Anca – Georgeta Boholț are 39 de ani, din 2023 beneficiază de serviciile Asociației Diakoniewerk și trăiește în locuința protejată.
Povestea ei este grăitoare pentru că ne propune alte perspective decât cele din care obișnuim să privim situația persoanelor cu dizabilități.
Care este povestea ta, Anca?
Sunt Anca – Georgeta Boholț, am 39 de ani împliniți și până în 2019 am locuit împreună cu familia mea.
În 2016 am mers în Germania cu sora mea. Ea s-a stabilit acolo. Este căsătorită. Am trei nepoți de 5, 6 și 17 ani. Mi-e drag de ei de nu mai pot. Dar în Germania nu mi-a plăcut. Ei mergeau la muncă, la școală, eu eram mult timp singură, stăteam doar acasă. Nu cunoșteam alți oameni, nu aveam activități, nu mergeam la un centru de zi ca aici la Sibiu. Eram o străină.
Din Germania am mers la Mediaș la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ”Sf. Nectarie”.
La Asociația Diakoniewerk din Sibiu cum ai ajuns?
Când am auzit de la doamna Mioara că la Asociație au un centru de zi am fost încântată. Mie îmi place să învăț lucruri noi, să am activitate în fiecare zi, să fiu cu oamenii, nu să stau degeaba. Sunt aici din primăvara anului 2023.
La Centrul ocupațional este așa cum ți-ai închipuit înainte să vii?
Da! Mi-am făcut mulți prieteni, dar cel mai important este că am ocupație, simt că sunt angajată în activități. Ziua mea are un sens. Cel mai mult îmi place la atelierul de împâslit lâna și la atelierul de confecționat lumânări. Dar am făcut și globuri și stele.
Până să vin la atelier n-am știut de toate activitățile acestea. Îmi place că lucrurile pe care le fac la atelier m-au dus mai departe, am evoluat datorită lor. Să-ți dorești să înveți lucruri noi este o atitudine valoroasă pentru că atunci când înveți ești mai câștigat.
Ai o amintire preferată de când ești aici?
O experiență minunată pe care n-am s-o uit cât trăiesc e cea de la Brașov. Am cunoscut mulți oameni faini, cum se zice în Ardeal. Am învățat să dansez și în cadrul unui spectacol am prezentat două dansuri noi pe scenă, în fața oamenilor. Am dansat așa cum am putut. Mi-a dat o stare de bine să fiu pe scenă.
Când eram mică eram timidă. Îmi amintesc că atunci când trebuia să mă urc pe scenă să zic o poezie plângeam de emoții. Dar aici la Brașov am scăpat de emoții. Înainte eram tăcută, acum trebuie să mă oprească oamenii ca să tac. Îmi doresc mult să mai trăiesc astfel de experiențe.
Ție ce-ți place cel mai mult să faci? Ce visai să devii când erai mică?
Eu de mică mi-am dorit să devin bucătar sau ajutor de bucătar. Orice post, doar să fiu în bucătărie. Îmi place să ajut la bucătărie și să învăț lucruri noi. Am mai gătit și pe vremea când stăteam cu familia mea. Gătesc orice, dar mâncarea mea preferată e salata de boeuf.
Îmi plac foarte mult florile, camera mea din locuința protejată unde stau e plină de flori. Ascult muzică veche și muzică internațională. Îmi place să mă plimb în natură și să văd peisaje frumoase. Ajut și la curățenie.
Ți-ar plăcea ca la un moment dat să locuiești singură?
E visul meu să trăiesc într-o locuință socială și mi-aș dori foarte tare să se îndeplinească. Mai ales pentru că așa aș putea să-mi fac eu lucrurile în ritmul meu, așa cum pot eu, încet, nu să fiu grăbită. Vreau să fiu cât mai independentă, să mă organizez așa cum pot eu.
Îmi doresc o locuință socială în Sibiu pentru că aici sunt mulți oameni care te ajută în caz de ceva. Știu că sunt și suișuri și coborâșuri, dar îmi place să mă gândesc ca va fi bine.
Dintotdeauna te-ai uitat mai mult înspre partea pozitivă a lucrurilor?
Mereu am fost așa. Văd întotdeauna partea bună a lucrurilor. Știu că există și alte aspecte, dar mă concentrez cât mai mult pe latura pozitivă. Pentru mine speranța moare ultima.
Ce te face să fii fericită?
Când mă văd cu sora mea, cumnatul și nepoțeii. Mă simt foarte bine când petrec timp cu ei. Ultima dată ne-am văzut fizic anul trecut când au venit la Sibiu, dar comunicăm foarte des online. Apoi faptul că vin la centru și învăț lucruri noi.
Și la centru încerci să le insufli și colegilor tăi starea asta pozitivă?
Încerc să le transmit starea mea. Câteodată reacționează bine, câteodată se enervează. Atunci când se enervează îi las în pace. Îmi place să fiu respectată și să respect. Nu forțez pe nimeni să facă ceva ce nu-și dorește să facă. Dacă pot să ajut, ajut, dacă nu, nu.
Îmi place să gătesc pentru alții, dar să se implice și ei. Știu că sunt și persoane care nu se pot descurca singure, dar fiecare să se implice atât cât poate. Îmi place să contribuim toți. Am înțeles că toți suntem aici ca să învățăm lucruri, să ne putem descurca mai bine în societate, nu numai eu. E important să ți se respecte munca.
Ce le transmiți oamenilor care nu au fost niciodată la centru dar poate citesc povestea ta?
Curaj! Să aibă curaj să vină să ne întâlnească.
DONAȚIA DUMNEAVOASTRĂ CONTEAZĂ:
www.diakoniewerk.ro/doneaza-acum
