PETER BENCE, pentru prima dată în România. Artistul va susține un concert-show de excepție la Sala Palatului din București
PETER BENCE, pianistul de renume mondial care a redefinit granițele dintre muzica clasică și cea comercială, va susține un concert-show extraordinar sâmbătă, 11 OCTOMBRIE, de la ora 19:30, la Sala Palatului din București.
Recunoscut pentru stilul său unic, ce transformă pianul într-o adevărată orchestră, Peter Bence impresionează prin energia și expresivitatea interpretărilor sale. Artistul a cucerit publicul din întreaga lume cu reinterpretări spectaculoase ale unor hituri celebre precum „Bad” (Michael Jackson), „Don’t Stop Me Now” (Queen), „Despacito” (Luis Fonsi), „Dance Monkey” (Tones and I) și „Africa” (Toto), dar și cu propriile sale compoziții remarcabile.
PETER BENCE – un virtuoz al pianului
Talentul excepțional al lui Peter Bence s-a manifestat de la o vârstă fragedă. La doar 7 ani, a compus prima sa piesă inspirată din Mozart și Chopin, iar la 11 ani și-a lansat albumul de debut. Studiile sale muzicale au început la prestigioasa Universitate de Muzică „Franz Liszt” din Debrețin, Ungaria, și au continuat la Berklee College of Music din Boston, unde s-a specializat în compoziție pentru film și pian. Acolo, și-a perfecționat stilul, inspirându-se din artiști precum John Williams, Michael Jackson, J.S. Bach și W.A. Mozart.
În 2012, Peter Bence a intrat în Cartea Recordurilor Guinness pentru „cele mai multe apăsări de clape ale unui pian într-un minut”, atingând impresionantul număr de 765 de lovituri/minut. În 2018, reinterpretarea sa a piesei „Despacito” (Luis Fonsi) a devenit virală, strângând 63 de milioane de vizualizări pe YouTube în doar câteva zile. Astăzi, videoclipurile sale au depășit 2 miliarde de vizualizări pe internet.
Turnee și recunoaștere internațională
Peter Bence a susținut spectacole cu casa închisă în peste 45 de țări, pe scene celebre precum Opera din Sydney, London Palladium, Salle Pleyel din Paris, Lotte Concert Hall din Seul, Stadthalle din Viena și Victoria Hall din Geneva. De asemenea, a deschis BBC Proms in the Park 2017 în Hyde Park, Londra, cântând în fața a 50.000 de spectatori.
În 2020, albumul său „The Awesome Piano”, lansat sub egida Steinway & Sons, a debutat pe locul 1 în mai multe țări pe iTunes și a ajuns pe locul 11 în clasamentele mondiale Billboard.
Printre susținătorii săi se numără personalități precum David Foster, Hans Zimmer, David Paich (Toto), Neil Patrick Harris și Eros Ramazzotti.
Găsiți mai multe informații despre artist și eveniment pe website-ul oficial www.peterbence.ro.
PRIMELE 500 DE BILETE cu preț EARLY BIRD vor fi puse în vânzare în data de 25 MARTIE, ora 14:00, pe www.peterbence.ro.
PREȚ BILETE EARLY BIRD:
- VIP – 419 LEI
- PREMIUM – 319 LEI
- CATEGORIA 1 – 259 LEI
- CATEGORIA 2 – 209 LEI
IMPORTANT! La prețurile afișate mai sus se adaugă comisionul de procesare al vendorului iaBilet.ro.
ATENȚIE! Organizatorul garantează DOAR valabilitatea biletelor vândute prin intermediul vendorului autorizat, iaBilet.ro, sau dăBilet.ro (în caz de revânzare).
Acesta vă îndeamnă să NU cumpărați bilete de pe website-uri precum Viagogo.com, StubHub.com sau VividSeats.com! Platformele de acest gen comercializează ilegal bilete la suprapreț. În plus, există riscul ca biletele să fie vândute de mai multe ori și nu vă garantează accesul la eveniment.
Copiii cu vârsta de până la 6 ani (inclusiv) au intrare gratuită la toate categoriile, în cazul în care stau în brațele însoțitorului adult. Începând cu vârsta de 7 ani, copiii vor plăti bilet cu preț de adult.
Minorii trebuie să fie însoțiți de cel puțin un adult. Dacă părinții aleg să participe însoțiți de copii o vor face pe proprie răspundere.
Evenimentul este organizat de Backstage Production, companie cu vastă experiență în organizarea unor concerte de succes, printre care DISCOTECA ‘80 CLUJ, DISCOTECA ‘90 CLUJ, STING, DJ BOBO, HAVASI Symphonic Concert Show – edițiile 2022 și 2023, Bryan Adams, Deep Purple sau Concertul aniversar de Crăciun Ștefan Bănică – 20 DE ANI (Cluj-Napoca).