Nu este clickbait! Am omis să numesc cele trei cuvinte cheie tocmai pentru că cei mai mulți cititori, o spun studiile, nu mai citesc articole complete, ci doar titluri.
Iar titlul e doar punctul de start al unui articol. Ce vreau să spun e că mulți dintre cititorii care nu trec de titluri chiar trăiesc cu impresia că au înțeles deja articolul și au o părere formată despre el, așa că nu mai merită să-l și citească. Așa se întâmplă că pe lângă articolul scris, rămas necitit, se mai nasc alte versiuni închipuite care, evident, nu au nicio legătură cu acesta.
Cam tot așa se întâmplă și cu multe dintre evenimentele culturale din oraș. Mai toți știm despre ele că sunt ”cele mai mari din”, ”cele mai importante din”, ”primele din” și repetăm aceste formule, cu toate că-n multe cazuri nici măcar nu participăm propriu-zis la evenimente. Mi s-a întâmplat de ”n” ori să interacționez cu oameni care n-au fost niciodată la un anume festival, dar să spună zâmbind că știu despre el că e ”cel mai”.
Asta mă face să mă întreb dacă mai există vreo legătură între festivalul viu, cel care se întâmplă la doi pași de acești oameni și festivalul pe care și-l proiectează prin prisma acestor cuvinte bine alese și plasate strategic în titluri de presă. Și dacă nu cumva actul cultural a devenit un fel de trompetă a instituțiilor organizatoare, a managerilor și a finanțatorilor.
Rolul actului cultural nu ar trebui să fie acela de a stârni în noi un sentiment ”justificat” de mândrie locală care te face să privești de sus, dintr-un loc privilegiat. Actul cultural se întâmplă pentru a genera cunoaștere, bucurie pură, empatie, întâlnire, un sentiment de apartenență.
Dar când cultura e trăită exclusiv prin prisma cuvintelor din titlurile de presă, toate acestea sunt înlocuite cu mândria, aproape niciodată justificată prin trăiri și experiențe proprii, ci prin formule gata servite și acceptate ca atare.
Mândria astfel ”justificată” în combinație cu neparticiparea la actul cultural duce la aceste concepții monstruoase conform căror ”marea cultură” s-a născut la Sibiu și tot ce se întâmplă aici e ”cel mai”. Din poziția de buric al lumii, nu mai avem de învățat nimic și de la nimeni.
Din cauza acestei mentalități și a mândriei locale, Sibiul rămâne atât de provincial.
