Prezent în această perioadă la Sibiu cu o amplă expoziție personală, artistul Felix Aftene aduce în atenția publicului o selecție reprezentativă de lucrări realizate în ultimii 12 ani.
Intitulată „Mulțumesc” și deschisă la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal, expoziția poate fi vizitată până pe 13 iulie și propune un parcurs artistic marcat de rigoare, introspecție și o sensibilitate atent calibrată, fiind construită prin dialogul dintre pictură și sculptură.
Unul dintre punctele de maximă vizibilitate ale acestui proiect este sculptura care a devenit imaginea oficială a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – FITS 2025. Astfel, prezența lui Aftene la Sibiu transcende spațiul muzeal și se extinde simbolic în întreg orașul, într-un dialog amplu între artele vizuale, teatru și comunitate.
Despre această lucrare, despre sensurile expoziției, despre cum arta poate reconfigura relația dintre om și natură, dar și despre posibilitatea ca lucrarea de pe afiș să rămână permanent la Sibiu, am stat de vorbă în interviul de față cu Felix Aftene – un artist activ de peste două decenii în arta contemporană, cu lucrări aflate în colecții publice și private din țară și din străinătate.
Lucrarea care a inspirat afișul FITS 2025 ocupă un loc central în expoziția „Mulțumesc”. Ce poveste personală sau simbolică stă în spatele acestei sculpturi și cum ai primit ideea de a deveni imaginea oficială a festivalului?
Lucrarea propune o reflecție asupra fragilității și nevoii de protecție. Figura cu aripi, surprinsă într-un gest de susținere a unei păsări, sintetizează o tensiune între vulnerabilitate și grijă. Este o sculptură despre tăcere, interioritate și disponibilitate de a asculta.
Faptul că a devenit imaginea oficială a FITS 2025 mă onorează și, într-un fel, am senzația că expun în tot orașul. Este o formă de recunoaștere care vine dintr-un context artistic solid și coerent, ceea ce conferă demersului o relevanță nu doar simbolică, ci și profesională.
Expoziția de la Muzeul Național Brukenthal reunește o serie de picturi și sculpturi, la care ai lucrat în ultimii 12 ani. Cum ai construit acest dialog între sculptură și pictură?
Cele două medii s-au dezvoltat simultan, fără intenția de a le diferenția sau ierarhiza. Pictura și sculptura participă la același discurs vizual, alimentat de interogații recurente legate de corp, absență, gest, memorie sau tăcere.
Dialogul se construiește atât la nivel formal, cât și tematic – prin repetiții subtile de volum, culoare sau simbol – dar mai ales printr-o atmosferă comună: un spațiu suspendat, de introspecție, în care lucrările nu oferă răspunsuri, ci formulează întrebări.
Lucrările din expoziție reflectă o preocupare profundă pentru relația om-natură. Cum s-a transformat această temă în parcursul tău artistic și cum o vezi în contextul actualei crize ecologice și culturale?
Această relație nu este tratată ca o temă punctuală, ci ca un orizont de sens în care se dezvoltă întregul demers artistic. Natura apare în lucrări nu ca peisaj, ci ca entitate vie, parteneră de dialog: pasărea, animalul, forma vegetală sunt prezențe active, cu o încărcătură simbolică și afectivă.
Într-un context marcat de criză ecologică și de o tot mai accentuată dezorientare culturală, consider că arta are responsabilitatea de a restabili o formă de atenție și respect față de ceea ce este dincolo de om – o reconectare necesară.
Nu ești la prima colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, ai mai expus la Sibiu, dar de data aceasta, în ecuația artist-instituție muzeală, a intervenit și FITS – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Cum a influențat această triplă colaborare procesul de creație, selecția lucrărilor și conceptul expoziției „Mulțumesc”?
Prezența simultană a unei instituții muzeale și a unui festival internațional de teatru a deschis o dublă direcție: una de reflecție asupra memoriei culturale, cealaltă de deschidere către public și contemporaneitate.
Selecția lucrărilor urmează acest registru dual, iar titlul expoziției, „Mulțumesc”, nu este un simplu enunț afectiv, ci o formă de asumare a unei relații între artist și spațiul în care lucrează, între operă și comunitate.
Una dintre intențiile curatorului expoziției, Alexandru Chituță, a fost aceea ca sculptura de pe afiș să rămână definitiv la Sibiu. Ce semnificație ar avea pentru tine ca această lucrare să devină parte a patrimoniului Muzeului Brukenthal?
Ar însemna integrarea unei lucrări într-un context istoric și cultural solid, care îi poate oferi continuitate și vizibilitate pe termen lung. Este important pentru mine ca lucrările să nu circule doar în spații expoziționale temporare, ci să dobândească o formă de stabilitate și apartenență.
Ca artist, mă preocupă nu doar actul de creație, ci și destinul operei. Includerea acestei piese în patrimoniul Muzeului Brukenthal ar valida nu doar valoarea sa artistică, ci și relevanța simbolică în raport cu orașul Sibiu.
În acest sens, doresc să adresez mulțumiri întregii echipe a Muzeului Național Brukenthal – profesioniști remarcabili, al căror efort constant conferă coerență și demnitate actului curatorial. De asemenea, mulțumesc echipei FITS și domnului Constantin Chiriac, a cărui viziune a transformat cetatea medievală a Sibiului într-un veritabil centru cultural european.
Această colaborare este pentru mine o experiență rară și fertilă, în care arta este întâmpinată cu seriozitate, încredere și generozitate.
