Ce ascultăm în luna martie
În prima lună a primăverii, ascultăm revenirea surprinzătoare a muzicii dance și ne delectăm cu lansări complexe ale rock-ului progresiv. Bizară combinație, ar putea spune unii, însă ultimele câteva săptămâni ne-au oferit lansări eclectice, fie că vorbim despre întoarcerea lui Lady Gaga asupra esteticilor ce au făcut-o faimoasă sau despre constanta prezență relativ obscură a rock-ului progresiv în topurile muzicilor ,,supărate”.
Lady Gaga – Mayhem
După ce a șocat industria muzicală cu alegerile vestimentare, coregrafiile scandaloase și piesele cu tente synth-dance, Lady Gaga revine cu un nou material discografic, aducându-ne aminte de vremurile în care piesele sale dominau preferințele adolescenților, iar scrolling-ul constant prin videoclipuri scurte pe social media părea mai degrabă un scenariu preluat din episoadele Twilight Zone.
Ce-i drept, nu mai suntem în 2011, dar având în vedere direcția noului album, am putea la fel de bine să ne imaginăm că nu a trecut atât de mult timp de când Gaga lansa piese precum Judas sau Alejandro.
Jethro Tull – Curious Ruminant
A trecut ceva timp de când pionierii rock-ului progresiv dominau topurile, însă Ian Anderson, care ne-a tot obișnuit cu îmbrățișarea sa bizară a flautului cu agresivitatea chitarelor electrice, pare de neoprit. Într-o formulă relativ nouă, Jethro Tull nu se abat de la sonoritățile consacrate ale anilor ’70 și ne oferă o porție de rock progresiv updatat, care însă ar putea la fel de bine să vină din lumea lui 1976.
Însoțite de flaut, mandolină, acordeon, flaut și chitare acustice, piesele noului album nu vor surprinde atât de mult prin originalitate, cât prin abilitatea rară a lui Anderson de a păstra filonul Jethro Tull, fără însă a abandona esteticile moderne de producție.
Dream Theater – Parasomnia
După 13 ani de absență, bateristul și co-fondatorul Dream Theater, Mike Portnoy, și-a anunțat revenirea în trupă în toamna lui 2023. Un an și jumătate mai târziu, cei cinci lansează Parasomnia, un album conceptual ce spune povestea diverselor tulburări de somn, împachetate în măsuri compuse și solo-uri aparent interminabile.
Deși revenirea lui Portnoy oferă un suflu proaspăt întregului LP, Parasomnia pare că îi prezintă pe virtuozii americani în zona de confort ce le caracterizează lansările de peste un deceniu, în ciuda entuziasmului fanilor. Produs mult prea modern, dar cu oarecare tente vintage, albumul ne demonstrează că Dream Theater încă nu își pierd inspirația, reprezentând în continuare una dintre cele mai influente trupe ale genului la nivel global.
» Text de ALEX MUŞAT | Muzică
