SUZANA DAN la Biblioteca Glitch: despre artă, cărți și poveștile din spatele Nopții Albe a Galeriilor
Suzana Dan este o artistă complexă, activând atât în domeniul artei vizuale, cât și al managementului cultural.
Cu o carieră ce îmbină pictura cu proiecte culturale de anvergură, Suzana este fondatoarea Nopții Albe a Galeriilor (NAG), pe care o coordonează de 18 ani, și managerul Rezidenței9 de 8 ani. În pictura ei, Suzana explorează lumi pline de umor și ironie, descriindu-și procesul creativ ca fiind inspirat de gărgăunii personali și plin de contraste neașteptate.
Pe 27 septembrie, de la ora 19:00, Suzana va susține un Artist Talk la Biblioteca Glitch, un spațiu dedicat designului grafic și întâlnirilor creative.
În cadrul acestui eveniment, ea va discuta despre cărțile care au influențat-o, procrastinare, viitor și cum arăta NAG în urmă cu 17 ani.
Cum reușești să menții echilibrul între cele două sectoare ale activității tale – arta vizuală și munca în managementul cultural? Care sunt provocările și satisfacțiile fiecărei direcții și cum influențează acestea viziunea ta artistică?
Cu multă inconștiență.
După atâția ani, îmi este destul de limpede că nu posed un simț al realității suficient de bun, drept pentru care am, de foarte multe ori, inițiative ușor nebunești în ambele sectoare. Fără a le numi provocări, de fapt aceste porniri zălude, odată materializate, sunt cam cele mai dătătoare de satisfacție.
E ca un fel de mers pe frânghie legată la ochi, dar fără să știi că mergi pe frânghie. Existența (și pericolele frânghiei suspendate) sunt detalii pe care le-am realizat relativ recent.
Asta nu înseamnă că până acum mi-am rupt oasele, dimpotrivă, am fost mult mai bold & wild. Acum sunt parțial inconștientă, parțial zăludă. Îmbătrânesc…
Cum influențează viziunea ta artistică, de a „imagina lumi în imagini și în cuvinte”, stilul tău personal de lucru și abordările artistice? În ce fel aceste „lumi” se reflectă în lucrările tale?
Păi, sunt o narativă. Asta înseamnă că îmi cam place să trăncănesc, fie prin viu grai, fie în scris, fie prin imagini.
Procesul de lucru este unul destul de abrupt, care nu prea are etape pregătitoare (sau or fi, dar sunt în subconștient sau în mațele mele). Deci stilul de lucru este destul de bine echilibrat cu viziunea; probabil că asta este un lucru pe care orice om care creează ajunge să-l obțină, altfel ar fi cam greu și frustrant.
Asta și, bineînțeles, plăcerea de a face anumite lucruri sunt combustibilul acela bun care antrenează stilul. Scriind acum, realizez că, de fapt, prin cuvinte exprim lucruri cu caracter confesional cu mult mai direct decât în imagini, unde de multe ori ascund sub tot felul de elemente poveștile mele.
Lumile astea sunt, de fapt, o singură lume, universul acela pe care la un moment dat l-am numit Raiul lui Suzi, în care adun de toate, bune și rele. Un fel de realitate paralelă, în care monstrul care mă sperie devine un pekinez degeaba mare, fiindcă e roz. Iar această lume este formată din imaginile conținute de lucrările mele.
Dacă le-ai aduna pe toate, ai avea un fel de Suzi’s Show, multe episoade și serii care-s legate între ele mai mult sau mai puțin subtil.
Despre cuvinte nu pot să zic foarte mult; sună al naibii de arogant și lipsit de respect față de adevărații meșteri ai cuvintelor, fie ei scriitori sau poeți, dar iată, poate conjunctura, poate scrisul pe conturile de socializare (care, na, eu recunosc că mi le curatoriez cu grijă) mi-au creat o boare de țâfnă că aș avea capacitatea să dau din mine creativ și cu scrisul.
Ai menționat că îți place să pictezi „raiul după chipul și asemănarea gărgăunilor din propria-ți existență”. Cum se traduce această abordare într-o lucrare vizuală? Care sunt principalele teme sau simboluri pe care le explorezi?
Principala mea temă este propria-mi viață.
Operez frivol cu simboluri, smartass pe alocuri (cum a scris cândva cineva despre lucrările mele).
Din tema asta, viața, au sărit tot felul de subteme în care elemente repetitive (câini, oameni, flori și nori) învârt pe degete subiecte mai mult sau mai puțin importante, precum iubirea, tristețea, moartea, absența.
Rezidența9, unde ești directorul de programe, este un proiect important pentru tine. Cum ai descrie rolul și impactul acestei rezidențe în promovarea artei contemporane? Care sunt principalele realizări și provocări pe care le-ai întâmpinat în cadrul acestui proiect?
R9 este încă o iubire în lista marilor iubiri din viața mea.
R9 a început odată cu NAG (altă iubire) și faptul că am reușit, împreună cu colegii mei, să convingem un finanțator privat că ceea ce facem nu este o tâmpenie incredibilă, ci dimpotrivă, ceva chiar bun și mișto și plin de sens, ei bine, asta mi se pare o chestie foarte, foarte tare.
Și nu mă mângâi pe umăr, nici pe mine, nici pe colegii mei; știu foarte bine că am avut un noroc al naibii de mare să întâlnim niște alți oameni care au crezut în noi, ne-au ascultat și ne-au susținut enorm de mult.
