CHESTIONAR DE #SIBIU – Alexandra Bene

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean | Publicat: 29 iunie 2025


În timpul liber, Alexandra Bene este jurnalist pentru redacția Capital Cultural, iar când nu e acolo, administrează proiecte de cercetare la Universitatea „Lucian Blaga”.

Încearcă să unească, astfel, dorința ei de a activa în sfera socio-culturală și de a face cunoscute poveștile oamenilor cu interesul ei față de știință și domeniul cunoașterii.

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU E o întrebare pe care mi-am pus-o cu câțiva ani în urmă, când eram la un pas de a mă muta în Timișoara, mai aproape de casă. Răspunsul, acum, este același ca cel de atunci. Pentru oameni și sentimentul de apartenență pe care ți-l oferă Sibiul. Pentru că, inevitabil și uneori, total neprevăzut, ajungi să te îndrăgostești de anumite persoane și locuri, și chiar dacă circumstanțele de viață te îndepărtează de ceea ce credeai că ar fi putut fi o perspectivă frumoasă, tot rămâi cu foarte multe alte motive să rămâi, alături de sentimentul de ușoară melancolie a unor vremuri definitorii unei bune părți din viața ta.

Pentru festivaluri, cultură, gastronomie și oportunități de muncă în domenii relevante social, cultural și intelectual. Pentru că îți va fi foarte greu să pleci, iar odată plecat, o să simți o dorință răscolitoare să te întorci. În cazul meu, am ales să locuiesc aici pentru că am fost de atât de multe ori fericită aici, dar și pentru că nu mă mai leagă, de foarte mult timp, mai nimic de alte locuri. Ar fi prea inconfortabil și dureros să fiu departe. Cu toate că simt, adesea, nevoia să evadez. Apoi, mă întorc.

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Muzeul Național Brukenthal, din Piața Mare, pentru patrimoniul cultural pe care-l găzduiește. Pasajul Scărilor, unde e Flow, vara, când se pune ,,muzică încet”, pe vinil, și Muzeul ASTRA, mai ales toamna, când e și ASTRA Film.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Focus in The Park. L-am descoperit în ultimii ani, prin prieteni, și mi-a plăcut tare mult, pentru energia pe care o aduce cu sine, pentru muzica bună și pentru cum reunește ,,melomanii” și facilitează revederi.

Apoi ar fi ESTE Film Festival și, în lipsa lui, ESTE Filmul de Miercuri. Cu ceva timp în urmă, aveam ,,gașca mea de miercuri” și așteptam cu nerăbdare proiecțiile de film, pentru ,,supliciul emoțional” căruia ne expuneam voluntar, jovial spus, de dragul de a vedea mai bine părți din noi prin poveștile altora. Au fost nenumărate seri de reflecție când mă întorceam la căminul studențesc cu prietena mea cu care împărțeam pe atunci o cameră, Delia Petre, și dezbăteam ceea ce tocmai am văzut. Voi asocia mult timp Sibiul și cu el pentru că îl așteptam, trebuie să recunosc, cu gândul că poate mă voi revedea acolo cu cine nu m-am mai văzut de mult, iar asta a fost mereu o mult așteptată și frumoasă complicitate.

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Sentimentul de comunitate, odată ce și dacă ai norocul să fii acceptat și integrat în societatea de aici. Am aflat, de-a lungul timpului, că nu e mereu ușor. Mă inspiră cât de natural și empatic pare că se mobilizează oamenii pentru scopuri comune, precum cele umanitare, de la Maratonul Internațional Sibiu. Mă insipiră militantismul și activismul social pentru cauze pe care oamenii le consideră importante, un bun exemplu aici fiind mișcarea ,,Vă vedem din Sibiu” și, cel mai recent, protestul pentru siguranța femeilor, din fața magazinului Dumbrava.

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Gustul de espresso dublu, cu orice ar avea ei în ziua respectivă, pe râșniță, la Meronul din Piața Mare, care dacă nu e 100% specific Sibiului, e preferatul meu și îl asociez inevitabil cu orașul. Ișlerele cu ciocolată pe care cu greu mă abțineam să nu le iau alături de flatwhite-ul de la Arhiva de Ceai și Cafea. Plăcintele cu brânză, nelipsite din centru. Aș menționa și mirosul de vinete coapte, ardei și tocăniță de casă pe care le simțeam în serile de vară, din geamurile deschise, când mă întorceam de la gără, la pas, prin centru, după ce veneam din Arad.

