ucenicia acolo, pentru că am avut ocazia să învăț de la un grup de artiști extrem de talentați, deschiși să împărtășească tehnici și trucuri fără de care nu m-aș fi dezvoltat atât de repede. Mi se spunea des că „nu ascult și comentez”, ceea ce era parțial adevărat, dar când era vorba de tatuaje, îi ascultam mereu cu atenție. În prezent lucrez la salonul Lucky Pink din Cluj-Napoca și sper să rămân aici cât mai mult posibil – vibe-ul e fain și mă simt ca acasă.
Ai o formare artistică clasică sau ai învățat totul din practică? Cum ți-ai defini stilul personal ca tattoo artist?
Mi se pare că, în acest domeniu, trebuie să știi să faci câte puțin din toate: o linie curată, o umbră fină și să știi să saturezi bine pielea. Eu am învățat din mers, am mai greșit pe parcurs, dar ușor-ușor mi-au ieșit din ce în ce mai bine tatuajele. Stilul care mă definește este realist-pictural. Ador orice proiect care implică culoare, dar fac și black & grey, precum și scrisuri de tip fine line – care îmi plac aproape la fel de mult. Totuși, tatuajele colorate îmi oferă o libertate de exprimare pe care niciun alt stil nu o oferă.
Ce înseamnă pentru tine un „tatuaj reușit”? Doar tehnic sau și emoțional?
Un tatuaj reușit este, în opinia mea, acela care iese exact așa cum a fost intenționat. Nu există o regulă general valabilă, dar calitatea unui tatuaj este dată de exprimarea artistică a designului și competența tehnică a tatuatorului. La final, cel mai important este ca tatuajul să mulțumească atât artistul, cât și clientul – deși, desigur, depinde pe cine întrebi.
Cum reușești să transformi o idee vagă a clientului într-o operă de artă personală?
Încerc mereu să pun cât mai multe întrebări. Începem cu ideea generală, apoi ne concentrăm pe detalii: stil, dimensiune, simbolistică. Dacă clientul nu știe exact ce vrea, căutăm împreună un subiect care să i se potrivească. Fac o schiță a ideii și, dacă e nevoie, o modificăm împreună. Cred că în procesul de creație trebuie să existe deschidere atât din partea clientului, cât și a tatuatorului.
Ai vreo poveste de client care ți-a rămas în minte și pe care o porți cu tine?
Am trăit multe povești care mi-au rămas în minte. Oamenii se tatuează din foarte multe motive, iar unele povești de viață au fost copleșitoare: o despărțire, pierderea unei persoane dragi, a unui animal de companie, începutul unui job nou, dorința de a avea un suvenir pe piele, vindecarea unei boli. Una dintre poveștile care mi-au rămas în minte ar fi o mama care și-a pierdut fetița și a ales să realizeze un tatuaj care să-i amintească de ea, pozitionarea tatuajului fiind aproape de inima. Atunci mi-am dat seama cât de important poate fi un tatuaj în experiența de viață a unei persoane sau pentru vindecarea unei traume. Ar fi mult mai multe detalii din poveste, însă prefer să nu spun poveștile clienților în foarte mare detaliu, pentru că este experiența lor și poate nu se simt confortabili să le fie împărtășită.
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
Cele mai provocatoare tatuaje, pentru mine, sunt cele de tip cover-up. Acolo se complică lucrurile: opțiunile sunt limitate, designul trebuie să fie estetic, să acopere complet tatuajul vechi, să-i placă clientului și să fie tehnic corect. Eu lucrez cel mai mult cu griuri opace sau culori, iar în aceste cazuri este esențial să saturezi bine pielea. Cu timpul reușești să le faci tot mai bine, însă fiecare cover este o provocare.
Care este partea preferată a procesului: schițarea, tatuarea propriu-zisă, reacția clientului?
Pe primul loc, pentru mine, este tatuarea propriu-zisă – îmi place enorm să fac asta. Dar la foarte mică distanță se află reacția clientului. Țin minte că am făcut un tatuaj care mi-a plăcut extrem de mult, dar clientul nu și-a exteriorizat deloc părerea. Când i-am arătat rezultatul final, reacția lui a fost foarte neutră și m-am consumat tare din cauza asta. Ulterior mi-a scris și mi-a spus că îi place foarte mult tatuajul, ceea ce m-a liniștit.
Ce sfaturi ai pentru cineva care își face primul tatuaj?
Recomand celor care vor să-și facă un tatuaj să caute un artist al cărui stil să se potrivească cu ce își doresc. Degeaba îi scrii unui tatuator specializat în realism color că vrei un tatuaj geometric – s-ar putea să nu fiți amândoi mulțumiți de rezultat. Ascultă-ți tatuatorul – dacă tot l-ai ales, lasă-l să-și facă treaba. Nu îți face primele tatuaje în zone foarte vizibile – nu știi unde te poartă viața. Gândește-te mereu că primul tatuaj nu va fi ultimul și nu le poziționa haotic. Nu te stresa – tatuajele nu sunt chiar atât de „permanente” cum te sperie mătușile la cina în familie. Se pot scoate sau acoperi. Și dacă nu-ți mai plac în viitor, e foarte posibil să uiți că le ai, deci nu te stresa.
Ce obstacole ai întâmpinat în parcursul tău ca tattoo artist și cum le-ai depășit?
Primul obstacol, pentru orice tatuator, este primul tatuaj ratat. Nu cred că treci vreodată peste, doar înveți să te obișnuiești cu ideea. Un alt obstacol – și aici cred că se regăsesc mulți – este social media. Eu încă nu înțeleg cum funcționează și mă depășește complet. Știu că trebuie să fii activ online pentru a avea vizibilitate și programări. Un alt punct sensibil este fotografierea tatuajelor. De cele mai multe ori îmi ies prost pozele – ori strălucește tatuajul, ori poza e nefocusată, ori contrastul e slab. Nu știu să fac poze prea bune, dar măcar pot spune cu mâna pe inimă că tatuajele arată mai bine în realitate.
Cum vezi evoluția industriei de tatuaje în România? Ce s-a schimbat în ultimii ani?
Nu știu cât de mult pot să-mi dau cu părerea despre industrie, fiindcă sunt aici de doar câțiva ani, dar văd clar că social media devine tot mai importantă. Mulți artiști se axează pe asta – și bine fac, pentru că așa vin clienții. Industria evoluează rapid și noi trebuie să ținem pasul.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.
