La mijlocul lunii septembrie, în timp ce o parte din județul Galați se scufunda trist sub ape, Plaja Dunărea din oraș s-a transformat într-o insulă de good vibes sub pulsul ritmurilor rock la Danube Rock Sounds. Festivalul a adus la Galați trei zile de muzică incendiară. Printre numele sonore care au încins atmosfera s-au numărat și Robin and the Backstabbers, care au transformat seara de 13 septembrie într-o explozie de energie pură.
Pe scena vibrantă a festivalului gălățean Danube Rock Sounds, Robin and the Backstabbers au adus un suflu proaspăt, electrizant cu amestecul lor inconfundabil de rock alternativ, indie și folk, presărat cu accente blues.
De la înființarea lor în 2012, Robin and the Backstabbers au cucerit inimile publicului cu versuri pline de umor și o energie scenică debordantă. Robin Proca, frontman-ul carismatic, alături de echipa sa de muzicieni talentați, a creat un sound unic, captivant, care a răsunat puternic pe plaja Dunării.
Cu un setlistenergic ce a inclus atât hituri consacrate, cât și piese noi, trupa a demonstrat încă o dată de ce este considerată una dintre cele mai bune formații rock din România. Publicul a vibrat la unison cu fiecare acord, publicul foarte tânăr a cântat la unison versuri ale unor melodii precum „Broken high heels” sau „Când te-am Cunoscut, Cristina” iar atmosfera a fost una de neuitat.
Dacă nu ați avut șansa să-i vedeți live, Robin and the Backstabbers sunt o experiență muzicală pe care nu trebuie să o ratați. Cu un sound original și o prezență scenică electrizantă, ei reușesc să creeze o conexiune magică cu publicul, transformând fiecare concert într-o poveste memorabilă.
Nu cred că e cu adevărat nevoie de echilibru, sau cel puțin nu e nevoie să îl cauți tu.
Interviu Robin and the Backstabbers
După ce au făcut scena să vibreze la Danube Rock Sounds, Robin and the Backstabbers ne-au invitat în culisele universului lor muzical, fiind de acord să răspundă la câteva întrebări în care vorbesc deschis despre muzică, inspirație și viața pe scenă.
Tocmai ați cântat la Galați, la un festival dedicat muzicii rock dar aveți concerte în toată țară. Cum vă influențează atmosfera orașelor în care cântați sau tipul de eveniment energia voastră pe scenă?
Orașul impune cumva lucrurile care se întâmplă în el și le colorează puternic după aceea, iar un concert care are loc între zidurile cetății depinde în întregime de aceste ziduri.
De asta îmi plac plimbările prin locurile în care cântăm — e ca și când te-ai plimba prin ceață doar ca să te urci ud pe scenă.
Muzica voastră îmbină deseori melancolia cu un optimism ascuns, iar versurile sunt adesea poetice și enigmatice. Cum reușiți să echilibrați aceste stări contrastante în compozițiile voastre?
Nu cred că e cu adevărat nevoie de echilibru, sau cel puțin nu e nevoie să îl cauți tu. Dacă un cântec funcționează e probabil pentru că a găsit o cale de a se echilibra singur, în ciuda eforturilor tale. Mă refer aici (și) la ascultător.
Versurile voastre sunt adesea interpretate diferit de fani, cum este și normal, de altfel. Cât de mult din ceea ce scrieți este intenționat ambiguu și cât lăsați deschis pentru interpretare?
Cântecele noastre nu mi se par ambigue dar mi se pare că reflectă onorabil ambiguitatea din care se trag.
Într-o eră digitală în care muzica se consumă rapid și devine din ce în ce mai orientată spre comercial, cum reușiți să mențineți autenticitatea?
Îți mulțumesc pentru prezumția autenticității. E un subiect la care mă gândesc mult și mi se pare că dacă omul este autentic este așa ori din întâmplare ori pentru că încercarea de a fi autentic e ea însăși un mod de a fi autentic.
Credeți că muzica (privită ca artă) trebuie să fie pur estetică sau să aibă și un mesaj social?
Muzica (de fapt arta în general) are un mesaj social built in. Nu poți susține în public că lumea e într-un anumit fel, descriindu-i cotloanele sau autostrăzile emoționale, pretinzând că nu faci propagandă. Poate nu pare suficient pentru a susține că asta o face să fie implicată social dar arta, ajutându-i pe oameni să-și descopere emoțiile și modul copleșitor în care ele le modelează viața, îi atinge și îi marchează într-un mod fundamental, iar dacă ai schimbat oamenii ai schimbat (în moduri imprevizibile și incontrolabile) societatea.
Poate dorința de a schimba lumea într-un mod anume, bine definit, e ceea ce numim generic implicare socială, dar asta e o altă poveste, pentru altcândva.
Cel mai recent single, „Iguana Făcătoare de Minuni”, a fost primit foarte bine de fani. Dar cum se integrează această piesă în direcția voastră muzicală actuală, având în vedere că stilul vostru este ușor cameleonic?
Dacă e să fie așa, stilul nostru e cameleonic poate prin faptul că ne face să ne potrivim.
Cu ce anume? Asta e mai greu de zis. Dar nu prea cred că e. Sau poate e cameleonic pentru că ne ajută să ne pierdem în peisaj și să ne ascundem în plină vedere, ca omul în vremurile sale.
Cum vedeți voi evoluția proiectului Bacovia Overdrive?
Apropo de Bacovia Overdrive, a fost fascinant pentru mine să privesc povestea prinzând formă, veșnice noi drumuri deschizându-se, orizonturi prinzând formă, poate câte-un pod în flăcări, un cântec sau vreo douăzeci uitate pe nedrept, și câte și mai câte.
Acum, tot ce pot spune e că trei albume nu sunt suficiente pentru a face o trilogie.
