George Enescu – Poema Română: Immersive Experience – proiectul imersiv anunță noua serie de concerte din cadrul Festivalului Enescu de anul viitor

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii George Enescu – Poema Română: Immersive Experience – proiectul imersiv anunță noua serie de concerte din cadrul Festivalului Enescu de anul viitor Share George Enescu – Poema Română: Immersive Experience – proiectul imersiv anunță noua serie de concerte din cadrul Festivalului Enescu de anul viitor
George Enescu – Poema Română: Immersive Experience - proiectul imersiv anunță noua serie de concerte din cadrul Festivalului Enescu de anul viitor


George Enescu – Poema Română: Immersive Experience – proiectul imersiv anunță noua serie de concerte din cadrul Festivalului Enescu de anul viitor

Cu doar câteva zile înaintea anunțării programului celei de a XXVII-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu, ce va avea loc anul viitor la București în perioada 24 august – 21 septembrie sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, ARTEXIM – organizatorul festivalului – va prezenta miercuri, 4 decembrie 2024, începând cu ora 17:00, la MINA – Museum of Immersive New Art, proiectul imersiv George Enescu – Poema Română: Immersive Experience. 

George Enescu – Poema Română: Immersive Experience - proiectul imersiv anunță noua serie de concerte din cadrul Festivalului Enescu de anul viitor

George Enescu – Poema Română: Immersive Experience reprezintă o călătorie audiovizuală inedită, explorând viața și opera lui George Enescu, prin prisma „Poemei Române”, prima operă enesciană compusă pe când autorul său avea doar 16 ani. 

Grație tehnologiei de ultimă generație, spectatorii de toate vârstele vor putea pătrunde în universul complex și plin de culoare al lui George Enescu. Lucrarea video cuprinde și  fotografii cu Enescu în diferite etape din viață și carieră, animate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar fonograma ce însoțește proiecția este o înregistrare realizată de către Electrecord în anii ’90, la pupitrul orchestrei ce interpretează lucrarea aflându-se dirijorul Horia Andreescu.  

Filmul împletește scene care prezintă impactul durabil al lui Enescu asupra muzicii românești și internaționale, explorând influența sa asupra generațiilor viitoare de muzicieni și compozitori.

George Enescu – Poema Română: Immersive Experience anunță cea de-a șaptea serie de concerte ce va fi introdusă în programul de anul viitor al Festivalului Internațional George Enescu și care este realizată în parteneriat cu JTI – Immersive Experience.   

George Enescu – Poema Română: Immersive Experience - proiectul imersiv anunță noua serie de concerte din cadrul Festivalului Enescu de anul viitor

Prin combinarea artei vizuale și muzicii într-un mediu imersiv, Festivalul Enescu va oferi o platformă pentru exprimarea creativității și inovației artistice într-un mod care să aducă o nouă perspectivă asupra lucrărilor lui Enescu și a altor compozitori. 

Patru proiecte inedite, realizate de coregraful și regizorul Gigi Căciuleanu, pianista Alexandra Silocea, violonista Leticia Moreno sau compozitorul Constantin Basica vor îmbina elemente ale muzicii și coregrafiei cu noile tehnologii. 

Crearea seriei de concerte imersive și interdisciplinare consolidează poziția Festivalului Enescu ca unul dintre cele mai importante evenimente culturale din lume. Introducerea unor elemente de tehnologie și inovație, alături de seriile tradiționale de concerte, contribuie la modernizarea și revitalizarea imaginii acestuia, aducându-l în atenția unui public mai larg și mai divers.

George Enescu – Poema Română: Immersive Experience - proiectul imersiv anunță noua serie de concerte din cadrul Festivalului Enescu de anul viitor

Spectatorii ce doresc să participe la oricare dintre cele 6 proiecții imersive ce vor fi prezentate miercuri, 4 decembrie 2024, începând cu ora 17:00 la MINA – Museum of Immersive New Art, vor putea achiziționa bilete cu valoare zero de pe site-ul eventim.ro.

Link bilete.

Datorită numărului mare de solicitări, se vor putea rezerva maxim 4 bilete per comandă. 

Proiecțiile sunt programate la orele 17:00, 17:30, 18:00, 18:30, 19:00 și 19:30 și se adresează spectatorilor de toate vârstele. 

GEORGE ENESCU – POEMA ROMÂNĂ Immersive Experience

Organizatori: ARTEXIM & FUNDAȚIA ART PRODUCTION 

Creație și producție video: Les Ateliers Nomad

Parteneri: Electrecord, Muzeul Național „George Enescu”

Cu sprijinul: MINA – Museum of Immersive New Art, Israel Music Associates

George Enescu – Poema Română: Immersive Experience este un eveniment ce face parte din activitățile de pregătire și promovare a ediției a XXVII-a a Festivalului Internațional George Enescu, ce va avea loc între 24 august – 21 septembrie 2025. 

George Enescu – Poema Română: Immersive Experience - proiectul imersiv anunță noua serie de concerte din cadrul Festivalului Enescu de anul viitor

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută