Concertul de deschidere al FITS va avea loc în 20 iunie, la Catedrala Luterană Evenghelică „Sf. Maria”, de la ora 16.
Turneul Internațional Stradivarius 2025 – „RAPSODIILE”, ediția a 18-a, este un proiect de muzică clasică curatoriat de violonistul Alexandru Tomescu, care va interpreta pe celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu. Invitatul său este chitaristul Dragoș Ilie.
În aceeași zi, de la ora 19:00, pietonala Nicolae Bălcescu va răsuna cu muzica a Militară a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Sâmbătă, 21 iunie, de la ora 22:30, atmosfera din Piața Mare va fi animată de concertul trupei Vița de Vie, una dintre cele mai reprezentative formații de rock alternativ din România. Cu o carieră de peste două decenii, trupa – condusă de Adrian Despot – îmbină riffurile puternice cu versuri profunde, abordând teme contemporane cu intensitate artistică.
Un moment muzical aparte va avea loc în 25 și 26 iunie, pe pietonala Nicolae Bălcescu, unde publicul va fi încântat de Ina Chiriac, o voce expresivă a jazzului și world music, acompaniată de Fanfara de la Cozmești – cunoscută pentru mixul lor spectaculos de sunete tradiționale, ritmuri balcanice și aranjamente moderne. Spectacolele lor în aer liber sunt adevărate explozii de energie și emoție.
Trupa Pindu va aduce pe scena din Piața Mare, în 27 iunie, de la ora 22:35, sonorități tradiționale din zona Pindului (Grecia), reinterpretate într-o cheie modernă. Recunoscuți pentru spectacolele lor pline de culoare și dinamism, membrii formației propun o fuziune captivantă între muzica balcanică și influențe contemporane.
Mihai Mărgineanu & Band vor concerta în 28 iunie, de la ora 22:30, în Piața Mare, aducând un amestec savuros de folk, pop-rock și umor autohton. Repertoriul său, inspirat din folclorul urban și din viața de zi cu zi, oferă o perspectivă autentic românească, livrată cu o doză generoasă de ironie și carismă scenică.
Festivalul se încheie în forță în 29 iunie, cu un concert special susținut de Damian Drăghici, care va prezenta proiectul său emoționant – „Meditații Lăutărești”. Muzician de talie internațională, maestru al naiului și promotor al muzicii tradiționale rome, Drăghici aduce în fața publicului o reflecție profundă asupra rădăcinilor muzicale lăutărești, reinterpretate într-o formulă contemporană, de mare impact artistic.