De asemenea, știu că am dat enorm din mine în toți anii ăștia. Dar nu doar pentru R9, ci în general, cam în toate părțile. Egal. Deci cam inconștient în raport cu ceea ce ar însemna o abordare managerială echilibrată.
În contextul activităților tale, cum îți gestionezi inspirația și creativitatea atunci când treci de la partea artistică la cea organizatorică? Există un impact reciproc între aceste două domenii asupra muncii tale?
Încerc pe cât posibil să rămân la fel de creativă și în partea organizatorică.
De fapt, chiar sunt, iar asta nu mă face neapărat un manager mai bun, dar undeva, în colțul sufletului, nu mă pot abține să nu mustăcesc gândindu-mă ce român verde sunt atunci când fac din rahat bici.
Bineînțeles că gândirea asta organizatorică mă ajută și în departamentul creativ. Poate o fi din cauza vârstei, dar încep să văd cu ochi mai buni și să apreciez chiar și programe precum Excelul.
Cum influențează aspectul vizual al evenimentelor și proiectelor tale, sau de care te ocupi, percepția publicului asupra acestora? În ce măsură consideri că designul grafic contribuie la succesul și impactul proiectelor tale culturale?
Asta a fost un capitol care mi-a plăcut de la bun început.
Am gândit identitatea NAG ca pe un instrument prin care am putea promova încă un artist, iar imaginea primelor ediții chiar așa a și fost construită. Martor rămâne arhiva NAG, cu multitudinea de personaje care posibil că au bulversat și chiar enervat pe unii, dar care pe mine m-au bucurat tare mult.
Designul grafic este imagine și semn, iar imaginea și semnul sunt pentru comunicare la fel de esențial puternice precum laserul lui Luke Skywalker.
În ce mod colaborezi cu designeri grafici sau alți profesioniști pentru a crea materiale vizuale care să completeze și să amplifice mesajul artistic al lucrărilor tale? Care sunt criteriile tale principale în selectarea partenerilor de design și în definirea esteticii proiectelor?
Am invitat artiști pe care îi admir foarte mult ca să creeze identitatea NAG.
Primul a fost Ciprian Tehaș Dicu, el a creat imaginea și logo-ul NAG, apoi au urmat rând pe rând Sorina Vazelina, Veronica Solomon, Mircea Pop, Miloș Jovanovic, Aitch, Saddo, Iulia Groves, Andy Sinboy, Marwan Marwansky, crew-ul The Oilers, Răzvan Cornici, Sasha Lazar, Ana Blidaru.
În niciun caz nu aș uita colaborarea cu Dani Macarie și colectivul creativ de la Ogilvy, care ne-au cadorisit în acea ediție de NAG cu un buchet de vizualuri super faine.
Nu am avut un criteriu anume, am fost cât se poate de asumat subiectivă, am mers pe încredere totală, iar singurul brief dat către artiști a fost că este vorba despre un eveniment care probabil arată ca o shaworma cu de toate, dar nu e chiar așa.
Plus good vibes și cât se poate de multă nebunie. Frumoasă.
Care sunt tendințele actuale în domeniul artei și culturii care te inspiră și cum te pregătești pentru viitorul acestei industrii? Există proiecte sau inițiative noi pe care le ai în vedere?
Pfua! Sincer, nu știu care sunt tendințele, ultimul răcnet în cultură.
Știu / simt că există foarte multă confuzie, o profundă dezamăgire a comunității independente față de structurile existente, fie că vorbim de piața de artă, instituții guvernante sau de formare profesională în domeniul cultural.
Deci, multă vulnerabilitate.
Pe de altă parte, statisticile ne spun că omenirea nu a avut nicicând o perioadă de bunăstare mai ridicată ca acum. Deci asta înseamnă că undeva suntem victimele alienării mentale datorate surplusului de informație cu care nu mai știm ce să facem. Asta probabil că se reflectă în absolut toate domeniile.
Plătim prețul supraexpunerii la informație, care nu ne mai permite să gândim așezat lucrurile.
Cred că singurul antrenament pe care aș putea să mi-l aplic ca pregătire pentru viitor este să nu uit să mă uit în gol. Adică să contemplu și să observ. The rest will follow.
Cum vezi rolul tehnologiei și al digitalizării în evoluția artei și culturii? Crezi că acestea vor schimba modul în care artiștii își creează și prezintă lucrările?
Vor schimba fix la fel precum a schimbat apariția fotografiei și a filmului acum multă, multă vreme.
Sunt noi instrumente, noi limbaje și este firesc ca ele să intre în paletarul uzual al generațiilor care le-au născut. În fond, de aceea au apărut, dintr-o necesitate.
Totuși, ar trebui să nu uităm, noile tehnologii sunt instrumente, nu influențe care reconfigurează estetica artei.
Interviu de SIMONA RĂDOI
NOTĂ:
Dacă ești curios să afli mai multe despre universul artistic al Suzanei Dan, poți participa la Artist Talk-ul susținut de ea pe 27 septembrie 2024, la ora 19:00, la Biblioteca Glitch din București (Dacia 57, et. 2). Locurile sunt limitate, așa că nu uita să te înscrii aici: formular de înscriere. Pentru detalii suplimentare despre Biblioteca Glitch și evenimentele sale, vizitează site-ul oficial glitchlibrary.com.