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI La Charlie’s, pe Avram Iancu, când vrei un brunch bun. La Kombinat, pe strada Berăriei, când vrei să te bucuri de o experiență culinară aparte. Găsești foccacia gustoasă la Pino Focacceria, pe care o poți combina jumi-juma cu prietenii, când ești indecis ce vrei. Acasă la cei dragi, când te întreabă dacă vrei să mănânci la ei sau când se oferă, dimineața, să îți facă micul dejun, alături de orice le găsești prin frigider dacă sunt pe grabă și te lasă în urmă.

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE SIBIULUI Oamenii. Mereu oamenii. Dățile în care mă întâlnesc atât de des cu prieteni ori cunoscuți pe Bălcescu sau în Piața Mare. Cum ne facem, scurt, semn din priviri și știm că asta nu înseamnă altceva decât ,,Haide la o cafea!”. Zâmbesc de fiecare dată când aud ,,Ale!”, mă întorc și ne intersectăm privirile.

UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Balconul cuiva drag. Nu-ți asigură mereu o perspectivă bună asupra întregului oraș. Uneori, poate, doar asupra unui cartier anume. Dar e suficient cât să poți să îndrăgești orașul pentru foarte mult timp.

SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE REVITALIZATE Tot ceea ce poate fi numită „zonă periferică centrului”. Mă tot plimb prin Orașul de Jos și pe lângă Cibin în zilele în care o duc pe fetița unei prietene la balet și mă gândesc ce bine i-ar prinde o nouă înfățișare. Anumite galerii de artă. Auzeam des discuția despre lipsa unor spații adecvate unde artiștii locali să își poată expune creațiile. Strada 9 mai, de unde intram eu pe Brutarilor, în toți anii de facultate și master și pe unde trec acum mereu când merg la Z Salon. Aș revitaliza și cartiere precum Mihai Viteazu și Vasile Aaron.

Am locuit în ambele și, dacă în cazul primului m-am întrebat dacă asta e tot ce poate să ofere locuitorilor o zonă – câteva magazine alimentare, 3-4 farmacii una lângă alta și nu mai puține cazinouri amplasate la fel -, în cazul celui de-al doilea m-am întrebat de ce nu sunt mai multe spații verzi, atent amenajante și de ce totul pare ca rupt dintr-o distopie cu reminiscențe ale comunismului atent prezervate. Anumite zone par încremenite în timp, uitate, părăsite. Cred că ar reînvia atât de frumos cu puțină grijă și atenție. Până la urmă, sunt spații de locuire.

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI O combinație insolită, paradoxală și specifică între vitalitate, lentoarea de zi cu zi a ,,mersului lucrurilor”, politețea localnicilor, naturalețea din răspunsul ,,Servus!” la salut, melanjul identitar, nonconformismul din inițierea și continuarea conversațiilor, alături de energia vibrantă din zilele însorite, când e plin Bălcescul de oameni și trebuie să te strecori printre ei pentru a ajunge unde ți-ai propus, care dispare de multe ori a doua zi și te face să te întrebi ,,Unde s-au dus cu toții?”. Mai e și mândria locală, aceea de ,,sibian” sau ,,sibian de-al nostru”, pe care o consider justificată și necesară adesea, care îmi stârnește mereu câte un zâmbet când se întâmplă să o regăsesc manifestată în diferite forme.

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE: O ușoară dezinvoltură la nivel de mentalitate. Pare un consens împărtășit de mulți faptul că planează asupra orașului acest conservatorism semi-indus, nenecesar și nejustificat, din punctul meu de vedere. Îi lipsește, de-a lungul anului, deschiderea din timpul verii și a Festivalului Internațional de Teatru față de ceea ce e nou, diferit, care nu e ,,de-al locului”.  O consecvență în ceea ce privește evenimentele și, în general, manifestările artistice. Pare că totul se adună într-un conglomerat de vitalitate câteva luni din an, apoi se așează o monotonie greu de spart, în restul timpului.

Sibiului îi lipsește, uneori, curajul de afirmare în plenitudinea faptică a lucrurilor, credințelor, valorilor, trăirilor, iubirilor. Uneori, îmi spun, ușor amuzată, că e și asta o lipsă de asumare sau o autocenzură asumată, dată de faptul că ,,toată lumea pare că se știe cu toată lumea” și că, după spusele unora, ,,Sibiul e un mic sat”. E frica aceea vetustă, perimată, de posibile interpretări, de zvonuri ușor malițioase, de discurs cu caracter de bârfă socială dacă te expui public prin prisma afinităților tale de orice fel. E cumințenia menținerii aparențelor cu costul anestezierii unor părți din tine, lucru care pe mine, în multe zile, nu mă face decât să mă întreb ,,Merită?”.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută