„Anora”: Râsu’-plânsu’. Sean Baker este, la ora actuală, una dintre cele mai originale voci ale tânărului val de cineaști, atât americani, cât și internaționali.
Rămas cumva în sfera filmului independent, fără a fi trecut la blockbustere, Baker și-a creat deja o reputație și a adunat ceva premii la festivalurile de renume, cu filme precum Tangerine sau Florida Project.
Cel mai recent film al său, Anora, care a fost distins cu Palme d’Or la festivalul de film de la Cannes, este poate cea mai mare reușită a sa de până acum și cu siguranță un film care a făcut valuri atât în rândul criticilor, dar și în rândul spectatorilor care l-au văzut.
Povestea este centrată în jurul unei lucrătoare sexuale din Brooklyn, pe nume Anora, care într-o seară ajunge să îl cunoască pe Ivan, fiul unui oligarh rus, cu care, la doar câteva zile, complet neșteptat, se căsătorește.
Povestea de dragoste însă nu durează prea mult și după ce vestea că băiatul lor s-a căsătorit cu o fată pe care abia a cunoscut-o, care mai este și prostituată, ajunge la urechile familiei, acesta face tot posibilul pentru a o anula, în ciuda insistențelor Anorei că între ei e dragoste adevărată.
Prima oră din film e o destrăbălare totală: petreceri exagerate, sex, bani aruncați pe fereastră și foarte, foarte mult alcool. Ritmul e unul alert, unde Baker parcă nu simte atât de tare nevoia să intervină și lasă filmul să își urmeze cursul firesc. Trebuie să recunosc că nu am fost așa impresionat pe acest început. Aveam impresia că văd un film făcut de un adolescent despre cum își imaginează el că ar fi viața dacă ai avea toți banii din lume și n-ai avea griji.
Dar am așteptat să văd unde se duce. Și, într-adevăr, după primele 60 de minute, destrăbălarea ia o pauză și filmul capătă o cu totul altă culoare. Devine un joc de-a șoarecele și pisica, în care Anora, împreună cu niște mafioți ruși, încearcă să îl găsească pe Ivan.
Mai bine de trei sferturi din film, acest grup inedit trece printr-o serie de situații și evenimente care duc filmul spre o comedie excepțională, cu personaje bine conturate și jucate impecabil.
Și după ce te ține în cheia asta comică, spre final, Baker se hotărăște că oamenii n-ar trebui să plece din sală hăhăindu-se de ce tocmai au văzut și inserează o secvență care, cel puțin pentru mine, a fost ca un pumn în figură.
N-o să dau prea multe din casă, însă felul în care alege să încheie povestea acestei fete este unul visceral, dur, dar care vorbește mult despre condiția femeilor din domeniu și o face ca la carte, cu măiestrie și ca un regizor mare.
Deși majoritatea filmelor sale au teme comune și gravitează în jurul acelorlași subiecte, Anora mi se pare că e un film complet, care funcționează perfect și este excelent condus.
ANORA (2004), Regia și scenariul: Sean Baker. În rolurile principale: Mikey Madison, Paul Weissman, Yura Borisov
Text de ŞTEFAN IANCU | POINT OF VIEW
