Acum mai bine de un deceniu, notorietatea Clujului ca oraş al excelenţei în arta contemporană era un fenomen internațional pe buzele tuturor, al cărui avânt părea de neoprit.
Odată cu milioanele de priviri din toată lumea îndreptate înspre acest punct nou și exotic apărut pe harta mondială a artei contemporane, Clujul a devenit ”the place to be” pentru foarte mulți artiști, curatori, colecționari de artă și galeriști.
În ultimii ani, la Cluj au apărut tot mai multe galerii independente, spații și centre de artă. În articolul de față am selectat doar 7 dintre ele și vă spunem de ce și când să le vizitați.
P[art]er
Pe faimoasa stradă în oglindă Iuliu Maniu, la parterul unuia dintre palatele gemene, s-a redeschis în 2023, după aproape două decenii de absență, P[art]er, o galerie de artă contemporană ce aparține Filialei interjudețene Cluj – Bistrița a Uniunii Artiștilor Plastici din România. De atunci au fost organizate o serie de expoziții temporare care au adus în atenția iubitorilor de artă clujeni nume consacrate ale scenei de artă din România, precum Cornel Brudașcu, Constantin Flondor sau Alexandru Antik, dar și tineri artiști aflaţi la începutul carierei.


Pe perioada de desfășurare a expozițiilor, programul de vizitare al galeriei P[art]er este marți – sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 18:00.
Camera
Camera este un spațiu de tip artist run, primul din țară dedicat exclusiv fotografiei, fondant în 2017 de artista Irina Dumitrașcu-Măgurean. Galeria are ca misiune promovarea către un public cât mai vast a artiștilor vizuali emergenți axați în principal pe fotografie, dar și pe instalație, new media sau mixed media. Deși este o galerie tânără, are un istoric cu multe expoziții naționale și internaționale. În 2022, pentru a conferi și mai mult sprijin artiștilor români din domeniul fotografiei, artista fondatoare a galeriei Camera a lansat revista Grupaj. Aceasta poate fi răsfoită și achiziționată în galerie.


Din 2023, Camera se află pe strada Albert Einstein 6 și este la propriu o cameră cu pereți albi în care se intră direct din stradă. Expozițiile sunt deschise publicului de marți până sâmbătă, în intervalul orar 16:00 – 19:00.
White Cuib
La câțiva pași distanță de Piața Muzeului, pe strada Franklin Delano Roosevelt nr. 2/1, se află White Cuib, o mică galerie de artă contemporană care oferă un spațiu ”blank” de expunere pentru orice ar putea fi relevant: expoziții de artă, lansări de carte, instalații, performance-uri sau impromptuuri. De-a lungul anilor, în această micuță galerie de artă din centrul orașului au încăput nume mari precum Dan și Lia Perjovschi, Marius Bercea, Șerban Savu, Vlad Nancă, Ciprian Mureșan, Lea Rasovszky sau George Roșu.


Cu un program dinamic tot anul, zilele și orele de vizitare sunt adaptate în funcție de evenimentul găzduit și sunt mereu anunțate pe pagina de Facebook a White Cuib.
La Cave
Inaugurat de Institutul Francez din Cluj-Napoca în primăvara anului 2017 la subsolul clădirii în care se află sediul, pe strada Ion I. C. Brătianu 22, La Cave este un spațiu intim și polivalent, care găzduiește expoziții, proiecții, performance-uri, conferințe și ateliere dedicate artei și culturii contemporane.


Primele trei expoziții din 2025 vor fi curatoriate de Liviu Bulea, artist, curator și manager cultural născut la Turda. Aceste expoziții urmăresc să aducă în prim-plan poveștile ascunse din spațiul urban, să conecteze moștenirea culturală cu abordările artistice contemporane și să provoace reflecții asupra unor teme universale precum iubirea și identitatea. Prima dintre expoziții – ”The Silent Stories of the City”, poate fi deja vizitată de luni până joi, între orele 10:00 – 18:00 și vinerea, în intervalul 10:00 – 13:00.
Zina Gallery
Galeria de artă contemporană Zina Gallery a fost fondată în 2020 de un grup de artiști, care îşi desfăşoară activitatea între Cluj-Napoca și Berlin – Maria Balea, George Crîngașu, Hortensia Mi Kafchin și Flaviu Rogojan. Programul galeriei este axat pe reprezentarea artiștilor emergenți și susținerea tinerilor curatori independenți, cu scopul de a oferi sprijin pe termen lung scenei de artă contemporană din România și din regiune.


Zina Gallery se află într-o casă cu parter și o curte mică la intersecția străzilor Constantin Brâncuși și Axente Sever. Programul de vizitare este de miercuri până sâmbătă, între orele 16:00 – 19:00.
Matca Artspace
Matca Artspace este un spaţiu expoziţional independent de tip DIY – “do it yourself”, realizat şi coordonat de trei artişti români – Alexandra Mocan, Matei Toșa şi Alexandru Muraru, deschis la începutul anului 2017, în Cluj-Napoca, pe Calea Turzii 21.


Spaţiul galeriei este gândit ca un instrument de cercetare a artei contemporane locale şi îşi propune să stabilească conexiuni între artiști care au ceva relevant de spus lumii. Fiind și un spațiu de lucru, Matca Artspace își păstrează aspectul și atmosfera prea puțin stilizate și invită artiștii să relaționeze cu provocările și, poate, neajunsurile spațiului în proiectele lor.
Contemporar
Inaugurat în ianuarie 2025, Contemporar este un spațiu pilot de cercetare, dialog, cunoaștere și expunere, dedicat scenei de artă contemporană din România. Până la mijlocul lunii februarie, în spațiul aflat în incinta Colegiului Academic al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca de pe strada Mihail Kogălniceanu 5, la parterul clădirii, pot fi vizitate două expoziții care reunesc nume precum Mircea Cantor, Șerban Savu – reprezentantul României la cea mai recentă ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, Ciprian Mureșan, Hortensia Mi Kafchin, Florin Maxa, Geta Brătescu sau Paul Neagu.


Primele două expoziții – ”Ziua crește” și ”Perspective din punctul zero”, pot fi vizitate de marți până sâmbătă, între orele 15:00 și 19:00.