O lună iridescentă, cu Kafka, Bulă și Marele Gatsby
Pe toata durata lunii noiembrie avem parte în Capitală de festivalul de dans contemporan Iridescent, ce promite anul acesta o ediție specială, dată fiind aniversarea a 20 de ani de la înființarea Centrului Național al Dansului București.
De la spectacole ce prezintă evoluția scenei de clubbing la noi până la performance-uri despre era digitală, Iridescent completează un trio de top în spațiul artelor performative, alături de consacratele festivaluri de muzică de cameră, SoNoRo, și muzică contemporană, Meridian, care, prin temele alese – Ex libris și, respectiv, Sonimagicon -, se poziționează ca evenimente artistice interdisciplinare.
Ajectivul iridescent nu e însă asociat acestei luni exclusiv datorită festivalului organizat de CNDB, pentru că, oriunde ne-am îndrepta căutările de experiențe culturale atractive, indiferent că suntem pasionați de fotografie sau film, de arte vizuale sau de new media, de teatru sau muzică, avem parte de un peisaj variat cromatic, care își schimbă reflexele și nuanțele în funcție de preferințele publicului.
Ca vârf de popularitate al aisbergului experiențial, zona Pop-Rock, de exemplu, este acoperită de la A la Z, fiindcă de la Apocalyptica, ce ne va cânta Metallica la Sala Palatului, până la muzica lui Hans Zimmer din Batman sau Gladiator, interpretată de orchestra La Chapelle Sauvage la Ateneu, în mod clar avem de unde alege și avem ce să alegem… spre deosebire de ziua în care vom merge la vot, fiindcă, în ceea ce privește calitatea “performerilor” politici, nu e absolut nimic de remarcat (în bine).
Din punctul ăsta de vedere, realitatea în care trăim capătă o dimensiune kafkiană, între absurd și grotesc.
În acest context, n-ar fi rău să ne reamintim de Kafka, la 100 de ani de la moartea acestuia, iar expoziția Castelul, ce va fi vernisată la Amzei Creative Corner, se constituie într-un bun prilej, mai ales că are o componentă live, performance-ul Femeile lui Kafka. Un must-see îl reprezintă, de asemenea, instalația multimedia performativă de la Institutul Goethe, Scrisoare către tata, o introspecție profundă în psihicul scriitorului, interpretat de Mircea Dragoman.
Poate că ne simțim ca în Kafka, dar asta nu înseamnă că nu continuăm să facem haz de necaz, așa că aducerea din nou în prim-plan a unui autentic icon al culturii Pop(ulare) nationale, înțeleptul Bulă, este binevenită. O face Alexandru Ivănoiu cu spectacolul de la Teatrul Masca, Moartea și viața lui Bulă, o privire nostalgică spre cultura bancurilor românești, care ne determină să ne întrebăm ce sens mai are umorul negru într-o vreme a corectitudinii politice și a politicii inepte.
Daca simțim însă nevoia deconectării de actualitate, putem alege să ne întoarcem cu un secol in urmă, dar nu în lumea lui Kafka, ci în America lui F. Scott Fitzgerald, fiindcă Marele Gatsby își apropriază Palatul Bragadiru, cu ajutorul regizorului Andrei Huțuleac, pentru o serie de petreceri efervescente și iridescente, la care suntem invitați să participăm.
Într-o lună în care prind viață și Kafka și Gatsby, în care Stella Rose, fata lui Dave Gahan, cântă la Control, iar Sisu își lansează noul album la Quantic, Anna Karenina se joacă, în premieră, la Teatrul Mic, și Oleanna la Excelsior, toate opțiuni incitante, cea mai importantă alegere rămâne, totuși, cea de la vot, mai ales că referendumul legat de soarta Bucureștiului chiar ne interesează… sau ar trebui să ne intereseze.
Text de IOAN BIG | OPINII
