LITERATURĂ | 100 de ani de Truman Capote

Claudia Aldea De Claudia Aldea | Publicat: 30 septembrie 2024
100 de ani de Truman Capote


100 de ani de Truman Capote

Cu un secol în urmă, pe 30 septembrie 1924, Truman Persons se năștea într-o familie modestă din New Orleans, petrecându-și, după divorțul părinților, o parte din copilărie în Alabama și New Georgia, unde a devenit prieten cu scriitoarea Harper Lee.

Adoptat de José Garcia Capote în 1935, el și-a petrecut restul anilor formativi în New York și Connecticut, unde a urmat școli private, finalizându-și studiile în cadrul Greenwich High School.

Amintit în prezent ca unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai mișcării New Journalism (alături de personalități precum Joan Didion sau Tom Wolfe), Truman Capote a redefinit romanul american datorită stilului său inconfundabil, combinând elemente de ficțiune cu tehnici tradiționale ale jurnalismului, precum precizia și prezența detaliilor reale, pentru a stabili noi standarde de non-ficțiune.

Astfel, cele mai importante opere ale sale se remarcă prin explorarea temelor universale și prin prezența personajelor atât memorabile, cât și autentice.

La începutul carierei, în jurul anului 1942, Capote a lucrat în departamentul de artă al publicației The New Yorker pentru doi ani, înainte de a fi concediat în urma unei discuții aprinse cu poetul Robert Frost, episodul devenind celebru:

„Nu era un job grandios. Tot ce implica, de fapt, era să sortezi benzi desenate și să decupezi articole din ziare.”

100 de ani de Truman Capote

Șase ani mai târziu, el a publicat primul său roman, Other Voices, Other Rooms, care urmărește călătoria lui Joel Knox, un băiat de 13 ani.

După moartea mamei, eroul este trimis să locuiască cu tatăl lui, pe care nu l-a cunoscut niciodată, într-o imensă și înfricoșătoare reședință din sudul Statelor Unite, lucrarea generând controverse la momentul apariției prin abordarea temelor legate de sexualitate și identitate (mulți critici considerând că romanul este parțial autobiografic, reflectând experiențele lui Capote).

Următoarea carte, The Grass Harp (1951), explorează motive precum copilăria și căutarea unui refugiu într-o lume adultă adesea confuză, urmărind aventurile unui grup de personaje excentrice, care decid să-și creeze, ca formă de protest față de convențiile sociale, propria lume într-un copac.

100 de ani de Truman Capote
Audrey Hepburn și George Peppard în Breakfast at Tiffany’s (1961) foto: imdb.com

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Breakfast at Tiffany’s, a apărut în 1958, devenind rapid un clasic al literaturii americane și captivând cititorii prin Holly Golightly (adusă la viață de Audrey Hepburn, în 1961), o tânără excentrică și misterioasă care încearcă să scape de trecutul său dureros pentru a-și găsi locul în lumea superficială din New York.

Vorbind despre realități sociale specifice anilor ‘50 (multe dintre ele relevante și în prezent) printr-un stil narativ elegant și aproape cinematografic, romanul explorează teme precum singurătatea, căutarea identității sau impactul societății asupra sufletului uman, construind o lume care, deși strălucește la suprafață, ascunde adesea o profundă singurătate și goliciune interioară.

100 de ani de Truman Capote

Lucrarea a fost urmată de faimoasa In Cold Blood (1965), considerată una dintre cele mai importante opere ale secolului XX, unde sunt prezentate în detaliu ancheta și execuția a doi criminali care au ucis în mod brutal o familie de fermieri din Kansas.

Deoarece Capote a petrecut ani de zile documentând cazul, reconstruind scena crimei și intervievând martori și familiile victimelor, deși se bazează pe fapte reale, asigurând autenticitatea și credibilitatea acțiunilor, istorisirea devine un studiu despre violență, natura răului și impactul tragediilor asupra micilor comunități.

Alături de lucrările scrise, autorul este amintit și pentru relațiile complexe cu presa, mediul literar și înalta societate newyorkeză, care au alimentat o serie de legende despre imaginea sa.

Fiind unul dintre primii scriitori care au descris în detaliu viața elitelor din New York, Capote s-a folosit de satiră pentru a explora superficialitatea, materialismul și izolarea emoțională a lumii în care trăia. El a cultivat prietenii cu multe dintre personalitățile vremii, precum Lee Radziwill, C. Z. Guest sau Babe Paley (care au făcut parte din grupul de socialites amintit astăzi sub denumirea „Lebedele lui Truman Capote”), împărtășind publicului, în povestiri precum La Côte Basque, secrete și detalii picante din viața lor privată.

100 de ani de Truman Capote
Tom Hollander în rolul lui Truman Capote (Feud)

Ca urmare, chiar dacă a realizat un tablou al unei realități care pune accent pe aparențe și uită de valorile umane fundamentale, el a fost exclus din cercurile sociale newyorkeze, multe dintre relații deteriorându-se iremediabil. Intoxicat de alcool și substanțe, fără a termina Answered Prayers (o variantă completă a povestirii despre societatea americană), acesta a plecat dintre noi pe 25 august 1984, la vârsta de 60 de ani.

De la micile orașe în care și-a petrecut copilăria până la strălucitoarele saloane populate de elitele newyorkeze ale anilor ‘60 și ‘70, viața lui Capote a reprezentat o călătorie fascinantă, marcată de o dorință nemărginită de a transpune complexitatea experiențelor în cuvinte.

Astfel, în acest centenar redescoperim un scriitor care a reușit să surprindă esența condiției umane într-un mod unic și atemporal, moștenirea sa continuând să ne inspire și să ne provoace, invitându-ne să privim lumea în care trăim și personajele pe care le întâlnim dincolo de aparențe.

Text de CLAUDIA ALDEA | Artă & Cultură

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate artei și culturii pe Zile și Nopți

Artă & Cultură →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută