A trecut FITS-ul, dar orașul încă pulsează de aplauze și energie – și o va face în continuare, pentru că știm deja: vara, Sibiul devine destinația festivalurilor.
Nu trece aproape o zi fără ca un colț al orașului să nu prindă viață printr-un spectacol, un concert, o expoziție, o întâlnire culturală. Repetăm des „Sibiu, oraș al culturii”, dar o facem într-o țară în care cultura este primită cu aplauze și discursuri frumoase, dar rar cu asumare reală din partea celor care ne conduc.
La deschiderea marilor evenimente, politicienii urcă pe scenă și ne spun, cu aer convingător, cât de vitală e cultura pentru orașe, pentru comunități, pentru viitor. Se folosesc toate cuvintele potrivite. Dar dincolo de ele nu există o strategie, ci doar reflexul campaniei continue. Cultura devine, astfel, un instrument de imagine, nu un pilon de dezvoltare. Un portofoliu pasat de la un partid la altul, nu o miză asumată. Iar dovada clară e noul guvern, în care nimeni n-a dorit cu adevărat Ministerul Culturii. N-a fost o prioritate pentru nimeni, nu s-a aflat pe lista scurtă a niciunui partid. Nicio formațiune politică nu a spus: „Îl vrem pentru că avem o viziune.” Pentru că în ecuația politică, lipsa banilor înseamnă lipsa puterii.
Ce spune asta despre noi, ca societate? Spune că statul nu vede cultura ca infrastructură strategică. Nu apare în bugetele mari, în strategiile de dezvoltare, în conversațiile despre viitor. Nu e prezentă acolo unde se joacă puterea. E tratată ca decor. Spune că nu înțelegem cultura ca formă de apărare democratică. Într-o Europă unde extremismul, manipularea și propaganda cresc alarmant, cultura e unul dintre ultimele spații de rezistență critică. Spune că ne e teamă de gândirea liberă. Un Minister al Culturii slab înseamnă artiști dependenți, instituții docile, conținut „curat” și inofensiv, evenimente „frumoase”. E o tehnică tăcută, dar clară: cultura e tolerabilă atâta timp cât nu deranjează.
O țară care își tratează superficial cultura, ca pe o problemă de fundal, își asumă, conștient sau nu, o societate tot mai fragmentată, mai manipulabilă, mai lipsită de coerență. Fără cultură, nu există comunitate. Nu există educație vie. Nu există viitor pe termen lung. Indiferent cât de frumos reușim s-o dregem din cuvinte.
(foto: Mihail Nistor – FITS)
