Halloween Outfits | Cum ne îmbrăcăm pentru petrecerea de Halloween
Halloween-ul fără costume nu e Halloween, așa că indiferent dacă alegeți o petrecere publică sau una privată, costumul este obligatoriu.
În funcție de personalitate și stare (de ce nu?), puteți opta fie pentru costume haioase, fie pentru un outfit înfricoșător. Iată mai jos câteva propuneri simple, fie ele spooky sau amuzante, care pot fi adaptate inclusiv pentru copii.
Ideile clasice: Vampir, schelet sau pirat
Cel mai purtat costum rămâne, fără îndoială, vampirul. Vei avea nevoie de un costum, pelerină, colții ascuțiți și accesorii speciale. Cel mai greu de realizat la acest outfit rămâne totuși, machiajul: tonuri de negru, alb, gri și urme de sânge lângă buze.
Unul dintre cele mai purtate costume de Halloween, după vampirul însetat de sânge, desigur, rămâne piratul. Un petic pe un ochi, un batic legat pe cap, o cămașă ponosită, costumul e ușor de realizat.
Scheleții sunt și ei din aceeași categorie a „celor mai purtate” costume. Sunt mai greu de făcut cu ce ai prin casă, dar magazinele și site-urile abundă cu oferte pentru această idee.
Gomez și Morticia Addams
Una dintre cele mai îndrăgite costumații pentru petrecerile de Halloween, Morticia Addams este și foarte simplu de întruchipat cu atitudinea potrivită.
Poți să optezi pentru orice rochie neagră și lungă, la care ai nevoie de peruca neagră, accesoriile și, dacă este posibil, un buchet de trandafiri în număr par, uscați sau din plastic.

Alături de Morticia, Gomez Addams trebuie să poarte un costum fie violet, fie negru cu dungi albe, o freză întinsă pe spate cu ajutorul unui fixativ sau gel, dar și o mustață asemănătoare caracterului. Să nu o uităm pe Wednesday Addams, cu al său costum negru de școlăriță, la care musai este nevoie de codițele împletite.
Personaje Disney
Universul Disney se îmbogățește permanent cu personaje haioase, prințese neînfricate sau delicate, dar și răufăcători, animale fermecate sau obiecte vorbitoare.
Poți alege fie din personajele clasice, fie te poți inspira din poveștile mai noi. Oricum ar fi, nu dai greș cu o astfel de ținută, fie că alegi Cenușăreasa, Albă ca Zăpada, The Mandalorian sau, de ce nu, Cruella deVil.
Personaje din seria Harry Potter
Și dacă tot suntem la categoria personaje de poveste, poți lua în calcul și seria Harry Potter, mai mult decât ofertantă atunci când vine vorba despre personaje malefice. Lordul Voldemort nu se va demoda niciodată, asta e clar. Prea multe nu sunt necesare: o pelerină lungă și un machiaj pe măsură. Nu uitați de bagheta magică!
Acestea sunt doar câteva sugestii.
Când vine vorba despre costumații, doar imaginația este limita, pentru că o ținută pentru Halloween putem încropi și cu ce avem prin șifonier.
Text de ADINA CHIRVASĂ | LIFESTYLE
Cover: Foto: Royalty-free Images, Photo Stock, Video & Music | Depositphotos




