Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/11/2023
Artă & Cultură / Carte

ALEGERILE CLAUDIEI | Joan Didion: Uite cum stă treaba

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii ALEGERILE CLAUDIEI | Joan Didion: Uite cum stă treaba Share ALEGERILE CLAUDIEI | Joan Didion: Uite cum stă treaba
Joan Didion


Joan Didion: Uite cum stă treaba

„Scriu pentru a afla ce gândesc, la ce mă uit, ce văd și ce înseamnă. Ce îmi doresc și de ce mă tem.”

Joan Didion

Cartea a fost tradusă la Editura Pandora M

Ca figură semnificativă a curentului New Journalism (care a marcat trecerea de la jurnalismul tradițional către o abordare subiectivă, în care se folosesc tehnici narative specifice ficțiunii), în ianuarie 2021, Joan Didion a publicat ceea ce avea să fie ultima sa contribuție literară, plecând dintre noi în același an, pe 23 decembrie.

Volumul, denumit simbolic Let Me Tell You What I Mean (Uite cum stă treaba), reprezintă o colecție de 12 eseuri scrise între 1968 și 2000.

Joan Didion
Foto: Joan Didion și nepotul ei, Griffin Dunne/ Annie Leibovitz. Vogue 2017

În deschidere, eseistul și jurnalistul american Hilton Als (critic de teatru pentru publicația The New Yorker), a redactat un Cuvânt-înainte dedicat scriitoarei, subliniind cititorilor că „un aspect particular al literaturii de nonficțiune a lui Joan Didion este că, în general, se citește ca ficțiune”.

Plecând de la aceste cuvinte, primul eseu din volum, intitulat „Alicia și presa clandestină”, explorează ceea ce autoarea numește eșecul ziarelor de a „spune ceva”, capturând atât peisajul media al vremii, cât și spiritul distinct al societății americane din anii ’60.

Mai departe, aceasta discută despre conceptul de „serenitate”, o expresie creată de teologul american Reinhold Niebuhr și popularizată de organizația Alcoolicii Anonimi, despre proprietatea San Simeon, care a aparținut omului de afaceri american William Randolph Hearst, despre momentul în care a primit o scrisoare de respingere din partea Universității Stanford în 1952 (integrând, în acest context, și presiunea resimțită de tinerii constrânși să își aleagă parcursul întregii vieți la 16 sau 18 ani) și despre o dimineață petrecută alături de Nancy Reagan (Prima Doamnă a Statelor Unite în perioada ianuarie 1981- ianuarie 1989), porțiunea dedicată anilor ’60 finalizându-se cu un eseu bazat pe o discuție purtată cu tatăl unui soldat dispărut în Vietnam.

Inspirată de eseul Why I Write, în care George Orwell a analizat, în 1946, diversele motive pentru care oamenii aleg să scrie, Joan Didion începe secțiunea anilor ’70 încercând să explice acest fenomen:

„Tot ce știam atunci era ce nu puteam să fac. Tot ce știam atunci era ce nu sunt și mi-a luat mulți ani să descopăr ce sunt, adică scriitoare.”

Volumul continuă cu povestirile autoarei despre perioada petrecută în redacția Vogue, unde se implica în procesul editorial și participa la ședințe foto, despre personalități precum fotograful Robert Mapplethorpe sau regizorul englez Tony Richardson, despre lucrările, viața și influența lui Ernest Hemingway și despre semnificația imperiului media creat de Martha Stewart (un profil realizat cu patru ani înainte ca aceasta să fie închisă):

„Visurile și temerile pe care Martha le stârnește nu sunt cele ale domesticității feminine, ci ale unei femei care se așază la masă cu bărbații și, purtând în continuare șorțul de bucătărie, pleacă cu toate jetoanele.”

Joan Didion 1972
Foto: Jill Krementz, observer.com

Numită de New York Times „o martoră a adevărurilor inevitabile ale epocii noastre”, volumul ilustrează perfect cum Joan Didion a reușit, în cariera sa de aproape 60 de ani, să surprindă preocupările, tensiunile și complexitatea lumii și experienței umane, artiștii fiind, în viziunea ei, cei care au puterea de a transforma, prin munca lor, nimicul în ceva remarcabil.

Text de CLAUDIA ALDEA | Carte | Alegerile Claudiei

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută