Moștenirea lui ERIK SATIE
Compozitorul Erik Satie a fost un fel de enigmă.
Dacă l-ai fi oprit pe străzile din Montmartre ți-ar fi povestit probabil despre dieta sa formată doar din alimente albe, despre cele peste 100 de umbrele pe care le avea, dar pe care nu le folosea niciodată, despre cum și-a fondat propria religie sau cum a scris o piesă cu instrucțiunea de a o repeta de 840 de ori… sau poate ți-ar fi povestit despre creațiile sale muzicale.
Criticii i-au catalogat opera drept prea simplă, melodiile prea rudimentare, dar muzica lui Satie a fost întotdeauna coerentă în felul ei, explorativă și lipsită de grabă.
Nu încerca să uimească, încerca să te facă să simți ceva. Iar pentru cei care ascultau cu atenție, muzica lui rămânea ca amintirea unui vis. 1 iulie marchează 100 de ani de la moartea acestuia și poate este un moment bun pentru a înțelege mai bine cine a fost el și care a fost impactul lăsat asupra artei.
Artistul s-a născut într-o familie modestă din Honfleur, un oraș de coastă din Normandia. De la o vârstă fragedă, Satie a arătat o aptitudine pentru muzică și a devenit evident că avea o perspectivă unică asupra acestei forme de artă.
Educația sa muzicală a început la Conservatorul din Paris, dar curând a devenit dezamăgit de structura rigidă a instituției și a rezistat aderării la regulile tradiționale de compoziție. O rezistență care i-a marcat întreaga carieră.
Pentru criticii săi, lucrări precum Gymnopédies (1888) și Gnossiennes (1890) nu aveau armoniile dense și strălucirea tehnică găsite în lucrări romantice ale vremii. Ceea ce le-a lipsit, însă, a fost revoluția liniștită care se desfășura în aceste piese rare, meditative.
Departe de a fi simplistă, muzica lui Satie a fost o respingere intenționată a dramei exagerate a lui Wagner sau a exceselor de virtuozitate ale lui Liszt.
Una dintre cele mai îndrăznețe idei ale sale a fost „musique d’ameublement”, adică „muzică de mobilier”, menită să nu fie ascultată cu atenție, ci să dispară în fundal și să formeze atmosfera.
Ideea melodiilor ca prezență ambientală a sfidat așteptările tradiționale și a anticipat apariția genurilor de decor decenii mai târziu. La fel de distinctiv a fost și umorul lui Satie, cu titluri precum Three Pieces in the Shape of a Pear sau Flabby Preludes for a Dog. Și-a tratat lucrările cu umor și absurditate, invitând publicul să abordeze muzica sa cu spirit ludic și o minte deschisă.
„Sunt în favoarea muzicii pe care nu o ascultăm în mod deliberat, muzica care creează o atmosferă”.
Nu a fost doar o filozofie, dar o revoluție tăcută. Lucrările lui Satie nu erau menite să concureze cu lumea din jurul lor, erau menite să trăiască alături de ea, să fie coloana sonoră a gândurilor nespuse și a emoțiilor trecătoare.
Text de TEODORA BRATU | MUZICĂ
